mariol44AdministratorDin: TOPLITA ROMANA!
Postari: 25239
|
|
Prefectul judeţului, Constantin Strujan, şi-a exprimat pentru prima dată în mod public dezacordul şi nemulţumirea faţă de lipsa de la manifestări a reprezentanţilor Primăriei, după ce cu o lună în urmă preşedintele Traian Băsescu a avut o poziţie similară faţă de politicienii maghiari
Cu ocazia Zilei Imnului Naţional, ieri, în Piaţa Tricolorului din municipiul Miercurea-Ciuc a avut loc ceremonialul public de intonare a imnului. La manifestările dedicate Imnului Naţional au participat oficialităţi locale, şefi de instituţii din cadrul Garnizoanei, cadre militare în rezervă şi retragere şi cetăţeni ai municipiului. Această manifestare, ca de altfel şi celelalte sărbători naţionale, a fost ignorată de Primăria Miercurea-Ciuc, neparticipând nici un reprezentant al acesteia la ceremonial. După prezentarea onorului şi salutarea Drapelului de Luptă, au urmat ruga şi închinarea pentru poporul român, oficiate de preoţi militari şi civili. În alocuţiunea sa, col. Ioan Burghelea, locţiitorul comandantului Brigăzii 61 Vânători de Munte ,,General Virgil Bădulescu", a prezentat simbolistica, un scurt istoric şi semnificaţia Imnului Naţional al României - ,,Deşteaptă-te, române". În discursul său, prefectul judeţului, Constantin Strujan, a arătat că ,,nu este un efort ieşit din comun să ne respectăm reciproc acele simboluri pentru care simţim o trăire aparte", referindu-se la lipsa de interes a cetăţenilor municipiului pentru această sărbătoare, precizând că ,,ne-am obişnuit să sărbătorim în această formaţie, cu câţiva cetăţeni ai municipiului care sunt şi trăiesc româneşte", exprimându-şi totodată speranţa ca în anii viitori să participe mai mulţi cetăţeni la această sărbătoare de suflet a poporului român. Prefectul Harghitei şi-a exprimat public pentru prima dată dezacordul şi nemulţumirea faţă de absenţa reprezentanţilor Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc, dar şi a politicienilor maghiari la manifestări. ,,Întotdeauna am făcut de aşa natură ca noi, cei care reprezentăm Guvernul în teritoriu, să respectăm şi populaţia majoritară şi cea minoritară existentă pe acest teritoriu şi să participăm la toate manifestările de suflet. Din păcate, şi o spun cu mare regret, nu putem să constatăm acelaşi lucru, în sensul în care autorităţile publice locale sau judeţene nu participă cu acelaşi interes la manifestările de suflet ale poporului român", a afirmat Constantin Strujan. O poziţie similară a avut şi preşedintele României, Traian Băsescu, în urmă cu o lună, la Miercurea-Ciuc, faţă de lipsa politicienilor maghiari la sărbătorirea Zilei Drapelului. Şeful statului a declarat, atunci, că politicienii maghiari greşesc atunci când nu participă la sărbătorile naţionale ale României şi a subliniat că toţi cei care doresc să primească respect trebuie să respecte la rândul lor. ,,Cred că politicienii maghiari greşesc şi le-o spun în mod deschis, prin presă (...) Ei trebuie să ştie că de câte ori vor fi zile naţionale ale Ungariei, pe care ei le sărbătoresc, eu voi încerca să fiu aici, din respect pentru ceea ce ei respectă", a declarat Traian Băsescu, în data de 26 iunie, la Miercurea-Ciuc. După discursurile oficialităţilor, participanţii la manifestare au interpretat, pe muzica militară, Imnul Naţional al României, ceremonialul încheindu-se cu defilarea Gărzii de Onoare. Ziua Imnului Naţional - ,,Deşteaptă-te, române!" - este sărbătorită, anual, începând din 1998, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.
_______________________________________ Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|