mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 25239
|
|
S-au īmplinit mai bine de 66 de ani de cānd, īn urma procesului de īnaltă trădare intentat de autorităţile comuniste, Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc, a fost, prin sentinţa din 11 noiembrie 1947, condamnat la īnchisoare pe viaţă.
Cel care īnfiinţase la 30 octombrie 1918, la Viena, Consiliul Naţional al Romānilor din Transilvania, şi apoi, după ce īn 2 decembrie 1918 devenea preşedintele Cosiliului Dirigent al Transilvaniei, şi-a dus pānă la capăt rolul său hotărātor pentru unirea Ardealului cu Vechiul Regat al Romāniei, iar, īn continuare, prin social-politic luminata şi, naţional, īnţelept integratoarea fuziune īn 1926 a Partidului Naţional Romān din Transilvania cu Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache din Vechiul Regat, a fost părtaş la crearea īn Romānia Mare a unei forţe durabile de inspirare şi punere īn practică a democraţiei parlamentare, pe temeiurile eticei creştine, ale cerinţelor de dreptate socială şi ale apărării intereselor naţionale, cu neabătută asumare de riscuri şi sacrificii, a fost īntemniţat, unde a şi decedat īn 5 februarie 1953, fiind apoi aruncat īntr-o groapă comună anonimă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet, unde se afla trist-vestita īnchisoare. Trebuie spus că existase o īncercare a guvernului comunist de a intra īn dialog de simulată reconciliere cu Iuliu Maniu. Īn sensul acesta, a fost vizitat īn īnchisoare de Grigore Geamănu, jurist şi om plitic originar din Gorj, ajuns īn funcţia de subsecretar de stat īn Ministerul de Interne, sub Teohari Georgescu. I-a transmis deschis şi respectuos lui Iuliu Maniu dorinţa guvernului de a discuta cu el condiţiile unei ieşiri din situaţia īn care se afla.
Politicos şi ferm
Iuliu Maniu i-a răspuns, politicos şi ferm, că īi este imposibil să-şi īnchipuie cum ar putea fi duse aceste discuţii īntre un guvern şi un puşcăriaş. Şi cu aceasta discuţia s-a īncheiat definitiv. Omul pe care, prin 1981, doctorul Ion Jovin, supravieţuitor al īnchisorilor comuniste, prietenul devotat şi medicul lui Iuliu Maniu, mi l-a descris spunīndu-mi că a fost, mai presus de toate, un īnţelept şi un mare strateg, tot timpul preocupat de găsirea celor mai bune soluţii pentru propăşirea şi salvarea Romāniei, nu numai că a fost exterminat de partidul comunist, dar, şi după prăbuşirea īn decembrie 1989 a regimului pentru a cărui instaurare Iuliu Maniu trebuise nimicit, s-a putut ca pe baza reziduurilor şi reminiscenţelor ideologice comuniste, intrate de mult īn sīngele unor promotori ai noii puteri ca şi al unor copărtaşi şi benficiari de diferite grade, partidul său, ba chiar el personal şi partenerul lui de luptă şi suferinţă Ion Mihalache, să devină din nou ţinta principală a inimiciţiei şi a atacurilor noii puteri. Şi cum s-ar fi putut altfel ca reprezentanţii rămaşi īn viaţă ai Partidului Naţional-Ţărănesc să fie ignoraţi, nu mai spun să nu fie incluşi, din prima clipă, de un Front al Salvării Naţionale naţional vrīnd să īnsemne aici īntreaga naţiune - ?
Cerusem, din timp, prin microfonul Europei Libere, să se ţină seama de experienţa celor care au fost favorizaţi de soartă, polonezii, cehii, germanii răsăriteni şi la care funcţiona, cu rezultate unanim benefice, masa rotundă a partidelor democratice. Oricum, spre sfīrşitul vieţii, Corneliu Coposu īmi mărturisea că nu-şi putea ierta că l-a crezut pe Ion Iliescu atunci cānd i-a promis că Frontul Salvării Naţionale nu se va transforma īntr-un partid politic. S-ar putea enumera multe alte semne nu numai ale repulsiei, ai zice organice, - dealtfel şi interesate - , ci şi ale unei dure adversităţi ideologice din partea unor şefi şi subordonaţi sau simpatizanţi ai FSN-ului īmpotriva PNŢ-ului, dar mă voi mărgini să amintesc numai o īntāmplare din timpul acelui coşmar degradant care a fost prima mineriadă, cīnd furioşii īndrumaţi cu exactitate au asediat şi invadat sediul din Bucureşti al PNŢ-ului, iar Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu, vice-preşedintele, care - sfătuindu-i pe ceilalţi prezenţi să părăsească sediul se hotărāseră ca ei doi să rămānă pe poziţie, necerānd niciun ajutor, au fost totuşi pīnă la urmă evacuaţi de un tanc, īn timp ce Petre Roman căuta să-i liniştească pe asediatorii comandaţi, strigīndu-le: Lăsaţi-i, căci s-au demascat.
Partidele care chiar făcuseră istorie şi depersonalizarea Romāniei
Cred că se cuvine de amintit şi că la o ulterioară mineriadă, manifestānd cu totul alte mobiluri şi sentimente, inclusiv protestele vehemente īmpotriva lui Ion Iliescu, minerii şi-au exprimat regretul şi au cerut scuze pentru violenţele şi infracţiunile comise prima dată. Īntrebarea, care se impune a le fi adresată nu minerilor, ci celor care i-au adus cu scopul de a spulbera demonstraţia din Piaţa Universităţii şi a pedepsi-intimida opoziţia este cum de au putut ignora cu desăvīrşire faptul că, după ce valul istoriei, nu numai la noi, ci īn tot Răsăritul Europei, dărīmase zidurile marei īnchisori comuniste, şi aceeaşi istorie īnregistrase de mult şi adevărul esenţial īn perioada de după 23 August 1944, anume că Iuliu Maniu, īnsoţit de Ion Mihalache īmpreună cu conducerea celuilalt partid istoric, cel Liberal, īn frunte cu Constantin I.C.Brătianu se dovediseră, cu preţul unor sacrificii supreme, a fi fost apărătorii cei mai devotaţi şi consecvenţi ai drepturilor fundamentale şi intereselor naţionale ale romānilor īmpotriva subjugării sovieto-comuniste -prăvălită asupra noastră şi a altor popoare din Europa răsăriteană şi centrală odată cu Armata Roşie īn urma abandonării de către Puterile occidentale -, şi au găsit de cuvinţă să se declare singurii reprezentanţi de drept ai poporului romān, iar tocmai partidele numite istorice - pentru că făcuseră istorie - să devină obiectul unor asedieri, devastări, jefuiri. Şi nu e vorba aici numai de elementare scrupule ale adevărului istoric, ci de constatarea unei flagrante tentative de diminuare a memoriei colective, pe calea depersonalizării Romāniei.
O excepţională clar-viziune
Īn perioada celui de Al Doilea Război Mondial, atitudinea activă a lui Iuliu Maniu īmpotriva Germaniei lui Hitler a fost din prima clipă şi pānă la sfārşit caracterizată atīt prin convingerea inadmisibilităţii moral-principiale a sistemului cīt şi a inevitabilităţii īnfrīngerii militare. Īn sensul acesta, el a sfidat primejdiile inerente unei asemenea făţişe īmpotriviri, inclusiv prin demersurile sale la generalul Ion Antonescu, conţinīnd critici şi avertismente la adresa continuării războiului alături de Germania hitleristă. Īncă de pe atunci, s-a īntemeiat consensul şi o curajoasă şi nedesminţită cooperare cu conducerea Partidului Naţional Liberal pentru scoaterea din război a Ţării. Cīnd Hitler i-a cerut lui Ion Antonescu să ia măsuri īmpotriva lui Iuliu Maniu, generalul a refuzat, invocīnd īn deplin acord cu realitatea respectul şi largul sprijin de care se bucura īn Ţară liderul de la Bădăcin.
Şi de această dată, Iuliu Maniu nu adoptase stilul conformării la meandrele succeselor şi insucceselor, ci, pornind de la o excepţională clar-viziune istorică, īnsoţită de consecvenţă morală şi politică īn acelaşi timp, a acţionat pe mai multe planuri, dar īn sens neschimbat, asumāndu-şi toate riscurile. Autenticul naţionalism tradiţional şi emancipator al lui Iuliu Maniu se īnsoţea cu o clară conştiinţă a apartenenţei şi vocaţiilor europene ale Romāniei.
Prin anul 1930, Iuliu Maniu, preocupat atīt de efectele crizei economice şi financiare mondiale care, dinspre occident, se abăteau cu putere şi asupra Romāniei, ca şi de anumite tensiuni şi divergenţe care se conturau deja īngrijorător īn relaţiile interstatale, trăsese concluzia că ar fi urgentă nevoie de crearea unei asociaţii de state interesate īntr-o mai bună rezistenţă la crizele economice, cīt şi la ameninţările din afară. Īn acest scop, a īntreprins o călătorie īn Europa şi, oprindu-se la Viena, a publicat īn ziarul Neue Freie Presse, din 23 decembrie 1930, un Plan al Confederaţiei Central Europene, cuprinzīnd: Polonia, Cehoslovacia, Austria, Ungaria, Bulgaria, Grecia şi Romānia. Gāndea că astfel s-ar crea o unitate economică largă, bazată pe un sistem preferenţial sau de cote, pentru dezvoltarea schimburilor mutuale de bunuri, urmată de o uniune vamală şi de o organizare comună defensivă, culminīnd īntr-o alianţă strīnsă, cu deplina respectare a suveranităţii statelor prin instituţii, drepturi şi obligaţii comune bine definite (apud o amplă publicaţie documentară a Societăţii Unirea Romānă din Chicago, la a 39-a īntrunire a ei).
Sfinxul de la Bădăcin
Īntorcīndu-ne la perioada de după 23 august, pentru a spicui numai cīteva momente ale luptei lui Iuliu Maniu, care chiar dacă s-a dat īmpotriva nenorocului nostru istoric nu e cātuşi de puţin lipsită de exemple pilduitoare, de dovezi ale trăiniciei şi puterii de transmitere a unor īndemnuri, semnale, dovezi ale credinţei şi speranţei nepieritoare şi a nesecatei forţe germinative de sensuri din profunzimile existenţei noastre ca oameni şi ca popor. Şi se poate vedea, aşa cum am aflat din mărturiile lui Nicolae Carandino, colegul de celulă īn braţele căruia şi-a dat sfīrşitul, că Iuliu Maniu neīnduplecatul rezistent la dictaturi şi stăpāniri străine, tenacele şi calculatul pertractor, Sfinxul de la Bădăcin, nu era deloc scutit de zbuciumul şi tensiunile cu propria sa afectivitate.
Vorbind despre C.Stere, spunea: A trebuit să trec peste sentimentul meu intim, să-l sacrific pe acest om excepţional, ca să salvez partidul şi ideile pentru care noi, toţi, militam. Astăzi mă īntreb, totuşi, dacă n-am greşit. Ar fi trebuit să fiu mai insistent, mai ameninţător, dar cine m-ar fi urmat? Vezi dumneata cum merg lucrurile la noi, te trezeşti singur tocmai īn clipa īn care ai certitudinea că Ţara este alături de tine.
Atunci cīnd, sub presiunile Uniunii Sovietice, exercitate asupra Regelui Mihai de către A.I.Vīşinski, adjunctul ministrului de externe V.Molotov, cu o nemaiīntīlnită aroganţă, izbind cu pumnul īn masă şi declarīnd << Ialta sunt eu >>, Regele, pīnă la urmă, a acceptat, la 6 martie 1945, lista de guvern prezentată de Petru Groza, īn audienţele lor la Palat Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu s-au opus, īn mod constant, afirmīnd că aducerea la putere a unui asemenea guvern ar echivala cu o condamnare la moarte a democraţiei. Şi aşa urma să şi fie.
Nici Anglia, nici SUA
Īn dialogurile cu Doina Alexandru, publicate sub titlul Confesiuni, la Editura Anastasia, īn 1996, Corneliu Coposu care īn calitate de colaborator intim al lui Iuliu Maniu, trăise amărăciunea şi protestul categoric al lui Iuliu Maniu īn convorbirile lui cu ambasadorii american şi englez la Moscova, Averell Harriman şi Sir Archibald Clark Kerr, veniţi la Bucureşti să-l convingă să accepte să participe la alegerile din 1946, īn condiţiile īn fond impuse de ruşi l-a citat pe Iuliu Maniu, care, cu acel prilej a spus: Eu ştiu că alegerile libere nu se vor garanta, ştiu că nici Anglia, nici SUA nu vor mobiliza flota pentru a asigura legitimitatea alegerilor romāneşti, de aceea nu pot accepta soluţia pe care aţi preconizat-o dvs., care este o capitulare īn faţa unor exigenţe ruseşti catastrofale pentru poporul romān (pag.37). Dar zarurile fuseseră aruncate de cei mari, aşa că s-a intrat īn faza pre-electorală. Atunci au venit la Bucureşti emisari sovietici, care au comunicat Partidului Naţional-Ţărănesc că Uniunea Sovietică va accepta o victorie - ştiută ca inevitabilă- a acestui partid numai cu două condiţii: dacă Iuliu Maniu se va retrage de la conducerea partidului şi dacă se va renunţa la revendicarea asupra Basarabiei. Drept urmare, Iuliu Maniu s-a hotărīt să demisioneze din funcţia de preşedinte al PNŢ-ului, dar īn privinţa Basarabiei nu s-a cedat.
Nimeni nu s-a retras
Student īn anul I, participam intens la Bucureşti şi īn Judeţul Rāmnicu-Vālcea la peripeţiile campaniei electorale şi la vizionarea iarmarocului tertipurilor şi perfidiilor sovietice, ca, de pildă, atunci cīnd s-a constatat că, păstrāndu-şi o carte de joc sub manşetă, Moscova, care se declarase de acord cu preluarea preşedinţiei PNŢ de către Ion Mihalache, a comis o īntorsătură bruscă punānd pe tapet un articol din noua lege electorală şi interpretāndu-l īn mod abuziv īmpotriva acestuia. Acest articol din noua lege electorală le interzicea să candideze īn alegeri celor care se făcuseră vinovaţi de agresiune īmpotriva Uniunii Sovietice, crime de război etc. Acest paragraf de lege, prin falsă şi abuzivă aplicare, a fost folosit pentru anularea condidaturii lui Ion Mihalache, adică a aceluia care la īnceputul operaţiunii de şantaj moscovite fusese indicat ca varianta dezirabilă īn locul inacceptabilului Iuliu Maniu.
Falsa acuzaţie a folosit ca material al mistificării faptul, neīncriminabil prin legea respectivă, că Ion Mihalache ceruse să fie mobilizat la Ministerul Apărării din Bucureşti īn cele două săptămīni cīnd trupele romāne au eliberat Basarabia. Şi cum Romānia nu mai era independentă, iar statul de drept īn lichidare, excluderea a fost validată, iar īn locul lui Ion Mihalache a trebuit să candideze la Parlament soţia sa, doamna Niculina. Dar dincolo de orice măsuri obstructive, orizontul aşteptărilor era din ce īn ce mai īntunecat de faptul grav şi cu totul neaşteptat că īnsuşi preşedintele partidului, Iuliu Maniu, anunţase că, din considerente de interes naţional, demisionează. Īn această situaţie, a avut loc la Bucureşti şedinţa Delegaţiei Permanente a Partidului. La aceasta participau preşedinţii şi secretarii generali ai organizaţiilor judeţene din īntreaga Ţară. Organizaţia din Judeţul Vālcea, care se distingea printr-o mare combativitate şi relaţii strīnse cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, era reprezentată de Alexandru Dumitrescu-Colteşti şi Radu Livezeanu, iar eu mă bucuram de simpatia şi frumoasa colaborare ce i-o acordau tīnărului īnsetat de luptă aceşti distinşi membrii ai baroului la care experienţa şi īnzestrarea intelectuală se īnsoţeau cu vibraţia patriotică şi capacitatea de juvenilă camaraderie. Lor le datoresc descrierea şi imaginile de neuitat ale celor ce s-au petrecut atunci. Īnainte de īnceperea şedinţei la Bucureşti, un grup de 7 persoane trimis din partea delegaţilor veniţi din toată Ţara, grup din care făcea parte şi Alexandru Dumitrescu-Colteşti, s-a dus la Sinaia, unde Iuliu Maniu se afla īn casa medicului şi prietenului său, Ion Jovin, şi i-a comunicat lui Maniu că dacă el se retrage, atunci īntreaga Delegaţie Permanentă īşi va da demisa. Maniu a venit la Bucureşti şi a declarat īn faţa acelei adunări istorice că el consideră că cererea lor este o greşeală, dar fiind unanimă, cedează, īnsă īi avertizează că aceasta este o hotărīre cu consecinţe foarte grave. Le-a spus că trebue să se aştepte la o luptă nemiloasă şi la evenimente tragice, implicīnd mari suferinţe şi chiar moartea, iar cei care nu sunt gata să accepte riscul suprem e bine să se retragă pe loc. Nimeni nu s-a retras.
Maniu şi Mihalache s-au īmbrăţişat şi au proclamat sub aplauzele unanime hotărīrea de a intra īn luptă. Bineīnţeles că nu s-a acceptat nici propunerea sovietică de a se renunţa la Basarabia.
Lovitura de stat electorală
A urmat lovitura de stat electorală, din 19 noiembrie, cīnd majoritatea de-a dreptul zdrobitoare obţinută de opoziţie a fost inversată pur şi simplu, la centrele electorale judeţene cu voturile de sub 10% ale blocului electoral comunist. Totul, prin forţă, fraudă şi protecţia absolută a trupelor sovietice. Īntr-o şedinţă secretă ţinută pe linie de partid de Silviu Brucan, acelaşi care urma să ceară pedeapsa cu moartea pentru Iuliu Maniu, īşi exprima stupefacţia şi mīnia faţă de gravul eşec al propagandei comuniste aşa cum o dovedeau rezultatele electorale dezastruoase obţinute īn īntreaga Ţară şi a ilustrat aceasta divulgīnd grupului redacţional de īncredere faptul că, de pildă, la secţia de votare a Ministerului de Interne peste 50% din salariaţi au votat PNŢ-ul, iar la Griviţa Roşie cifra votanţilor naţional-ţărănişti a fost de 53%.
De partea cealaltă, protestele au culminat īn Manifestul lui Iuliu Maniu, din 18 decembrie, din care reproducem numai cīteva frānturi: Către voi, milioane de cetăţeni şi cetăţene, care cu sufletul la gură īncălzit de dragostea de Neam şi de Ţară v-aţi dus la urne să Vă spuneţi voinţa voastră despre felul cum trebue şi de către cine trebue să fie cārmuită această Ţară ne īndreptăm cuvāntul nostru de mulţumire şi de admiraţie..... Ţara noastră este bāntuită astăzi de cea mai neagră urgie care s-a abătut vreodată asupra ei ...... Temniţele, tortura, persecuţiile, īnscenările cele mai infame, arestările, asasinatele, atacurile brutale şi cu totul neprovocate, tot ceea ce a inventat arsenalul infernal al hitlerismului şi fascismului a fost perfecţionat, sporit şi aplicat cu o cruzime de neegalat. Iuliu Maniu sublinia că īnsăşi Naţiunile Unite au cerut un regim mai omenesc, iar prin acordul de la Moscova s-a pretins şi Guvernul şi-a dat angajamentul solemn să restaureze libertăţile şi să facă alegeri libere. Guvernul nu a īmplinit niciun angajament, a călcat īn picioare obligaţiunile luate īn mod solemn.... . Iuliu Maniu īncheia: Pătruns de măreţia jertfei voastre, Partidul Naţional Ţărănesc se īnchină īn faţa avāntului spre libertate, a virtuţilor cetăţeneşti şi a spiritului vostru de sacrificiu şi vă cheamă la luptă neīnfricoşată, pīnă la victoria deplină. Această victorie a sufletului romānesc va īnsemna: independenţa Ţării, libertate cetăţenilor, muncă cinstită şi pāine pentru toţi.
A urmat dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc de sub preşedenţia lui Iuliu Maniu prin decizia Consiliului de miniştri din 29 iulie 1947.
Romānia īncepe de la Chitila īncolo
Atīt partidul comunist de la Bucureşti căruia īn clipa aceea i se potrivea o vorbă mai veche a lui Zaharia Stancu că Romānia īncepe de la Chitila īncolo cīt şi nelegiuiţii tutori de la Kremlin ştiau că rezultatele reale total contrafăcute de ei ale alegerilor din 19 noiembrie 1946 depăşiseră cele mai sumbre aşteptări ale lor, Partidul Naţional Ţărănesc obţinānd īn zorii socialismului biruitor cele mai strălucite rezultate din istoria sa. Dar, ceea ce era şi mai grav pentru ei, partidul acesta, care īn timpul războiului nu se abătuse niciodată de la linia antihitleristă precum făcuse Moscova pe timpul pactului Ribbentrop-Molotov se distinsese īn permanenţă prin atenţia programatică acordată exigenţelor dreptăţii sociale, posedīnd şi o constantă aripă de stīnga sub care, de altfel, de la o vreme īncolo, se adăpostiseră şi un număr de cripto-comunişti ieşiţi acum la suprafaţa puterii impuse de tancurile sovietice răspundea prin oferta sa atīt naţional-tradiţională cīt şi reformistă īn mod incomparabil cerinţelor şi provocărilor timpului. De aceea PNŢ-ul trebuea pus la zid ca reacţionar, fascistoid şi vīndut intereselor capitalismului imperialist.
Ecouri ale acestei imagini fabricate de partidul sovieto-comunist la ora aceea s-au prelungit cu premeditare pānă după decembrie 1989 nu numai la nivelul unor fruntaşi ai FSN, ci şi cu sprijinul desinformatorilor profesionişti şi al arieraţiilor politici. Oricum, īn anul fatal 1947, partidul PNŢ trebuia să dispară. După 1989 trebuia să fie scos din dinamica discursului parlamentar.
Īmi amintesc de īntīlnirea, īn pripă, īntr-o seară, īn casa de pe o stradă veche şi liniştită din Rāmnicu-Vālcea, unde ne adunasem şaisprezece persoane de diferite vārste şi cum am fost rugat să dau citire ultimei circulare a lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Era o descriere fără nici un menajament a condiţiilor şi perspectivelor Ţării īncăpute pe māinile dictaturii impuse de sovietici şi īncheia spunīnd că Partidul Naţional Ţărănesc īşi va duce mai departe lupta, chiar dacă aliaţii occidentali nu īl susţin, fiind convins că ei vor īnţelege cāndva rolul jucat de Romānia la porţile Răsăritului. De atunci, de cīte ori nu mi-am amintit cu strāngere de inimă dar şi cu admiraţie de acel mesaj de adāncă tristeţe, dar şi de fidelitate neīnfrīntă faţă de propriile idealuri şi demnă autonomie morală, inclusiv faţă de puterile occidentale care abandonaseră Romānia ca şi principiile şi promisiunile proclamate.
Convorbiri cu doctorul Jovin. Unde sunt osemintele lui Maniu?
Iar īn īnsemnările mele, publicate īn volumul intitulat: Īntrezăriri Itinerarii istorice şi metaistorice , evocam convorbirile mele cu doctorul Ion Jovin, regretānd că ritmul şi mulţimea treburilor mele au făcut ca īn afară de cīteva sumare notaţii cea mai mare parte din bogăţia informaţiei deţinută de acest cuceritor interlocutor, care la 80 de ani īşi continua tinereţea spirituală, iar prin īnţelegerea şi dreptatea judecăţilor făcea să reīnvie o epocă īncărcată de atītea adversităţi şi jertfe, să rămānă, ca atātea altele, numai īn memorie, totuşi o anumită relatare a doctorului Jovin o aşternusem pe hārtie, dar am ţinut-o īn mod deliberat sub totală discreţie. Acum īnsă trecuseră ani de cīnd el părăsise această lume şi condiţiile se schimbaseră, aşa că discreţia nemaifiind necesară o pot da acum mai departe după cum urmează: Doctorul Jovin mi-a povestit cum autorităţile īi solicitaseră, la un moment dat, o expertiză de grea cumpănă pentru el. I-au cerut să certifice că nişte oseminte deshumate recent sunt ale lui Iuliu Maniu. Doctorul Jovin le-a examinat şi după aceea a declarat că acele oseminte nu pot fi ale Iuliu Maniu. Din vremea īn care el īi acordase asistenţă medicală acestui venerat pacient, ştia (lucrul acesta se vedea şi la orice radiografie) că Iuliu Maniu are o urmă destul de adīncă lăsată, după cīte īmi amintesc, de un glonţ la femur. Lipsa acestei spărturi la femur era dovada indiscutabilă că osemintele īn cauză nu īi aparţin. Şi īn sensul acesta şi-a redactat doctorul Jovin rezultatul expertizei efectuate.
La scurt timp după aceea l-a vizitat un colonel de Securitate care a īncercat īndelung să-l determine să declare totuşi că este vorba de osemintele lui Iuliu Maniu: Domnule doctor Jovin, de ce acest refuz, această totală intransigenţă? Oare nu e mai bine pentru amintirea lui Iuliu Maniu să existe un mormānt al lui, unde rudele să poată să īndeplinească cele cuvenite?. Nu era nevoie să te uiţi īn ochii doctorului Jovin, ca să şti că şi respingerea aceasta a unei minciuni pioase, īn amurgul prelungit al Zodiei totalitarismului ateu, era tot un act de fidelitate faţă de martirul din Bădăcin.
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
