CALIMANEL-TOPLITA ROMANA
Ca utilizator al forumului http://marianolaru.3xForum.Ro aveti obligatia de a sterge orice mp3/video/album descarcat de la noi in maxim 24 de ore de la download. In cazul nerespectarii acestui termen, administratorul si/sau creatorul acestui forum nu poate/pot fi tras/trasi la raspundere pentru nimic. Nu gazduim fisierele aflate pe site, ci le indexam de pe alte site-uri!Disclaimer: This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites.
Nou pe simpatie:
Profil Alexandra21
Femeie
24 ani
Calarasi
cauta Barbat
24 - 53 ani
CALIMANEL-TOPLITA ROMANAInregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
CALIMANEL-TOPLITA ROMANA / STIRI HARGHITA SI COVASNA / Patru topliţeni premiaţi la ,,Festivalul Tinereţii" - Jupiter 2012 Pagini: 1  
#1
mariol44
Administrator
Din: TOPLITA ROMANA!
Postari: 25239
,Festivalul Tinereţii" de la Jupiter, ajuns la a VIII-a ediţie, este cea mai prestigioasă şi complexă manifestare folclorică pentru copii şi tineri la nivel naţional, destinată soliştilor vocali, soliştilor instrumentişti, grupurilor vocale şi dansurilor populare, desfăşurându-se pe trei categorii de vârstă: 6-9 ani, 10-14 ani şi 15-25 de ani.
Festivalul îşi propune să descopere, să încurajeze şi să promoveze tinerele talente din domeniul interpretării şi creaţiei muzicii tradiţionale româneşti şi să dezvolte relaţiile culturale interetnice, să păstreze identitatea culturală a fiecărei etnii şi să promoveze valorile acestora pe plan naţional şi internaţional.
Mă voi opri la secţiunea solişti vocali, grupele de vârstă 6-9 ani şi 10-14 ani, pentru că municipiul Topliţa a fost reprezentat la faza finală a ,,Festivalului Tinereţii" de la Jupiter de patru copii talentaţi de la grupa de folclor, de pe lângă Casa municipală de cultură, coordonată cu multă dăruire şi pasiune de cunoscuta şi apreciata interpretă a cântecului popular românesc Livia Harpa.
Trebuie menţionat faptul că finaliştii de la Jupiter au trecut şi printr-o fază zonală de preselecţie.
La faza finală a Festivalului de la Jupiter (27 august - 1 septembrie 2012) , micuţii artişti topliţeni au avut de prezentat, în faţa unui juriu exigent, alcătuit din personalităţi de seamă din domeniul cercetării şi interpretării folclorului românesc (oameni de muzică, folclorişti, interpreţi celebri, redactori muzicali, profesori, dirijori) şi reprezentanţi ai organizatorilor, un repertoriu convingător, din zona folclorică de provenienţă, alcătuit dintr-o doină sau baladă interpretată fără acompaniament orchestral şi un cântec autentic din zona de provenienţă a concurentului, cu negativ. De asemenea, portul popular expus în timpul prestaţiei artistice trebuia să fie autentic, din zona etnofolclorică reprezentată.
Premiile şi trofeul festivalului au constat în viori, oferite de Vasile Gliga, din Reghin, recunoscut şi peste hotare ca fiind printre cei mai buni creatori de instrumente muzicale.
Pe scena Teatrului de vară din Jupiter, topliţenii au convins juriul, impunându-se prin calitatea vocii şi a interpretării, autenticitatea şi valoarea artistică a cântecelor prezentate, ţinută scenică şi autenticitatea costumelor populare, reuşind ca toţi patru să aducă la Topliţa diplome şi premii.
Să-i cunoaştem pe micuţii artişti topliţeni care au reprezentat municipiul nostru în gala laureaţilor ,,Festivalului Tinereţii" - Jupiter 2012.

EMANUEL STAN - premiul I - categoria de vârstă 6-9 ani. Este elev în clasa a III-a la Şcoala Generală ,,Miron Cristea" din Topliţa (învăţătoare: Carmen Braic şi Mirela Urzică. A început să cânte la grădiniţă, mentor fiindu-i educatoarea Lenuţa Marc. Emanuel îşi aminteşte că primul cântec interpretat pe scenă a fost ,,M-a făcut mama fecior" al lui Nicolae Furdui Iancu, iar talentul de a cânta îl moşteneşte de la bunicul din partea mamei, Miron Fodor.
La Jupiter a interpretat frumoasa doină ,,Cine m-aude cântând", preluată de la lelea Ioana Natea, de pe Pârâul Gălăuţaşului, cel mai cunoscut rapsod popular din zona Topliţei şi un ştraier, ,,Haideţi topliţeni la joc".

GEORGIANA OLARI - premiul II - categoria de vârstă 6-9 ani. Este elevă în clasa a IV-a la Liceul Teoretic ,,Octavian Codru Tăslăuanu" din Topliţa (învăţător: Sorin Gavril Stan). Moşteneşte meşteşugul cântatului de la ambele bunici, Aurelia Ţepeluş, din Izvoru-Mureşului şi Sabina Olari, din Topliţa, dar şi de la mama sa, Marina Olari. Primul cântec interpretat pe scenă a fost ,,Dragu-mi s-aud cântând" al Ninetei Popa.
Pe scena festivalului-concurs a interpretat cu fineţe şi sensibilitate o doină din repertoriul regretatei Valeria Peter Predescu ,,Dor mi-a fi de tine mamă" şi cântecul de joc ,,Floricica".

ROXANA TRUŢA - menţiune - categoria de vârstă 6-9 ani. Este elevă în clasa a II-a la Şcoala Generală ,,Andrei Şaguna" Călimănel (învăţător: Nicoleta Ilisan). Moşteneşte taina cântatului de la bunica din partea mamei Maria Mariş şi a mamei sale, Sorina Truţa.
La festival, Roxana a impresionat juriul cu cântecul lent ,,Neghiniţă neagră" din repertoriul Anei Pop Corondan şi cu ştraierul ,,Sus în Călimani".

PAUL MUREŞAN - menţiune - categoria de vârstă 10-14 ani. Este elev în clasa a V-a la Liceul Teoretic ,,Octavian Codru Tăslăuanu" din Topliţa. Moşteneşte talentul de a cânta de la străbunicul Ioan Ilisan şi mătuşa Leontina Ilisan, care îşi trag rădăcinile, cum se spune, de pe Pârâul Gălăuţaşului, un loc unde folclorul, şi la ora actuală, este la el acasă. Prima dată a cântat pe scenă ,,Cântec de cătănie", din repertoriul lui Ionuţ Fulea.
La Jupiter a interpretat doina ,,Cine n-are noroc, n-are", culeasă de Livia Harpa de la lelea Floarea Pop, de pe Pârâul Gălăuţaşului şi învârtita din zona Topliţei ,,Să trăiască gura me".
De menţionat faptul că cei patru topliţeni au interpretat, cu acompaniament, cântece din repertoriul profesorului lor, Livia Harpa, care s-a deplasat la Jupiter pentru a-şi susţine şi încuraja elevii, unde a susţinut şi un recital aplaudat la scenă deschisă.
După succesul elevilor săi de la Jupiter, Livia Harpa ne-a spus: ,,În calitate de coordonator artistic al concurenţilor, am participat pentru prima dată la un festival de folclor de nivel naţional. Dorinţa mea cea mai mare a fost ca elevii mei, cu care lucrez de mai puţin de 10 luni, să aibă o prestaţie bună şi, acolo pe scenă, să pună în practică tot ce au învăţat la orele de pregătire.
Surpriza a fost mai mult decât plăcută, toţi elevii mei intrând în spectacolul de gală şi, bineînţeles, obţinând premii. Faptul că portul şi cântecul specific zonei Topliţa, ştraierul şi învârtita, au fost apreciate de juriul festivalului, o dovedesc premiile obţinute.
Îmi doresc ca pe viitor activitatea cercului de folclor de pe lângă Casa municipală de cultură Topliţa, a cărui activitate o coordonez, şi care se desfăşoară cu sprijinul nemijlocit al domnului primar Stelu Platon, să dea roade şi mai bogate, iar folclorul topliţean să fie prezent mai mult pe scenele naţionale şi internaţionale".

VASILE GOTEA


_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!

 
   
Pagini: 1  
Mergi la