Simpatie.ro - matrimoniale
CALIMANEL-TOPLITA ROMANA
Ca utilizator al forumului http://marianolaru.3xForum.Ro aveti obligatia de a sterge orice mp3/video/album descarcat de la noi in maxim 24 de ore de la download. In cazul nerespectarii acestui termen, administratorul si/sau creatorul acestui forum nu poate/pot fi tras/trasi la raspundere pentru nimic. Nu gazduim fisierele aflate pe site, ci le indexam de pe alte site-uri!Disclaimer: This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites.
Nou pe simpatie:
Ada_net pe Simpatie
Femeie
25 ani
Bucuresti
cauta Barbat
25 - 47 ani
CALIMANEL-TOPLITA ROMANAInregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
CALIMANEL-TOPLITA ROMANA / STIRI HARGHITA SI COVASNA /

Toamna a fost două zile oaspete de seamă al topliţenilor

Pagini: 1  
#1
mariol44
Administrator
Din: TOPLITA ROMANA!
Postari: 25239
În 26 şi 27 septembrie 2009, respectiv sâmbătă şi duminică, toamna, poate mai îmbelşugată decât în alţi ani, a fost prezentă în Parcul central al municipiului Topliţa la invitaţia Primăriei şi Consiliului local, personal a domnului inginer Stelu Platon, primarul urbei noastre, care au organizat şirul manifestărilor înmănuncheate sub genericul ,,Toamna Topliţeană". Timp de două zile, Parcul central al municipiului Topliţa a fost plin de oameni, care au venit să vândă şi să cumpere sau, pur şi simplu, să se distreze, organizatorii oferindu-le tuturor multiple posibilităţi de a se simţi bine, pe un fundal muzical cu iz tomnatec.
Sâmbătă a fost ziua destinată nu numai vânzării şi cumpărării, dar şi a distracţiei într-o atmosferă creată de Nicu Cotfas, de la Centrul Cultural din Topliţa, care a oferit pe timpul celor două zile muzică de calitate pentru toate gusturile şi vârstele. Au fost tarabe frumos amenajate, cu produse de calitate, legume şi fructe de sezon, cu preţuri diferite de la producător la producător.
Duminică, pe lângă activitatea comercială, pe scena amenajată în aer liber, împodobită şi ea cu coşuri pline cu produse din belşugul toamnei, nelipsind din peisaj frunzele galbene şi ruginii - ornată de către colectivul coordonat de doamna ing. Mariana Ţicu - s-a desfăşurat un divers spectacol artistic.
După ce domnul inginer Stelu Platon, primarul municipiului Topliţa, a urat un bun venit tuturor participanţilor, oferindu-le informaţii utile şi interesante despre noua piaţă agroalimentară şi supermarket-ul ce va prinde contur la Topliţa într-un timp foarte scurt, a urcat pe scenă cunoscutul Ansamblu folcloric ,,Doina Crişului" al Casei de Cultură din Brad, judeţul Hunedoara, care a adus în oraşul de la poalele Călimanilor şi de pe malul Mureşului nestemate nepreţuite din tezaurul folcloric moţesc şi din alte zone etnofolclorice ale ţării. Orchestra condusă de prof. Ionel Coza a acompaniat soliştii Carla Crişan, Elena Stanciu, Larisa Cazan, Letiţia Mihuţiu, Alexandra Ungureanu şi pe cunoscuţii Eugen Pistol şi Ciprian Roman, cu toţii fiind răsplătiţi cu ropote de aplauze, la fel ca şi dansatorii, instruiţi de maestrul Nicolae Grigoraş, care au încântat asistenţa cu ţarina moţească şi suite de jocuri de pe Mureş şi din Ţara Zărandului. O suită instrumentală de excepţie a fost interpretată la taragot de prof. Ionel Coza, secondat foarte bine de toţi membrii orchestrei, care a acaparat atenţia şi aprecierea tuturor celor prezenţi în jurul scenei. Ansamblul ,,Doina Crişului" din Brad a fost însoţit la Topliţa de doamna Bianca Leucian, director al recunoscutei formaţii artistice.
A urmat un moment inedit de muzică populară maghiară oferit de cunoscuta solistă Soos Eva, acompaniată de Bojko Ştefan şi Bodor Lorand.
A urmat recitalul Trupei Columna, Liviu şi dansatoarele sale oferind celor prezenţi momente muzicale bune de etno-dance cu influenţe satirice populare, într-un microconcert interactiv interesant, gustat şi aplaudat.
De asemenea, ropote de aplauze au smuls Cosmin cu cele patru dansatoare de la Trupa ,,Symbol", cu cântece frumoase în stilurile pop, dance şi etno-dance.
Multe produse au stârnit interes din partea tuturor participanţilor, mustul dulce şi pastrama crudă oltenească (friptă pe grătar), mititeii, grătarele, cârnăciorii şi celelalte produse specifice zilei recoltei. Dar, parcă totuşi, atracţia principală a fost stâna cunoscutului fermier Ioan Avarvarei, secondat de soţia sa, doamna Lenuţa, ajutat îndeaproape de Valentin Miclea şi Daniel Bobric, care a coborât din Călimani în Parcul central al Topliţei, oferind, din belşug, celor prezenţi tocăniţă de viţel şi berbec la ceaun, pastramă uscată (un deliciu), cunoscutul balmoş, caş şi urdă proaspete.
Cei care nu s-au putut deplasa în centrul municipiului Topliţa au pătruns în atmosfera ,,Toamnei Topliţene" prin intermediul postului de radio ,,Ardealul", care, cu ajutorul domnului inginer Stelu Platon, primarul municipiului Topliţa, a transmis, în direct, manifestările artistice din Parcul central al municipiului Topliţa.

VASILE GOTEA


_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!

 
   
Pagini: 1  
Mergi la