mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 25239
|
|
Urmează să īnceapă munca efectivă pentru accesarea de fonduri
Un eveniment important pentru dezvoltarea economică a comunităţilor din zona de nord a judeţului a avut loc miercuri, īn sala de şedinţă a Primăriei municipiului Topliţa. A fost semnat actul constitutiv şi statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Călimani-Giurgeu. Asociaţie care are membri fondatori Consiliul Judeţean (CJ) Harghita, municipiul Topliţa, oraşul Borsec, respectiv comunele Bilbor, Corbu, Gălăuţaş, Sărmaş, Subcetate, Tulgheş. Prezent la semnarea actelor, prefectul judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, a făcut o scurtă prezentare a importanţei īnfiinţării unei asemenea Asociaţii, īn condiţiile īn care gradul de atragere a fondurilor europene īn zonă este unul redus. ,,Asociaţia are ca principal scop dezvoltarea durabilă a comunităţilor, dar şi promovarea, sprijinirea şi pregătirea la toate nivelurile a proiectelor pentru dezvoltare regională. La baza acestei iniţiative se află principiul autoadministrării, īn condiţii legale, conferindu-se astfel posibilitatea zonei de nord de a accesa proiecte şi de a realiza programe care servesc la dezvoltarea economică a zonei. Felicit toţi actorii implicaţi īn constituirea şi finalizarea acestei Asociaţii atāt de necesară īn această zonă, īn care gradul de atragere de fonduri europene este, după cum ştiţi şi dvs., unul destul de redus, motiv pentru care constituirea acestei entităţi vine ca o gură de aer pentru comunităţile pe care dvs. le reprezentaţi", a explicat prefectul.
,,(...) Ar trebui să ne trezim cu toţii şi să ştim că fără proiecte, īn viitor, dezvoltarea durabilă a comunităţii nu o să aibă loc" Pe de altă parte, Adrian Jean Andrei s-a arătat nemulţumit de faptul că doar trei asociaţii din zonă au depus proiecte spre finanţare īn cadrul programelor derulate de CJ Harghita. ,,La ultima şedinţă avută cu dvs., īn 5 februarie, am sugerat īnfiinţarea unor ONG-uri sau să le reactivaţi pe cele existente pentru a putea accesa atāt fonduri locale, cāt şi naţionale, fiind singura şansă de a dezvolta comunităţile şi a crea evenimente importante pentru dvs. şi comunitate. Acest lucru nu s-a īntāmplat. Astfel că māine (n.r. - ieri), cānd e ultima zi de depunere a proiectelor de acest gen, la Consiliul Judeţean numai comunele Sărmaş şi Subcetate au trimis proiecte - şi vreau să-i felicit (Īn legătură cu acest aspect, primarul Topliţei, Stelu Platon, a precizat că după cunoştinţele sale, Fundaţia Culturală ,,Miron Cristea" lucrează la un proiect cu finanţare de la CJ, lucru confirmat şi de reprezentanţii instituţiei judeţene, care au precizat că acesta urmează să fie depus īn ziua următoare). Iar celorlalţi ar trebui să vă dea de gāndit că odată ar trebui să ne trezim cu toţii şi să ştim că fără proiecte, īn viitor, dezvoltarea durabilă a comunităţii nu o să aibă loc. Trebuie să īnţelegem că ONG-urile trebuie să fie suportul dezvoltării comunităţii şi a ADI. Efectiv sunt pilonii pe care asociaţia se sprijină. De aceea vă solicit şi accentuez, vă rog, cum doriţi dvs., să acordaţi sprijin financiar acestor ONG-uri, deoarece fără bani nu se poate", a punctat prefectul. Precizānd īn continuare că ,,a fi membru fondator īntr-o ADI nu se poate fără constituţie financiară şi implicare directă. Acesta i-a sfătuit pe primari - chiar dacă aceştia figurează ca membri - să desemneze pe cineva care se ocupă numai cu aceste lucruri. ,,Este foarte important să demarăm odată această procedură. Am ţinut neapărat să fiu astăzi aici, pentru că vreau ca şi zona de nord să beneficieze de sprijin financiar", a conchis Adrian Jean Andrei. Vicepreşedintele CJ Harghita, Petres Sandor, a spus, la rāndul său, că instituţia pe care o reprezintă ia foarte īn serios rolul de a sprijini comunităţile locale, aspiraţiile lor pentru dezvoltare. ,,Am făcut acest lucru, facem acest lucru şi vom face acest lucru şi pe mai departe, indiferent de īmprejurări", a spus vicepreşedintele CJ. Primarul municipiului Topliţa, Stelu Platon, īn intervenţia sa, a reiterat angajamentul de a oferi un spaţiu pentru această Asociaţie. ,,Reiterez că ce am discutat īn urmă cu aproximativ o lună rămāne valabil. Reiterez angajamentul nostru de a pune la dispoziţie un sediu īn incinta primăriei. Vom avea nevoie de acel fond de deschidere ca să ne putem organiza minimal. Īn mod cert vom avea nevoie să angajăm cel puţin o persoană cu jumătate de normă, dacă nu cu normă īntreagă, care să facă această muncă de corespondenţă, de urmărit oportunităţi de proiecte, de arhivat, de ţinut legătura īntre comunităţile noastre şi CJ. Aşteptăm să vedem care va fi strategia Romāniei de comun acord cu Uniunea Europeană, Comisia Europeană, privind direcţiile īn care se vor aloca fonduri īn perioada 2014-2020. Foarte important, va trebui să ne īntālnim comunităţile locale să vedem ce proiecte vrem să facem, pe ce să ne mobilizăm", a punctat primarul municipiului. La rāndul său, consilierul judeţean Ion Proca şi-a exprimat satisfacţia pentru că ,,iniţiativa pe care am avut-o s-a bucurat de un atāt de mare succes". Dr. Ioan Hīrb, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Harghita, a accentuat importanţa īnfiinţării acestei Asociaţii pentru accesarea de fonduri europene pentru dezvoltare rurală, dānd şi trei exemple de ADI care au derulat astfel de proiecte. ,,O asociaţie este foarte importantă pentru accesarea fondurilor europene. Lucrez īntr-o instituţie unde, pānă īn prezent, pe fonduri europene de dezvoltare rurală au fost depuse īn jur de 3.000 de proiecte, īn valoare de 400 de milioane de euro. Mi-aş dori să dau trei exemple pentru asociaţii care au depus proiecte. Este vorba despre cel mai mare proiect de succes din judeţul Harghita, care a fost şi finalizat, depus de ADI Bogat, īn valoare de 6 milioane de euro. O altă asociaţie este Asociaţia Şumuleu din zona Gheorgheni. De asemenea, o altă asemenea asociaţie este formată din localităţile Frumoasa şi Păuleni. Īn viitoarea politică agricolă comună care va īncepe după anul 2014 sunt prevăzute fonduri pentru Măsurile 125 A şi B - drumuri agricole, drumuri forestiere, unde vor participa şi oraşele. Eu consider că această Asociaţie va avea succes īn viitor", a spus directorul. Cu cinci propuneri concrete pentru ADI Călimani-Giurgeu a venit de la Sibiu prof. univ. Corneliu Bucur de la Universitatea ,,Lucian Blaga". Īn final, reprezentantul Prefecturii Harghita, Bogdan Ţifrea, i-a informat pe cei prezenţi că actele vor fi depuse la Judecătorie, iar CJ Harghita īi va anunţa cānd va avea loc următoarea īntālnire, cel mai probabil peste aproximativ o lună, pentru alegerea organelor de conducere. ,,De acum īncepe munca efectivă: studii, strategii, poziţionarea asociaţiei. Fiecare dintre dvs. trebuie să vină cu idei, să nu aşteptaţi ca cineva să vină cu un model", a concluzionat Bogdan Ţifrea.
(Īn următorul număr vom reveni cu opinii la cald ale primarilor din localităţile din zona de nord a judeţului privitoare la ce aşteptări au de la asociaţia nou-īnfiinţată
AURELIA ILUŢ, Şt. PĂTRĪNTAŞ
_______________________________________ Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|