mariol44AdministratorDin: TOPLITA ROMANA!
Postari: 25239
|
|
Deputatul MIRCEA DUŞA, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, a fost ales vineri, 25 iunie 2010, pentru a treia oară preşedinte al Organizaţiei judeţene a PSD Harghita, la Conferinţa judeţeană de alegeri, care a avut loc în sala de spectacole a Casei municipale de cultură din Topliţa, conferinţă la care a participat şi VICTOR PONTA, preşedintele PSD. Pe lângă delegaţii PSD, la conferinţă au participat şi reprezentanţi ai partidelor politice româneşti din judeţul Harghita. După ce s-au ales organele de lucru s-a intrat în ordinea de zi, statutară, a conferinţei. Ne vom opri, pe scurt, la Raportul privind activitatea politico-organizatorică desfăşurată de Organizaţia judeţeană PSD Harghita de la alegerile precedente până în prezent, prezentat de Mircea Duşa. După ce a trecut în revistă situaţia grea prin care trece România cu actualele crize suprapuse, economică şi socială, vorbitorul s-a referit, strict, la Organizaţia judeţeană a PSD Harghita, care ,,în cei 5 ani care au trecut de la alegeri, s-a implicat foarte serios în activitatea economică şi socială a judeţului prin reprezentanţii săi în administraţia locală. Deşi e o organizaţie mică, datorită specificului etnic al acestui judeţ, organizaţia noastră s-a implicat serios în menţinerea echilibrului politic, economic şi social". Vorbitorul a amintit câteva obiective în realizarea cărora a fost personal implicat precum modernizarea infrastructurii şcolilor, reţeaua de apă şi canalizare a localităţilor, construcţia de blocuri pentru tineri, ridicarea de săli de sport, cămine culturale, reabilitarea reţelei de drumuri, extinderea reţelei de gaz metan, modernizarea drumurilor naţionale, finalizarea căminelor culturale în diferite localităţi şi a Casei municipale de cultură din Topliţa. ,,Organizaţia judeţeană Harghita este structurată pe 15 organizaţii teritoriale, din care 4 municipale, 3 orăşeneşti şi 8 comunale, în acele localităţi în care populaţia de etnie română este mai mare. Am încercat înfiinţarea unor organizaţii şi în localităţi în care ponderea o reprezintă populaţia de etnie maghiară, dar aceste încercări au fost nereuşite, rezultatele în alegerile locale fiind nesatisfăcătoare. Activitatea noastră politică este una mai deosebită, de multe ori mai are şi accente naţionaliste pentru a ne putea apăra tradiţiile, obiceiurile, practic existenţa noastră pe aceste meleaguri... Trebuie să menţionăm faptul că din 1992 încoace, organizaţia noastră s-a aflat continuu pe primul loc între formaţiunile alcătuite pe criterii politice, atât în alegerile locale, cât şi în cele parlamentare - sigur, după UDMR. Şi la ultimele alegeri locale am obţinut cel mai mare număr de primari şi consilieri locali, fiind singurul partid românesc care a reuşit să obţină doi consilieri judeţeni. Avem şi neîmpliniri în mandatul trecut. Nu am reuşit să avem consilieri municipali şi la Miercurea-Ciuc. Deşi sunt aproape 5.000 de români în municipiu, aceştia nu s-au prezentat la vot, astfel nici un român nu a fost ales. Şi la alegerile europarlamentare organizaţia noastră s-a aflat pe primul loc. Cel mai mare success al organizaţiei noastre a fost acela că, în premieră, în anul 2004, după 14 ani, un român din Harghita a devenit deputat în Parlamentul României, în condiţiile în care electoratul român reprezintă doar 14%. Rezultatul a fost repetat la ultimele alegeri parlamentare în colegiul uninominal Topliţa care, de asemenea, are un specific aparte, 60% români, 40% maghiari. Bătălia a fost foarte serioasă: pe cei 40% electori de etnie maghiară a candidat o singură persoană, iar pe cei 60%, 6 candidaţi români. Pentru a câştiga mandatul, a fost nevoie să obţinem mai multe voturi decât candidatul UDMR, în condiţiile în care mai aveam alţi 5 candidaţi în spate. Trebuie să apreciem ca foarte eficiente organizaţiile din Bilbor, Topliţa, Tulgheş, Voşlăbeni şi o menţiune aparte pentru organizaţia orăşenească Bălan, care după o lungă perioadă de timp a obţinut rezultate foarte bune la alegeri. În judeţul Harghita, din 67 de localităţi, PSD are organizaţii în 15, de aceea avem probleme deosebite în a acoperi tot judeţul, atât fizic, cât şi financiar. După ultimul congres, peste 250 de cetăţeni au fost primiţi în partid. Este de apreciat faptul că foarte mulţi tineri au completat adeziuni. De asemenea, am încercat să organizăm structura partidului pe secţii de votare. Pornind de la acest obiectiv am înfiinţat 30 de organizaţii noi. S-a avut în vedere ca în organele de conducere să fie bine reprezentate femeile şi tinerii, dar şi toate categoriile profesionale". Domnul Stelu Platon, vicepreşedintele Organizaţiei PNL Harghita a prezentat salutul liberalilor organizaţiei judeţene PSD Harghita, după care Victor Ponta a felicitat organizaţia judeţeană PSD Harghita, care, deşi este una mică numeric, este considerată pe acelaşi loc ca oricare din judeţele cu populaţie preponderent românească, apreciind activitatea preşedintelui Mircea Duşa, care, aşa cum a spus vorbitorul, nu degeaba a ajuns vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Au mai luat cuvântul Sabina Stoia, Toader Ungureanu, Dan Petruţ, Traian Roandă, Vasile Rusu, Cristina Vaida, Ileana Vâlcan şi Tibişor Marian Miron. Pe lângă Mircea Duşa, care a fost reales preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD Harghita, în Consiliul judeţean au fost aleşi, de asemenea, 86 de membri. Urmează o şedinţă a Consiliului judeţean al PSD Harghita pentru alegerile pe funcţii şi comisii.
VASILE GOTEA
_______________________________________ Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|