mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 25239
|
|
Fiecare dintre noi, romānii pămīnteni, care ne-am īntemeiat o familie şi nu mai sīntem la vīrsta migrării spre alte zări īn căutarea unui loc de muncă, avem copii ajunşi, la rīndul lor, la vīrsta maturităţii, care urmează să ne īnlocuiască muncind ca ţara să meargă īnainte. Numai că distrugerea industriei şi a agriculturii de către conducătorii post-decembrişti a dus, inevitabil, şi la reducerea semnificativă a locurilor de muncă, la creşterea şomajului, la schimbarea īn esenţă a raportului cerere-ofertă pe piaţa forţei de muncă. Pe acest fundal, apariţia firmelor străine şi, mai ales, a multinaţionalelor a reprezentat o mare gură de oxigen pentru tinerii absolvenţi de facultăţi care erau, cu mici excepţii, ca şi īn prezent, sortiţi şomajului.
Ca urmare, Romānia are, īn continuare, o forţă de muncă obligată să se vīndă ieftin, probabil şi pentru faptul că angajatorii trebuie să plătească statului dări, care pot ajunge pīnă la jumătatea salariului brut al angajatului. Şi totuşi, statisticile spun că, la fiecare euro investit īntr-un salariat romān (īn costurile cu salariile, cu bonusurile, cu programele de training sau prin contribuţiile sociale etc.), o multinaţională cīştigă, īn medie, 1,53 euro. Cīştigul per angajat al unui investitor străin īn Romānia este mai mare cu 30% faţă de cel al unui omolog dintr-o multinaţională din Europa de Vest. Este clar, deci, că o multinaţională vine īn Romānia ca să facă profit, nu ca să fie mama răniţilor pentru toţi cei care au impresia că sīnt buni īntr-un domeniu. Interesul lor este să scoată bani şi din piatră seacă.
Angajaţii romāni din multinaţionalele locale au generat un profit brut anual mai mare cu aproape 8% faţă de cel generat de angajaţii din Europa de Vest, după cum arată un studiu realizat de firma de audit şi consultanţă Pricewaterhouse Coopers (PwC) Romānia. Marile companii au o politică foarte simplă: īţi dau de lucru cīt poţi duce, şi chiar un pic mai mult. Şi astfel a apărut termenul de sclav īn multinaţională, expresia favorită a majorităţii romānilor cīnd vine vorba de o companie mare. Multinaţionalele ţin īntr-un birou un sclav īn loc de trei, iar acesta munceşte, preponderent, de foame, sau pentru că are rate şi face şi treaba colegilor inexistenţi, īncasīnd cam un sfert din suma totală necesară īn cazul unei īncadrări normale cu personal.
Nu e dificil să prinzi un job bun. E dificil să rezişti īntr-un job bun, cīnd ţi se impun termene-limită foarte strīnse de genul munca pe care o faci īn mod normal şi normat īn 3 zile să o faci īntr-o oră şi să prezinţi raportul
ieri -, multe sarcini de īndeplinit īn acelaşi timp şi pentru care se cere un timp record de rezolvare. Rapiditate, eficienţă şi acurateţe maximă! De multe ori, nici un robot nu ar putea īndeplini aceste cerinţe, uneori absurde, imposibile chiar, iar ulterior poţi să descoperi că unele dintre rapoarte erau inutile şi nici pe departe atīt de urgente. Şi atunci, de ce se cere repede, repede, şi cīt mai mult? Ar putea fi o strategie prin care omul să fie determinat să muncească mai mult prin stress, nu contează cīt timp rezistă, pentru că există oricīnd īnlocuitori?
Politica de sclavizare a romānilor din multinaţionale a devenit evidentă. Īn primul rīnd, se angajează la nivel mediu manageri romāni. Pentru că ei sīnt cei care cunosc cel mai bine mentalităţile angajaţilor şi īi pot pune la treabă cīt mai profitabil. Nici un străin nu va scoate maximum din angajaţii romāni cum o poate face un romān. Pentru că tocmai de aceea au ajuns buni romānii pentru multinaţionale: au īnvăţat să facă lucruri mari cu puţin şi pentru puţin. Şi cīnd asta se traduce īn bani şi maximizare de profituri, e clar că situaţia nu se va schimba. De ce se īntīmplă acest lucru? Pentru că la noi nu există legi cum sīnt īn Vest, care să apere angajaţii faţă de abuzurile angajatorilor, iar romānul nu ştie să negocieze condiţiile de muncă. Vezi cazul acelei femei īn floarea vīrstei, care a murit de extenuare, devenit emblematic cīnd vine vorba să ne raportăm la viaţa īntr-o multinaţională.
Ca un făcut, sindicatele sīnt slabe, iar liderii lor au fost ademeniţi cu fel de fel de avantaje personale, ori s-au dedulcit la oala cu smīntīnă, astfel īncīt numai interesele salariaţilor nu le reprezintă, dar sīnt şi cazuri īn care acestea lipsesc cu desăvīrşire din companiile multinaţionale, şi nu numai. Iar romānii nu au limită, aşa cum īn general le lipseşte simţul măsurii īn mai toate. Ei nu realizează că, īn primul rīnd, trebuie să-şi facă treaba foarte bine. Ei ştiu doar să muncească, de regulă mult, dar de calitate medie. Nu ştiu să-şi apere drepturile, nu vor să-şi ceară drepturile cīnd nu mai rezistă şi, īn general, invită companiile să-i calce īn picioare, pentru că la poartă aşteaptă alţii să-i īnlocuiască şi teama de şomaj īnvinge orice. Un studiu foarte recent al IRES (Institutul Romān pentru Evaluare şi Strategie) arată că 77% dintre repondenţi consideră găsirea altui job de acelaşi calibru extrem de dificilă, dacă nu imposibilă, īn condiţiile īn care 68% declară că sīnt nevoiţi să presteze ore īn plus la actualul loc de muncă, adică 10, 12, 14 şi chiar 16 ore pe zi, pentru ca dimineaţa următoare să o ia de la capăt. Se munceşte sīmbăta, chiar şi duminica şi uneori īn zilele de sărbătoare, de multe ori fără plata orelor suplimentare. De fapt, angajatorii chiar īşi selectează personalul īn funcţie de timpul pe care oamenii sīnt dispuşi să īl acorde companiei.
Īn Occident, īnsă, legislaţia e bine pusă la punct, contractele sīnt atent negociate şi politica de personal este īn acord cu acestea. La noi, piaţa de muncă este prost reglementată, iar angajatorul scoate din asta maximum de profit, mai ales cīnd este o multinaţională cu pretenţii de mare investitor străin căruia, după ce i s-a aşternut covorul roşu la venire, i se acceptă jugul prezentat ca o izbăvire. Aşa romānii au ajuns sclavi şi īn propria ţară, nu numai īn exterior.
Vinovaţii principali: toţi cei care au contribuit, īntr-un fel sau altul, la devalizarea acestei ţări, din 1990 şi pīnă īn prezent. Oare cīt or mai zice romānii bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război? Bine că măcar ne-a ferit Dumnezeu de alte nenorociri: cutremure, incendii devastatoare, războaie etc.
Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU, Membru al Parlamentului European
sursA: ziartricolorul.ro
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
