mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 25239
|
|
Teoria romanizării Daciei după anul 106 conţine multe elemente care nu pot fi susţinute de istoria noastră oficială, iar logica elementară ne obligă să punem semnul întrebării atunci când disecăm fiecare explicaţie adusă de aceasta.
Vom încerca, în rândurile de mai jos, să întelegem ce structură etnică aveau trupele folosite de Traian în războaiele cu dacii şi cât de “romani” erau, genetic, soldaţii care le formau.
Legiunea XIII Gemina, focar de “romanitate” cu ajutor…sirian şi sarmat
Legiunii XIII Gemina îi revenea, în mod special, paza ţinutului aurifer. Întreg drumul de-a lungul Mureşului era păzit de detaşamente ale legiunii de la Apulum, instalate în staţiunile militare de la Micia, Bulci, Sânicolaul Mare, Cenad, fapt dovedit de cărămizile cu ştampile descoperite în aceste localităţi, potrivit lui Adrian Bejan, în lucrarea “Istoria Daciei romane”. Atunci când vorbim despre această unitate, trebuie precizat că membrii cohortelor sale auxiliare erau recrutaţi din afara Italiei. Asfel, arcaşii erau sirieni, iar cavaleria era alcatuită din sarmaţi.
Între 106-268 d.C. este staţionată la Apulum (Alba-Iulia), devenind principala legiune din Dacia, până la retragerea aureliană. Soldații lăsaţi la vatră primesc terenuri agricole în Dacia. Însă, un element extrem de important, membrii trupelor auxiliare primeau cetăţenie romană abia după finalizarea stagiului militar, ceea ce înseamnă că mare parte dintre ostaşii romani care au participat la războaiele dacice nu doar că nu aveau sânge roman, dar nici măcar juridic nu aveau statut de cetăţeni ai imperiului.
Ofiţeri romani, soldaţi de peste tot
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale Imperiului Roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim britani din Anglia de azi, asturi şi lusitanieni din peninsula Iberică, bosporeni din nordul Mării Negre, antiocheni din regiunile Antiochiei, ubi de la Rin, din părţile Coloniei, batavi de la gurile acestui fluviu, gali din Galia, reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, comageni din Siria, până şi numizi şi mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Românilor, I, 1942,p.130).
În secolul al II-lea, comandanţii armatei romane erau recrutaţi, ca şi până atunci, din rândul clasei avute. Cei mai de seamă comandanţi pe vremea lui Traian făceau parte din ordinul senatorilor, iar unii dintre ei proveneau din cel al cavalerilor.
Garda pretoriană era alcatuită din cetăţeni născuţi în Italia, şi, parţial, din cetăţeni romani din Spania, Noricum şi Macedonia. Vespasian a dus o politică de urbanizare, mai ales a părţii occidentale a imperiului, cu scopul de a acorda cetăţenia romană la cât mai mulţi locuitori, ceea ce îngăduia recrutarea în legiuni a unor soldaţi din oraşele provinciilor occidentale. Această politică a dus la restrângerea influenţei Romei şi a Peninsulei Italice în cadrul imperiului.
Pretorienii: elita armatei romane formată din gali, africani şi celţi
Dio Cassius menţionează faptul că, sub Septimus Severus, garda pretoriană, care trebuia să fie formată în majoritate din cetăţeni romani din Peninsula Italică, este alcatuită din soldaţi veniţi din toate provinciile. Informaţiile privind “latinitatea” pretorienilor sunt extrem de relevante, izvorând din însăşi ariile de recrutare: cohorta I Antiochesium: recrutată din Antiochia-Siria; cohorta I Augusta Nervia pacensis Brittonum miliaria: recrutată în Britania, cohorta I-Aurelia Brittonum miliaria Antoniniana: recrutată în Britania; cohorta IX Batavorum miliaria equitata: recrutată din batavi (trib germanic), cohorta I Bracaraugustarorum: recrutată din tribul hispanic al bracarilor, cohorta III Brittonum: recrutată din britani, cohorta I Cretum: arcaşi din Creta; cohorta II Flavia Bessorum: recrutată din tribul trac al bessilor, cohorta I Flavia Commagenorum: recrutată din commageni (Asia Mica), cohorta IV Cypria civium Romanorum: recrutată din Cipru,; cohorta II Flavia Numidarum miliaria equitata: recrutată din africani numizi; cohorta III Gallorum: recrutată din celţi (gali); cohorta V Gallorum equitata: recrutată din celţi (gali); cohorta I Hispanorum veterana quingenaria equitatata: recrutată din hispanici; cohorta I Lingonum: recrutată din Britania sau cohorta I Tyriorum sagittariorium: arcaşi fenicieni.
Armata, ca factor al aşa-zisei romanizări
Ţinând cont de componenţa pestriţă a trupelor romane ce au participat la războaiele cu dacii şi, ulterior, la componenţa unităţilor cantonate pe teritoriul regatului lui Decebal, putem afirma, fără ezitare, că armata romană nu poate fi considerată un element aducător de romanitate. Motivaţia este simplă şi logică şi este reprezentată de faptul că, în mai toate teritoriile ce foloseau drept arii de recrutare, din Britania până în Siria, astăzi nu se vorbesc limbi de origine latină. Şi dacă tocmai la ei acasă aceşti soldaţi foloseau alte limbi, cum ar fi putut ei contribui eficient la impunerea latinei în Dacia?
De asemenea, din punct de vedere religios, armata romană era la fel de pestriţă pe cât era etnic, în sensul că fiecare grup etnic îşi “purta” după el propriul panteon de zei naţionali.
Mai mult, cum ar fi posibil ca aceşti legionari să fi adus limba latină în Dacia, în timp ce, în cele mai multe teritorii unde au desfăşurat misiuni, nu au reuşit?
Aceeaşi logică se poate aplica şi în cazul coloniştilor aduşi de romani în Dacia, care, evident, proveneau din zone la fel de diverse precum legionarii. Şi, dacă avem în vedere că Dacia reprezenta o zonă nu foarte liniştită, fiind la graniţa imperiului şi fiind supusă intens atacurilor dacilor liberi, ne-am putea gândi că numărul acestor colonişti a fost destul de mic în comparaţie cu numărul dacilor şi că au fost absorbiţi de aceştia destul de uşor şi rapid.
Un semn în acest sens este reperzentat de lipsa aproape totală a coloniilor romane în Dacia, a construcţiilor cu caracter cultural şi religios, precum templele si bibliotecile, instituţii ce ar fi reprezentat focare de cultură romană.
un articol de Valentin Roman
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
