mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 25239
|
|
O istorie izbitor de asemănătoare cu cea a familiei Șușman din Răchițele a fost și cea a pădurarului Nicolae Pop din Lăpușu Românesc, Maramureș, Munții Țibleșului. Și Pop și Șușman erau născuți cam în aceeași perioadă (1898, respectiv 1894), având cam aceeași vârstă când au decis să aleagă munții în locul închisorii, erau oameni așezați, cu mulți copii (câte 5 fiecare), făceau parte din elita locală de tip rural, cu averi comparabile (19 ha de pământ avea Pop, aproape 8 ha, plus două gatere și un magazin – Șușman) și împărtășind aceeași pasiune pentru vânătoare.
Dacă Teodor Șușman și-a ajutat consătenii în vremuri de foamete cheltuindu-și banii personali pentru a le procura cereale, Nicolae Pop a înțeles sensul noțiunii de umanitate ajutând, în 1944, două familii de evrei să scape de urmărirea autorităților rasiste. În momentul în care fugarii au fost descoperiți, Nicolae a ales să plece în pădure alături de ei. Hanna Marmor, una dintre persoanele salvate de Pop, avea să spună mai târziu despre acest gest: „Ei au făcut pentru noi totul din toată inima, fără socoteli, cu dragoste și căldură, din prietenie adevărată și sinceră, dând dovadă de o omenie profundă ca și cum viața lor proprie și a familiei lor nu era în pericol de moarte în orice moment”. Va fi prețuit alături de Oskar Schindler, ca să cităm cel mai cunoscut exemplu, în lista de la Yad Vashem, a celor „Drepți Între Popoare”. Într-o epocă în care antisemitismul era la modă, aș spune că e un fapt extraordinar și suficient pentru a contrazice generalizările stupide gen „toți partizanii au fost legionari”. Nici Șușman, nici Pop, și nici mulți alții n-au fost.
Un lucru de neînțeles, pentru mine cel puțin, este acela că acest om nu este un personaj de notorietate.
Nicolae Pop
Același gest de umanitate este repetat de Nicolae Pop și după război, când, în 1948, adăpostește 3 studenți urmăriți de Securitate pentru activitatea lor politică. Astfel, în 1949, Nicolae Pop alege demnitatea în locul neantizării și, urmărit de Securitate, pleacă în munți alături de doi dintre copiii săi, Aristina și Achim. În timp i se vor mai alătura încă 14 oameni, urmăriți fără încetare de autorități, ciocnindu-se cu soldații aparatului represiv, în timp ce familiile rămase acasă au fost chinuite și deportate în Bărăgan.
Nu a putut fi prins. S-a predat în 1953 pentru că paralizase parțial. A fost omorât de Securitate înainte de a rămâne de la el măcar un proces verbal de interogatoriu.
Fata lui, Aristina, a fost condamnată la 20 de ani de muncă silnică. A supraviețuit pentru a-și publica memoriile-interviu într-un volum.
Bibliografie:
Aristina Pop Săileanu, “Să trăiască partizanii până vin americanii!” Povestiri din munţi, din închisoare şi din libertate. Interviu de Liana Petrescu. Postdocumentare, aparat critic Virginia Ion. Editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2008. Un fragment din această carte este reprodus aici: Să trăiască partizanii, până vin americanii!.
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
