mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 25239
|
|
Dintotdeauna, imperiul rus - fie că se numea ţarist, fie sovietic - a īnsemnat o "īnchisoare a popoarelor", o īnchisoare īn care erau mutaţi cu forţa dintr-o celulă īn alta, după bunul plac al gardienilor; celulele erau gubernii şi mai tārziu republici, iar gardienii deveniseră reprezentanţi ai poporului... prin NKVD.
Mişcările de populaţie aveau ca scop, pe de o parte, smulgerea oamenilor din pămāntul strămoşesc, pentru a-i slaviza, iar pe de alta, colonizarea unor imense teritorii nelocuite, deşertice, de tundră şi zăpezi, din centrul asiatic pānă dincolo de Cercul Polar. Īn locul celor dislocaţi, din localităţi cu un anumit grad de civilizaţie, erau īmpămānteniţi ruşi sau rusofoni; desţăraţii erau meniţi să trăiască īn lagăre de bordeie şi sārmă ghimpată - sau să moară de frig, foame, boli şi chiar glonţ! -, īn vreme ce noii ocupanţi găseau case sănătoase şi ogoare cultivate. Cine nu rezista regimului din marele Gulag era sortit cimitirelor comune...
Recensămāntul din 1989
Conform datelor recensămāntului oficial al URSS, din 1989, acolo trăiau 3.352.352 de moldoveni şi 146.071 de romāni. Iată repartizarea lor īn principalele "Tări" sovietice: Moldova = 2.794.749 + 2.477; Ucraina = 324.525+134.825 şi Rusia = 172.671+5.996. Pe lāngă cele 15 republici unionale, sunt numărate 88 de republici, regiuni, districte, ţinuturi autonome şi oraşe din Federaţia Rusă, care īn 1979 aveau 102.137 de moldoveni, pentru ca, după un deceniu, moldo-romānii să fie cu aproape 170% mai mulţi. Numai din comparaţia cifrelor dintre cele două recensăminte se poate constata că politica de deznaţionalizare a regimului comunist avea să continue şi după stalinism, sub alte forme, īn epocile hrusciovisto-gorbacioviste. Iată cāteva exemple, care nu mai pot fi puse pe seama deportărilor staliniste, ci sunt datorate acelei politici imperiale de "īmprăştiere" a populaţiilor conlocuitoare, īncepānd cu serviciul militar şi terminānd cu industrializarea şi desţelenirea pămānturilor virgine.
Prezentānd un tabel comparativ 1979/1989 al "moldovenilor" din Federaţia Rusă, scriitorul bucovinean-basarabean Mihai Prepeliţă, cu studii la Moscova, avea să afirme că "romānii aşa cum i-a dispersat fostul regim totalitar, īntr-un spaţiu uriaş, preponderent de dincolo de Moscova, pānă la Murmansk şi pānă īn Sahalin, Kamciatka sau Ciukotca, toţi sunt ai noştri, pentru toţi şi pentru fiecare ne doare depărtarea şi izolarea la care au fost īmpinşi, dorind ca această memorare să fie pentru ei un semn de solidaritate, de māngāiere şi de īntărire"... Asta arată intensificarea măsurilor luate de autorităţile sovietice pentru "transportarea" romānilor din locurile lor de baştină (Basarabia, Bucovina de Nord-Cernăuţi, Transcarpatia Maramureşului istoric, Transnistria, sudul Basarabiei-Odessa) a continuat şi după marea deportare/ expulzare din anii 1940, 1945, 1949. Toţi aceştia sunt, actualmente, peste un milion (din cele 5 milioane aflate dincolo de Prut)!
Trenuri oprite īn pustiu
Voi exemplifica cele de mai sus, pentru īnţelegerea fenomenului deportării/ desţărării romānilor īn spaţiul sovietic, prin destinul celor ajunşi īn Kazahstan, un imens teritoriu asiatic, o ţară "eminamente" deşertică, dar cu resurse colosale, de care puterea sovietică īncepuse să-şi dea seama īncă din primele decenii ale instaurării bolşevismului. Numai că acolo trăia o populaţie redusă ca număr şi la nivel medieval. Ruşii nu se prea īncumetau să ajungă aici, chiar dacă Stalin şi propaganda sovietică declanşaseră, īn anii ă30, lupta pentru cucerirea pămānturilor īnţelenite! Băştinaşii trăiau īn iurte, păşteau turmele pānă se epuiza hrana dată de Dumnezeu şi plecau zeci şi sute de kilometri, pentru un nou repaus, de cātăva vreme.
"Noroc" cu războiul şi consecinţele lui. Din lungile trenuri cu bou-vagoane, trimise spre Siberia, īn "gări" de nimeni ştiute, erau aruncaţi cei sortiţi pieirii. Era Karaganda, ţinutul nimănui, intrarea īntr-un deşert al pierzaniei. Mii de basarabeni, bucovineni şi ostaşi ai Armatei Regale Romāne au fost abandonaţi īn acest perimetru inospitalier. Deportările fuseseră făcute după un plan diabolic, īnsemnānd despărţirea familiilor şi condamnarea, din capul locului, a copiilor, bătrānilor şi bolnavilor, care nu puteau munci, la īnfometare. Era pusă īn practică "marea deportare" din 6 iulie 1949, cānd 13 mii de familii au fost trimise sub pază īnarmată īn Siberia, Kazahstan şi alte regiuni īndepărtate ale imperiului. Īn iunie 2000, s-au comemorat 60 de ani de cānd primii basarabeni, nord-bucovineni şi herţeni fuseseră obligaţi să-şi părăsească pămānturile pe care s-au născut şi au trăit strămoşii lor.
Cu acest prilej, a fost amintit că sovieticii au organizat, īntre 1944 şi 1950, deportarea şi trimiterea īn lagăre a peste 250.000 de romāni, pentru ca īn următorul deceniu să fie strămutaţi alţi 300.000; mai mult īn 1965, 380.000 de romāni au fost constrānşi să părăsească Basarabia, īn locul lor fiind aduşi peste o jumătate de milion de colonişti de origine slavă. Astfel, holocaustul romānesc se ridică, īn teritoriile răpite, la peste două milioane de oameni, adică la aproape 60% din populaţia aflată īn stānga Prutului, la īnceputul războiului. Din zecile de convoaie trimise spre Siberia, aproape jumătate din "călători" ajungeau la destinaţie; transsiberianul făcea escale unde voia el, fie pentru a arunca morţii din vagoane, fie pentru a-i depozita pe cei sortiţi să desţelenească pămānturile virgine. Din lună īn lună, īn imensa Karagandă rămāneau să muncească şi să supravieţuiească sute de romāni, adică moldoveni şi bucovineni.
Basarabia - pămānt romānesc - īntre cer si nisip
La recensămāntul din 1989, īn RSS Kazahă nu s-a īnregistrat nici un romān; īn cel peste un deceniu, īn independenta Republică Kazahstan s-au declarat 596 romāni şi 19.458 moldoveni, din totalul de 15 milioane de locuitori, īntr-o ţară uriaşă, de peste 2,7 milioane de kilometri pătraţi (de vreo zece ori mai īntinsă decāt Romānia), cu două capitale, Alma-Ata (cea veche, īn sud)şi Astana (cea nouă, īn zona central-nordică . Aici trăiesc reprezentate 120 de naţionalităţi şi 45 de confesiuni religioase, īntr-un amalgam multietnic şi multicultural, pentru care actualul stat suveran a creat un organism al concordiei social-naţionale intitulat Adunarea Popoarelor din Kazahstan (APK).
Despre existenţa unei populaţii de etnie romānă, nici nu se punea problema īnainte de 1990, deşi se ştia că primii moldoveni veniseră, īn cāteva zone, la cumpăna veacurilor XIX-XX, pe timpul foametei din guberniile ruseşti Basarabia şi Herson, īn căutarea hranei. Despre deportaţii deceniului cinci, nici vorbă. Şi totuşi, tānărul ambasador Vasile Soare, numit la Alma-Ata īn februarie 2002 (specialist īn limbi mongolo-turanice, din care face parte şi kazaha), s-a hotărāt să afle ce-i cu cetăţenii īntālniţi īntr-o zi īn piaţa oraşului, mirāndu-se că se īnţeleg, ei vorbind "moldovineşte", el, romāneşte! Aşa a īnceput un lung proces de cunoaştere şi coagulare a celor cărora le era frică să-şi spună romāni, doar ei īntre ei glăsuind "moldovineşte", īn relaţiile diurne folosind rusa sau kazaha. Pus pe studiu şi călătorind foarte mult īn īntinderile "asire", el avea să afle că īnaintea destrămării Uniunii Sovietice, pe această imensă hartă deşertică trăiau cam 33.000 de "moldoveni", prin anii ă60-70, unii basarabeni şi bucovineni īntorcāndu-se ulterior īn ţinuturile natale. I-a fost de mare folos studiul unui lingvist, cercetător al spaţiului centr-asiatic, scris īn 1990, care relata despre populaţiile din perioada hrusciovistă, de la sfārşitul anilor ă50, cānd se ducea lupta pentru desţelenirea pămānturilor din Kazahstan, pentru dezvoltarea agriculturii socialiste.
Trecuse un deceniu de la marile deportări sovietice şi el ajunsese īn nordul Kazahstanului, unde moldovenii īşi creaseră propriile aşezări, īn plin deşert,spre deosebire de locurile autohtonilor. La sosirea lui, īn satul Basarabca, plin de verdeaţă, cu pomi fructiferi, grădini de zarzavat şi muşcate īn ferestre, viţă-de-vie şi fāntāni la răspāntii, s-a adresat īn ruseşte, primului bărbat īntālnit, cerāndu-i o cană cu apă. Omul de lāngă fāntānă s-a adresat īn romāneşte, vecinului de peste drum: "Hai, măi, moş Niculaie, că ai vint īn ospeţie!". Şi l-au poftit la masă şi el a īnnoptat īn "casa mare", adică odaia de musafiri, cu ştergare, blide şi icoane pe pereţi, cum avea să vadă şi īn alte cinci sate din pustietate şi să afle că ei şi părinţii lor fuseseră aruncaţi din bou-vagoane, īntre cer şi nisip. Mulţi dintre ei n-au rezistat, şi i-au māncat ciorile, pānă să-i poată pune īntr-o groapă fără cruce, cum dispunea NKVD-ul...
Prima "Asociaţie moldo-romānă" din Kazahstan
Īntr-un interviu publicat īn urmă cu doi ani (Ziua, 2 noiembrie 2004), cānd E.S. Vasile Soare se afla īn concediu, aveam să aflu eforturile pentru īnfiinţarea unei organizaţii a etnicilor romāni, deoarece numai aceştia nu aveau o asociaţie proprie - īn cadrul Adunării Popoarelor din Kazahstan - să-şi susţină drepturile, precum celelalte minorităţi (tătari, ucrainieni, polonezi, nemţi, armeni, unguri, coreeni ş.a.). A trebuit, mai īntāi să-i descopere, īn Karaganda, regiune din extremul nord, cāt o ţară, la peste 1000 km Alma-Ata, după o călătorie de-o noapte, cu trenul. A dat de satele moldovenilor, acolo unde fuseseră īngropaţi mii de romāni, īntr-unul din lagărele staliniste, īn urmă cu o jumătate de secol. Trebuie spus că īn acea zonă, de 1000 km/600 km, era o reţea de 24 de lagăre de prizonieri, desfiinţate la sfārşitul anilor ă50, ale căror documente fuseseră arse, rămānānd, printr-o minune, cele ale lagărului "Spask 99", cu 67.000 de prizonieri de război, dintre care o zecime era formată din romāni, soldaţi şi civili. Ambasadorul a identificat locul detenţiei şi dispariţiei acestora, punāndu-le o piatră de mormānt creştinesc şi stabilind lista cu numele eroilor din zonă.
Aşa i-a cunoscut şi pe urmaşii acestora, supravieţuitori ai holocaustului bolşevic, cāţiva trăind şi īn capitală: pe Nicolae Toma, octogenarul care le-a recitat "Peneş Curcanul" şi "Codrule, codruţule", pe īnvăţătorul Mihai Groza, un fel de rapsod al etniei noastre, cu ajutorul căruia a fost īnfiinţat Ansamblul ROMĀNAŞUL, punānd bazele "Asociaţiei romāno-moldovene din Kazahstan" (ARMK), īnregistrată juridic īn 27 mai 2003. Denumirea poate contraria! Realitatea locului a impus-o: dacă cei ce se declaraseră romāni ştiau ce sunt şi de unde provin, moldovenii cu greu conştientizau că nu sunt slavi! Era urmarea firească a politicii de deznaţionalizare, īncepută īncă de pe vremea deportărilor şi continuată pānă azi, īn Republica Moldova, unde basarabenilor īncearcă să li se impună ideea că sunt cu totul altceva decāt romāni! Prin acţiuni susţinute de ambasada noastră (spectacole la televiziune, conferinţe publice şi īntruniri particulare la sediu) s-a ajuns să se ştie, pe de o parte, ce au comun romānii cu moldovenii, iar pe de alta, s-a vorbit, pentru prima oară, despre faimosul tratat Ribbentrop-Molotov şi consecinţele lui, tinerilor moldoveni-kazahi li se spusese că părinţii lor au venit acolo īn căutarea libertăţii şi bunăstării sovietice, după ce fuseseră supuşi regimului burghezo-moşieresc romānesc...
Pregătind acest articol-documentar, i-am telefonat tānărului nostru ambasador, pentru a afla noutăţi despre cei pe care cu adevărat īi păstoreşte, el fiind trimisul Romāniei şi īn republicile Kīrgīstan şi Tadjikistan, din acelaşi spaţiu geografic şi etnolingvistic. Am primit o fişă despre īnfiinţarea celei de-a doua asociaţii a romānilor din Kazahstan - "Societatea Culturală Romānă DACIA", la Karaganda, unde trăieşte o comunitate importantă de romāni, deschisă la 29 aprilie 2005. Şi, īn premieră pentru presa din ţară, relatarea despre o comunitate mică de romāni din Kīrgīstan, deportaţi şi urmaşii acestora, īn 1949 din Basarabia şi Bucovina īn Siberia, de unde, īn 1965, au fost eliberaţi. Culmea este că acestora nu li s-a comunicat, că după moartea lui Stalin, fuseseră scoşi din captivitate, decāt după un deceniu şi ceva, permiţāndu-le să se stabilească oriunde īn URSS, numai īn Basarabia şi Bucovina nu!
"Premieră" īn Karaganda şi Kīrgīstan
Din miile de romāni deportaţi īn Karaganda, acum mai vieţuiesc acolo peste 3500 de personae. De subliniat că "DACIA" a fost creată īn jurul unui grup de tineri originari din Basarabia, cu legături de rudenie īn Romānia (bunici care au luptat īn Armata Regală Romānă, īn anii ă40, ca urmare a anexării Basarabiei la URSS). Referitor la cifra de 3.500, adevărul este că sunt mult mai mulţi, īnsă īn perioada sovietică numeroşi romāni s-au declarat bulgari, ruşi, ucrainieni etc, pentru a nu fi persecutaţi că provin din ţara duşmană sovietelor...
Prin constituirea acestei Societăţi īn Karaganda s-a realizat eliminarea disjuncţiei romāni/ moldoveni şi īn alte regiuni ale Kazahstanului, unde trăiesc peste 20.000 de etnici romāni. Prin apariţia sa, promovānd limba, cultura şi tradiţiile romāneşti autentice, prin amintirea atrocităţilor la care au fost supuşi deportaţii, prin acţiunile iniţiate de ambasadă, etnicii romāni au posibilitatea să se manifeste ca entitate culturală distinctă, alături de alte naţionalităţi din regiune. Totodată se poate contracara şi elimina, īn timp, teoria care persista din perioada sovietică, potrivit căreia "moldovenii sunt de origine rromă", adică ţigani fără patrie!
Acreditat ca ambasador şi īn Kīrgīstan, Vasile Soare a descoperit, īn vara anului 2005, existenţa unei comunităţi de circa o mie de persoane de origine "moldovenească" şi 46 de romāni. Premieră absolută. Au ajuns acolo, venind din Siberia, unde fuseseră deportaţi īn 1949 şi 1952 (regiunile Tomsk, Kurgan, Irkuţsk ş.a.), pānă īn 1965, deşi fuseseră "eliberaţi" īn perioada 1956-1958. La "eliberare", majorităţii basarabenilor li s-a interzis să se īntoarcă īn RSS Moldovenească şi au fost forţaţi să semneze declaraţii că nu au pretenţii şi revendicări de la statul sovietic, pentru ceea ce li s-a confiscat īn momentul deportării. Cāteva mii de basarabeni au hotărāt să se stabilească īn Kīrgīstan, avānd īn vedere climatul blānd şi pămāntul roditor, asemănătoare Moldovei. După destrămarea URSS, mulţi romāni basarabeni şi bucovineni s-au īntors īn locurile natale, īnsă peste o mie de persoane au rămas să trăiască īn Kīrgīstan, pentru că īn Republica Moldova şi nordul Bucovinei (Ucraina) nu mai aveau pe nimeni şi nici mijloace de a se strămuta. Aşa se explică faptul că īn cāteva localităţi de aici (Bishkek, Belovodskoe, Sukuluk, Gheorghievka - fostă Moldovanovka - şi altele) trăiesc compact zeci de familii de etnici romāni.
Acum un an, ambasadorul nostru s-a deplasat īn localitatea Belovodskoe, situată la circa 40 km de capitala Bishkek, căutāndu-i pe romāni: "Am fost plăcut surprins, zice el, să găsesc pe o stradă cinci familii Gorciuc - tata (94 ani) şi patru fraţi (īntre 55 şi 70 de ani). Locuiesc īn case mari, impunătoare, care se deosebesc de cele ale kīrgīzilor, au viţă-de-vie şi nuci la poartă, pomi fructiferi pe lāngă case, grădini īngrijit lucrate, stupi de albine - semne după care am ştiut că sunt basarabeni. Am constatat că ei vorbesc o frumoasă limbă romānă īn grai moldovenesc, după aproape şase decenii de trai atāt de departe de ţinuturile natale. Este impresionant, că se are īn vedere că majoritatea celor de vārstă medie (50 ani) s-au născut īn Siberia, pe timpul marilor deportări, şi au īnvăţat romāneşte īn familie, deşi urmau şcoli ruseşti".
Scriitorul Vasile Tărāţeanu, din Bucovina de Nord, a amintit, la recenta Conferinţă a comunităţilor romāneşti din Europa (13-15 octombrie 2006) din Bucureşti, despre deportaţii din jurul Cercului Polar, unde iarna, morţii erau "īngropaţi" īn nămeţii de zăpadă, la minus 50 de grade Celsius. Primăvara, trupurile acestora erau devorate de animalele sălbatice şi păsările de pradă, rămānānd acolo o Siberie albă, dar nu de zăpadă, ci de oasele īmprăştiate ale romānilor desţăraţi...
Acum, cānd se īmplinesc 65 de ani de la primele mari deportări din Basarabia şi Bucovina de Nord, este necesar să ne amintim şi de urmaşii celor rămaşi īn viaţă.
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
