 mariol44AdministratorDin: TOPLITA ROMANA!
Postari: 25239
|
|
Supranumit “Crăișorul Munților“, Avram Iancu a deschis calea spre deșteptarea națională, faptele sale înscriindu-se în conștiința poporului român, pregătind calea spre Marea Unire ce va avea loc în anul 1918.
A fost, după spusele istoricului Silviu Dragomir, ”reprezentantul cel mai de seamă al revoluției române transilvănene și un veritabil erou al poporului, ale cărui virtuți le-a făcut să strălucească peste veacuri ca o pildă vie urmașilor iubitori de patrie și ca un izvor de mândrie națională”. Avram Iancu, conducător al Revoluției române din Transilvania de la 1848-1849 și al armatei populare din Transilvania, s-a născut la Vidra de Sus, în iunie 1824.
A făcut studii la gimnaziul din Zlatna (din 1837), Liceul academic al piariștilor din Cluj (din 1841) și pe lângă Curtea de Apel a Transilvaniei (1847). S-a pregătit pentru avocatură, fiind, alături de alți fruntași ai Revoluției române de la 1848-1849, un fervent sprijinitor al luptei pentru emancipare națională și socială a românilor transilvăneni.
A participat la Adunarea din Duminica Tomii (18/30 apr.) și la Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15-5/17 mai 1848. A făcut parte din Comitetul Național Permanent, organism de conducere a Revoluției române. După ce, la 17/29 mai 1848, Dieta Transilvaniei de la Cluj, în care practic românii nu erau reprezentați, a votat uniunea Transilvaniei cu Ungaria și, mai ales, după ce s-a trecut la reprimarea sângeroasă a mișcării românești de către autoritățile maghiare, a cerut românilor să se opună acestor măsuri ”cu lancea, ca Horea”.
În septembrie 1848, în cadrul celei de-a treia adunări a românilor de la Blaj, a avut o contribuție semnificativă la adoptarea unui nou program revoluționar care cuprindea: schimbarea așezămintelor sociale și politice din Transilvania prin recunoașterea națiunii române și reprezentarea ei proporțională în toate verigile de conducere, respectarea autonomiei Transilvaniei, constituirea unui guvern reprezentativ, respingerea uniunii silite cu Ungaria, acceptarea constituției liberale austriece din 25 aprilie 1848.
În același timp, a trecut la formarea armatei revoluționare române, după modelul roman. Cele 15 legiuni românești erau alcătuite din tribunate și centurii și urmau să controleze întreaga Transilvanie. Desemnat prefect al Legiunii ”Auraria Gemina”, a trecut la respingerea atacurilor maghiare pe linia Mureșului.
Intrarea trupelor maghiare, conduse de generalul polonez Iosif Bem în Transilvania, a determinat restrângerea zonei controlate de legiunile românești. În zona Munților Apuseni, trupele de invazie s-au lovit de rezistența eroică a românilor conduși de Avram Iancu. Astfel, colonelul F. Kemeny nota: ”țăranii se bat mai bine decât soldații lui Puchner (austrieci). Dacă-i goneam de pe un deal, fugeau cu schimbul pe celălalt. A-i învinge în chipul acesta e cu neputință”. A rămas, peste timp, chemarea sa la luptă adresată moților: ”Amu-i vremea faptelor. No, hai!” După semnarea ”Proiectului de pacificare” cu liderul revoluției maghiare Lajos Kossuth (2/14 iul. 1849), luptele au încetat, dar, din punct de vedere militar, zarurile fuseseră aruncate. Trupele imperiale erau în Transilvania, iar cele țariste înfrângeau la Șiria ultimele rezistențe maghiare. La scurt timp, autoritățile imperiale cereau dezarmarea gărzilor naționale române, iar în 1851-1852 vor dizolva și regimentele grănicerești.
Avram Iancu a continuat lupta pentru emanciparea națională a românilor și, în 1850, îl întâlnim în fruntea unei delegații la Viena. Forțat de poliție să părăsească orașul, a revenit în Munții Apuseni.
Maltratat și arestat, în mai multe rânduri, Avram Iancu s-a bucurat de iubirea și prețuirea moților săi până la moarte. A murit în 1872, la 10 septembrie, la Baia de Criș, și a fost înmormântat, la Țebea, lângă ”Gorunul lui Horea”.
Crucea de piatră, care și azi străjuiește mormântul eroului a fost donată de preotul din Țebea, Iosif Tisu. Era crucea pe care o pregătise pentru el însuși, dar a pus-o la căpătâiul lui Avram Iancu.
Placa din marmură albă de pe mormântul lui Avram Iancu a fost pusă la 1 noiembrie 1931, de către renumiții istorici Gheorghe I. Brătianu și Constantin C. Giurescu. Ea a fost sculptată de Gheorghe M. Cantacuzino și poartă inscripția: “Craiului Munților. Națiunea Română întregită în hotarele ei firești și unită în spiritul libertății.
Avram Iancu odihnește lângă ”Gorunul lui Horea”, ultima sa dorință, exprimată în testamentul său, fiind ca din averea rămasă de la el să se ridice o Facultate de Drept pentru români, el fiind convins că doar luptătorii pe tărâm juridic vor putea să câștige drepturile națiunii române.
‘‘Unicul dor al vieții mele e să-mi văd Națiunea mea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocma acuma cu întristare văd, că speranțele mele și jertfa adusă se prefac în nimica. Nu știu câte zile mai pot avea; un fel de presimțire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar și hotărât dispun, ca după moartea mea, toată averea mea mișcătoare și nemișcătoare să treacă în folosul națiunii, pentru ajutor la înființarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile națiunii mele.” – Avram Iancu
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
