 mariol44AdministratorDin: TOPLITA ROMANA!
Postari: 25239
|
|
Nu este în intenţia noastră a ne pronunţa în întregul său asupra legii educaţiei naţionale proaspăt promulgată de preşedinte, ci doar asupra unor aspecte ce ţin mai mult de justificarea dată de şeful statului necesităţii de a se preda istoria naţională şi geografia în limba maternă pentru minorităţile naţionale.
În seara în care a promulgat legea, preşedintele Traian Băsescu a afirmat pe postul naţional de televiziune că predarea acestor materii în limbile minorităţilor naţionale ar fi de fapt o asumare a Declaraţiei de la Alba Iulia de pe 1 Decembrie 1918, act în care se afirma libertatea tuturor popoarelor de a se instrui în limba proprie.
Afirmaţia este pe cât de neadevărată, pe atât de pervesă. Este neadevărată fiindcă Rezoluţia de la Alba Iulia este scoasă din context, şi este perversă fiindcă încearcă să convingă prin combinarea unor lucruri pe jumătate adevărate cu unele pe de-a-ntregul false. Dar să o luăm punctual.
Într-adevăr, Rezoluţia de la Alba Iulia afirmă la art. III, pct. 1:
,,Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc".
Şi acum să trecem la fondul problemei.
1. Din acest articol nu rezultă că această instruire trebuie să fie în limba maternă la toate materiile, altfel ar rezulta că inclusiv limba română se va studia în... limba germană, de exemplu.
2. Declaraţia de la Alba Iulia nu are valenţe constituţionale sau legislative pentru statul român. Ea este un document prin care românii transilvăneni decid să se unească cu România, şi nu România a decis să se unească cu Transilvania. Aşadar, acest act de unire (condiţionată, este drept) a Ardealului cuprinde dorinţe exprimate de reprezentanţii românilor din Transilvania. În paranteză fie spus, Iuliu Maniu, lider al românilor din Transilvania, se plângea într-un memoriu din 15 decembrie 1938 adresat regelui Carol al II-lea, că după unire românii transilvăneni au fost daţi deoparte de la administrarea provinciei, ,,în timp ce elemente cu mari merite în lupta naţională din trecut pentru unitatea noastră de stat au fost înlăturate, în zâmbetele de ironică satisfacţie ale minorităţilor". Iată aşadar că nemulţumiri faţă de nerespectarea declaraţiei au fost inclusiv din partea română.
Rezoluţia de la Alba Iulia nu implica aşadar în nici un fel statul român. România (ca stat) nu a fost prezentă la Alba Iulia pe 1 Decembrie 1918.
3. Diferenţa esenţială este că partea română avea tot dreptul să fie nemulţumită, deoarece această declaraţie de unire, cu toate prevederile sale, îi aparţinea, era asumată de ea şi se puteau raporta la acest act deoarece îl recunoşteau. Partea maghiară, în schimb, nu a recunoscut niciodată rezoluţia de la Alba Iulia, cel puţin într-un act oficial după exemplul saşilor. Şi atunci cum poţi să te declari nemulţumit de nerespectarea unui act dacă tu nu îl recunoşti? Cu alte cuvinte, noi nu recunoaştem unirea, dar vrem să respectaţi tot ce scrieţi voi în actul unirii.
4. Cadrul legal prin care a fost organizat învăţământul în perioada interbelică a fost statutat în mare parte prin legile din 1924 şi 1928. Iată ce spune legea din 1924:
,,Art. 7. Învăţământul primar în şcoalele statului se predă în limba română. În comunele cu populaţie de altă limbă decât limba română, Ministerul Instrucţiunii Publice va înfiinţa şcoale primare cu limbă de predare a populaţiei respective, în aceeaşi proporţie ca şi în comunele româneşti. În aceste şcoale studiul limbii române va fi însă obligatoriu în numărul de ore stabilit de regulament.
Art. 201. În şcoalele normale în care vor fi elevi ai unei minorităţi în proporţie de cel puţin 20%, se va preda pentru aceştia, în mod obligatoriu şi limba maternă, în aşa fel ca să poată preda în această limbă, de asemenea, şi religia. Art. 228. Învăţătorii minoritari de la şcoalele statului, care au reuşit în anul 1923 la examenul de limbă română, nu vor mai trece un alt examen. Dacă însă, la inspecţiunile ce li se vor face, se va constata că ei nu au cunoştinte suficiente pentru predarea limbii române, a istoriei românilor, a geografiei României şi a instrucţiei civice în limba română, ei vor fi trimişi Ia cursurile şi examenele prevăzute la art. 156 (subl. nst.)".
În 1934 se dă Legea pentru modificarea, abrogarea şi adăugarea unor articole la legea învăţământului secundar. Iată ce se specifica aici:
,,10. Învăţământul în şcoalele secundare de stat se predă în limba română.
Alte limbi decât cea română pot figura în programele de învăţământ, numai ca obiecte de studiu, iar nu ca limbă de predare pentru alte materii (subl. nst.).
În şcoalele cu populaţie minoritară importantă va putea figura în programa de învăţământ, ca obiect de studiu facultativ, şi limba minoritară respectivă.
11. În regiunile cu populaţiune minoritară în număr precumpănitor, se vor putea înfiinţa [...] pe lângă liceele de stat, secţiuni în care învăţământul să se predea în limba minorităţii respective. În aceste secţiuni vor fi primiţi numai elevi de aceeaşi naţionalitate şi a căror limbă maternă este aceeaşi limbă de predare a secţiunii respective.
O astfel de secţiune se poate înfiinţa numai în cazul când se vor înscrie un număr de minimum 30 de elevi de clasă în gimnaziu şi de 25 de elevi de clasă în cursul superior.
Oricare ar fi limba de predare a secţiunii minoritare, limba română, istoria românilor, geografia României şi instrucţiunea civică se vor preda obligatoriu în limba română (subl. nst.)".
Rezultă aşadar extrem de clar că istoria şi geografia trebuiau predate în limba română.
În timpul guvernărilor naţional-ţărăniste, deci când mare parte din artizanii declaraţiei de unire s-au aflat la guvernare, aceste prevederi privind învăţământul în limbile minorităţilor naţionale nu au fost modificate. Deci a susţine că declaraţia nu a fost respectată când chiar cei care au redactat-o au considerat că istoria şi geografia României trebuiesc predate în limba română este un fals grosolan.
Minoritatea maghiară s-a bucurat de toate drepturile în materie de învăţământ în perioada interbelică.
Însă ea nu era mulţumită cu noua stare de lucruri din Transilvania de după 1918, aşa că a bombardat Societatea Naţiunilor cu memorii prin care încercau să arate starea deplorabilă în care a fost adusă această minoritate după Marea Unire.
Spicuim dintr-un document conţinând lămuririle ministrului Instrucţiunii Publice şi Cultelor cu privire la reclamaţia Partidului Maghiar din România adresată Secretariatului Societăţii Naţiunilor (2 septembrie 1930):
,,1) Au rămas în plină funcţiune şcolile primare şi secundare ale minorităţilor etnice şi confesionale maghiare (romano-catolice; evanghelice, reformate şi unitariene) şi după 1 decembrie 1918.
2) În acest scop, Consiliul Dirigent din Transilvania a dat revizoratelor şcolare următoarele ordine şi decrete privitor la funcţionarea vechilor şcoli minoritare confesionale şi la înfiinţarea de noi şcoli:
a) Ordinul nr. 15673 din 29 septembrie 1919 a aprobat fără nici o restricţie deschiderea de noi şcoli confesionale cu limbă de predare proprie a minorităţii respective.
b) Ordinul nr. 1461/1920 din 4 martie a dispus tuturor revizorilor să respecte autonomia confesiunilor minoritare, să nu facă nici o dificultate funcţionării şcolilor confesionale minoritare, dovedind prin aceasta că cetăţenii României sunt trataţi egal.
c) Ordinul nr. 31356/1930 a dispus că se menţin şi se întreţin de stat mai departe şcolile statului cu limbă de predare maghiară.
3) Legea învăţământului primar al statului din 1927 introduce la art. 7 dispoziţiile art. 10, alin. 1 din tratatul de pace în modul următor: Art. 7. (Legea învăţământului primar) 'Învăţământul primar în şcoalele statului se predă în limba română.
În comunele cu populaţie de altă limbă decât limba română, Ministerul Instrucţiunii Publice va înfiinţa şcoale primare cu limba de predare a populaţiei respective, în aceeaşi proporţie ca şi în comunele româneşti. În aceste şcoale studiul limbii române va fi însă obligator în numărul de ore stabilit prin regulament'.
4) Legea învăţământului particular din anul 1925 introduce dispoziţiile art. 9 din tratat privitor la învăţământ.
5) Legea învăţământului secundar (1928) la art. 11 dispune: ,,În regiunile cu populaţiune minoritară în număr precumpănitor se vor putea înfiinţa, în condiţiunile art. 7 şi 8, pe lângă liceele de stat, secţiuni în care învăţământul să se predea în limba minorităţii respective. O astfel de secţiune se poate înfiinţa numai în cazul când se va înscrie un număr de maximum 30 elevi într-o clasă de gimnaziu şi de 25 elevi de clasă în cursul superior".
5. Raportarea la alte state în această problemă cred că ar fi benefică. Astfel, în SUA, Franţa, Grecia (ca să luăm doar cazul a două state campioane în educaţie şi al unuia vecin cu noi, aici, în Balcani), istoria şi geografia se învaţă în engleză, franceză, respectiv greacă. Prin comparaţie, românii de la liceul românesc ,,Nicolae Bălcescu" din Gyula (în Ungaria vecină învaţă geografia şi istoria Ungariei în limba maghiară.
6. Raportarea legii actuale a învăţământului la Declaraţia de la Alba Iulia este deci total tendenţioasă, cu atât mai mult cu cât ea induce două idei: că nu a fost respectată după Unire (fals, am încercat să arătăm că statul român chiar şi-a depăşit obligaţiile internaţionale asumate), şi că acum este cazul să se facă o reparaţie istorică prin punerea ei în aplicare, e drept, cu întârziere de 92 de ani.
Este încă o dată dovedit prin afirmaţiile preşedintelui că istoria poate fi manipulată şi folosită ca armă politică, dar ghinionul domniei-sale este că mai ştim şi noi istorie...
P.S.: În Rezoluţia de la Alba Iulia, la art. III, pct. 6, o altă doleanţă a românilor spune: ,,Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus". De asta oare ce zice preşedintele?
Prof. drd. LAZĂR COSTEL-CRISTIAN
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
