mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 25239
|
|
Vineri, 22 iunie, în şedinţa de constituire a noului Consiliu local al municipiului Topliţa, ing. Stelu Platon, cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie, a depus jurământul ca primar al topliţenilor pentru încă un mandat, primind eşarfa tricoloră aferentă funcţiei. Ceremonia de depunere a jurământului s-a desfăşurat în sala de şedinţe a Consiliului local Topliţa în prezenţa ministrului Mircea Duşa, a prefectului de Harghita, Augusta Cristina-Urzică, a subprefectului de Harghita, Octavian Condrat, a consilierilor nou-aleşi. La eveniment au mai participat consilieri judeţeni, salariaţi ai Primăriei şi locuitori ai municipiului Topliţa. După intonarea Imnului de Stat al României, secretarul municipiului, Vasile Almăşan Vancu, a declarat deschise lucrările şedinţei şi a invitat la prezidiu pe cel mai în vârstă consilier, Mohacsek Akos - şi pe cei mai tineri doi consilieri, Dan Ciprian Rugină şi Deme Carol Zsolt - pentru a conduce lucrările. Prima parte a şedinţei a avut pe ordinea de zi: Alegerea comisiei de validare; Validarea mandatelor consilierilor aleşi; Depunerea jurământului de către aceştia şi declararea consiliului ca legal constituit; Alegerea preşedintelui de şedinţă; Depunerea jurământului de primarul ales; Alegerea viceprimarului; Aprobarea numărului şi componenţei comisiilor de specialitate pe diferite domenii de activitate şi organizarea acestora. Consilierii s-au constituit în două grupuri, un grup USL+PD-L, alcătuit din 13 consilieri (preşedinte - Dănuţ Emanuel Petruţ şi un grup UDMR, format din 4 consilieri (preşedinte - Bodor Attila Bela). Grupurile de consilieri au ales comisia de validare, formată din 3 consilieri, pentru toată perioada mandatului actualului consiliu local. Consilierii aleşi au fost validaţi şi au depus jurământul, consilierii UDMR spunând în limba română ,,Jur!". Prin Hotărâre s-a declarat legal constituit Consiliul local al municipiului Topliţa. A urmat prima şedinţă a noului Consiliu local al municipiului Topliţa, condusă de consilierul Dănuţ Emanuel Petruţ. Viceprimar al municipiului Topliţa a fost ales, prin vot secret, consilierul USL Dumitru Olariu. Secretarul municipiului Topliţa a citit Sentinţa civilă emisă de Judecătoria municipiului Topliţa de validare a primarului, după care primarul ales Stelu Platon a depus jurământul, fiindu-i înmânată eşarfa tricoloră. S-au constituit cele patru comisii de specialitate ale Consiliului local Topliţa, care şi-au ales preşedinţii şi secretarii. În încheierea şedinţei au luat cuvântul primarul nou-ales, prefectul de Harghita şi ministrul Mircea Duşa. Primarul Stelu Platon, după ce a mulţumit topliţenilor pentru încrederea acordată pentru încă un mandat, cu aproape 76% din numărul total al voturilor valabil exprimate, a spus că aceasta îl onorează, dar în acelaşi timp îl şi obligă şi i-a asigurat pe locuitorii municipiului Topliţa că împreună cu Consiliul local şi în colaborare strânsă cu ministrul Mircea Duşa vor face mai mult pentru Topliţa şi locuitorii acestui oraş. Iată componenţa Consiliului local al municipiului Topliţa: Victor Buzilă Sebastian, Mugurel Ştefan Cozan, Demeter Samoil Erofei, Costel Cristian Lazăr, Dumitru Olariu, Loredana Mihaela Păşcan, Dănuţ Emanuel Petruţ, Dan Ciprian Rugină, Angela Doina Sigmirean, Alexandru Tompea, Simina Tompea şi Ileana Vîlcan (USL), Bodor Attila Bela, Deme Carol Zsolt, Mohacsek Akos şi Szabo Coloman Emeric (UDMR) şi Daniela Lenuţa Pop (PD-L).
VASILE GOTEA
_______________________________________ Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|