mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 25239
|
|
Când îşi înghite fructa din pământ românesc, maghiarul, pripăşit aici, nu simte gustul sângelui de băştinaş, pe care ai săi l-au vărsat gârlă, cu sălbatică ură de criminal, în atâtea momente ale istoriei? Nimic nu-i mai poate salva din iadul în care singuri s-au cufundat, oricâte minciuni ar emite, oricâte strategii ar concepe, prin acuzarea altora de acte discriminatorii la adresa lor.
Înainte de a reaminti ce scrie pe certificatul de ucigaşi al ungurilor, inserăm câteva aspecte din tactica făţarnică, contradictorie, în care se bălăcăreşte astăzi această minoritate. Se vorbeşte despre scrierea unei istorii a secuilor, în format de manual, despre care se spune că „e important să existe în biblioteca fiecărui elev secui” (Condeiul ardelean, 22 februarie - 7 martie 2013, pag. 12). Adică autorul se străduieşte să învenineze cu ură până şi generaţiile din băncile primare, deşi acelaşi autor recunoaşte că există unii (probabil secui vârstnici), „care nu sunt de acord cu toate aspectele descrise în ea”. Atunci pentru cine şi pentru ce a fost scrisă această istorie cu neadevăruri? O istorie moartă din faşă. Zadarnică trudă, pentru că astăzi, secuii sunt doar o perdea în spatele căreia maghiarii îşi manevrează interesele. Pentru că vorbirea secuiască era apropiată de a maghiarilor, s-a decis colonizarea lor, deşi „secuii trăiau într-o societate organizată din punct de vedere militar”, iar, cu timpul, „regiunea locuită de secui a rămas citadela maghiarilor din Transilvania”, menţionează însuşi autorul istoriei secuilor. Iată cum adevărul răbufneşte prin vreme chiar dacă se încearcă denaturarea lui. Dacă astăzi secuii sunt desfiinţaţi ca etnie prin maghiarizare, se încearcă la fel şi cu ceangăii din Moldova, care duc o existenţă normală, în contextul vieţii şi legilor româneşti.
Impertinenţa maghiară atinge cote care revoltă, confirmând toate acuzaţiile şi indignările din întreaga lume la adresa barbarismului dezlănţuit asupra românilor în anii 1940-1944.
În cartea Marii Uniri a românilor au fost înscrise drepturi pentru minorităţi. Românii nu i-au înrobit după cum meritau în urma măcelului în „confruntarea” cu fiinţe lipsite de apărare, dar aceasta nu înseamnă că acolo, unde sunt majoritari, românilor să li se interzică până şi vorbirea limbii oficiale în instituţiile de stat. Tendinţa barbarului de a domina este relevată în vorbele şi faptele emise în presa maghiară care evidenţiază clocotul urii şi spaima că aspiraţia de a stăpâni din nou Transilvania s-ar putea să nu aibă sorţi de izbândă. Mai nou, nimic unguresc nu poate justifica dreptul la autonomie, care se cere doar bazându-se pe elementul secuiesc, dispărut total prin maghiarizare. „Doar prin menţinerea unităţii teritoriale a Pământului Secuiesc” îşi grăiesc pretenţiile asupra reorganizării regiunilor, fapt din care reiese că ei, maghiarii, nu au niciun drept a cere ceva din ce cred că li s-ar cuveni. Temerile lor sunt exprimate făţarnic în afirmaţiile că „s-ar putea spulbera pacea socială” prin „realizarea statului naţional omogen”, „ignorându-se aspiraţiile autonomiste”. Culmea cinismului este evidenţiată în teama că, prin includerea celor două judeţe cu secui majoritari într-o „regiune- centru cu milioane de cetăţeni”, „comunitatea maghiaro-secuiască ar putea să devină minoritate pe propriul pământ natal”. Nu se putea încheia acest fragment ziaristic decât cu ameninţarea de tip barbar, caracteristic etniei: „Vom recurge la orice mijloc pentru împiedicarea acestei tendinţe”. Păi cum altfel ar „garanta” „pacea socială”?
Conjunctura europeană ţine în frâu pornirile criminale ale maghiarilor precum Tokes, care declară că „anul 2013 este anul autonomiei”. Pe de altă parte, Magyari Lajos, într-un naţionalism amestecat cu prostie, îşi afirmă nedumerirea: „De ce un simbol naţional este mai diferit decât altul, de ce o limbă este mai presus în dauna alteia? … fiecare simbol şi toate limbile de pe întreg teritoriul Uniunii sunt de rang egal!”. Adică limba maghiară ar putea fi pretinsă ca „oficială” nu numai în România, ci chiar în Europa. Europarlamentarul român Corina Creţu are ac de cojocul lui: „Strădania lui Tokes Laszlo de a folosi problemele comunităţii maghiare în scopul unei demagogii naţionaliste nu oferă nicio soluţie la problemele reale ale cetăţenilor români de etnie maghiară şi contravine integrării economice şi instituţionale europene”. La şcoala de spionaj a popilor maghiari, Tokes şi-a însuşit tactica tertipurilor murdare. Aşa se face că, în concepţia bolnăvicioasă a domniei sale, dezbaterea publică despre federalismul european „care nu are nicio legătură cu autonomia etnică, naţionalismul excesiv şi aspiraţiile separatiste” (idem, Condeiul ardelean), ar putea fi oprită spre justificarea cererii nelegitime a maghiarilor din România.
Că minciuna istoriei maghiarilor este astăzi mai acerbă ca oricând o dovedeşte încercarea de a se disculpa, aruncând propria vină asupra altcuiva. Aşa cum s-a întâmplat cu sfâşierea tricolorului românesc şi cu explozia de la statuie. Dacă n-au reuşit să-i identifice pe făptaşi, cum stau lucrurile cu Barna şi cu actul lui abominabil săvârşit în văzul lumii, privind eroul naţional al Transilvaniei?
Este cert că ungurii nu pot fi altfel decât ce au dovedit pe parcursul istoriei lor: „… această dorinţă bolnăvicioasă trăieşte în noi şi constituie unul din elementele esenţiale care stau la baza politicii noastre cu privire la naţionalităţi” (Mocsary Ludovic, în Urmaşii lui Attila, de R. Theodoru). „A chinui… cu un vandalism necruţător oameni lipsiţi de apărare este nemaiîntâlnit în istoria statelor civilizate ale Europei. Nu-mi rămâne altceva decât să mă ruşinez că m-am născut secui-maghiar şi să reneg şi faptul că am învăţat prima oară să mă rog lui Dumnezeu în limba maghiară” (Gyorgy Ferenczy, Golgota Transilvaniei). „… mi se pare că maghiarii comit un anacronism atunci când încearcă să formeze o naţiune, una trăitoare pe cadavrele diverselor naţionalităţi, pe care trebuie să le ucidă şi care nu doresc decât să trăiască” (Bertrand Auerbach). „…este greu să găseşti în istoria modernă un guvern mai ticălos ca dictatura maghiară, care are ca şef de guvern pe amiralul Horthy, guvern de jaf, de tortură, de asasinat” (Francesco Nitti, fost ministru al Italiei). (Ungaria - n.n.) „n-a fost decât un conglomerat artificial de neamuri diferite şi în unele cazuri ostile” (Harmswoet, fost secretar de stat al guvernului britanic).
Ăştia au fost maghiarii şi aşa au rămas. Continuă să clocotească în ei sadismul răscolindu-li-se în creiere, în sânge, în fiecare fibră a fiinţei lor.
Pe pământul nostru, presărat cu atâtea dovezi de durere, suferinţă şi umilinţă, maghiarii serbează ostentativ barbarismul înaintaşilor, punând coroane de flori la statuile criminalilor, dovadă că nu s-a schimbat nimic în conduita lor, că sunt „demni urmaşi”.
Parafrazându-l pe Coşbuc, paşnicul nostru suflet le spune, deocamdată, doar atât:
Voi ce comemoraţi aici?
Pe criminali îi proslăviţi!
Noi plângem pe copii, bunici,
Pe fraţi, surori şi pe părinţi.
În lături, venetici!
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
