mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 25239
|
|
Autor:
prof. univ. dr. Radu Baltasiu
Şmecheria tragică privind „Ţinutul Secuiesc” e o formă de retard, expresia unui intelect părăsit de simţire şi leneş raţional.
Toată problema aşa-numitului „Ţinut Secuiesc” e redusă azi, în media, la faptul că ungurii nu vor pleca în Ungaria cu terenul respectiv.
Când miniştrii unguri zic asta, îşi pliază discursul pe intelectul leneş al celor care cred că teritorialitatea e o chestie de hipermarket, o întrecere care are mai multe sacoşe să ia pământ. Asta e părerea lor despre mediul social-politic românesc. Au fost condiţionaţi să gândească astfel de 20 de ani, când, în loc să fie aduşi în sala de judecată, îşi râd de cei pentru care România a rămas un crez.
Când un fost ministru-consilier prezidenţial zice acelaşi lucru, este limpede că se aşează fără să-l doară nici măcar în fund pe istoria patriei sale. Omul în cauză se ejectează într-o identitate vidă, devenind apatrid în esenţă, chiar dacă legal e cetăţean român. Dar nu e doar vorba de lipsa consideraţiei faţă de cei care, dacă l-ar fi prins în tranşee, l-ar fi pus la ţintă pentru trăgătorii unguri, germani sau austrieci şi ruşi din cele două războaie mondiale. E vorba de o curioasă lene intelectuală. Cum să crezi că mintea celor care te privesc e incapabilă să nu priceapă că problema nu ţine de mutatul cu sacoşa a unui teritoriu?
Îi şi văd pe soldaţii germani, cu catarama lor de la curea, pe care scria „Dumnezeu e cu noi”, dând buzna peste ruşi, la 22 iunie 1941, cu sacoşele în mâini. Şi îl văd şi pe veşnicul neîndestulat soldat sovietic făcând la fel, în Ţările Baltice, în Basarabia şi în Polonia.
Pentru aceia care au impresia că agresiunea e o problemă de mutat fizic o bucată de pământ îi trimit la manualul de istorie de clasa a IV-a, nu asta de azi, mcdonaldizat, ci la acela după Giurescu. Pentru cei care au doar amnezie, îi invităm la literatura rezistenţei, pentru început, la „Rugăţi-vă pentru fratele Alexandru” de Noica. Teritorialitatea pe care o cer ungurii în aşa-numitul „Ţinut Secuiesc” nu are nicio legătură cu promovarea unei denumiri ce se vrea tradiţionale. Este vorba despre un conţinut purtător de structuri de stat străin în inima Carpaţilor, în logica geopoliticii hungariste a Bazinului Carpatic. Deşi situată la distanţă de Carpaţi, Budapesta este mult mai aproape de coloana vertebrală a spaţiului românesc decât sunt Bucureştii prin acţiunile lor. Mai este vorba despre segregarea pe criterii etnice, de discriminarea medievală la care sunt supuşi românii în prefecturile dominate de maghiari. Este vorba despre aplicarea ad literam a unui Cod Werboczi de secol XV în plin secol XXI, unde singurii care aveau drepturi cetăţeneşti erau ungurii, saşii şi secuii, românii, cei mai mulţi dintre locuitori, fiind naţiune tolerată (Nota Bene: conceptul de tolerat pe care-l promovează o elită semidoctă azi trimite la socialitatea negativă de a nu împărtăşi, a fi în acelaşi loc cu cineva fără să-ţi pese de el etc.). E adevărat, românii de astăzi au ajuns să fie doar 40 la sută în arealul revendicat de noua structură de stat UDMR-istă. Nu numai că nu sunt atât de puţini pentru a fi socotiţi pierderi colaterale pe altarul unui incert ideal de armonie interetnică, dar cifra impune tratarea lor ca minoritate şi protejarea lor imediată.
Dar pentru asemenea minţi iresponsabile nu există decât invitaţia la judecată. Atunci când o veni vremea.
Mai este o specie de inşi blocaţi toxic în raport cu interesul public. Aşa numiţii specialişti, de regulă sociologi rămaşi fete-bătrâne în clişeele multiculturalismului şi ai internaţionalismului global, acum când în toată lumea se pune, în sfârşit, problema pe dos. Sunt cei care schilodesc sufletele tinere prin universităţi, noi agenţi ai proletcultismului internaţionalist, produs secundar al integrării europene. Îi descoperi după ura (acesta este cuvântul) pe care o au faţă de propria cultură, incultura propriului domeniu - redus în mare măsură la articole de jurnal, dezorientarea teoretică şi, bineînţeles, limba de lemn a „integrării României în Europa”. Am auzit-o pe una din aceste cercetătoare vorbind recent despre spaţiul românesc din Timoc. Ne zice, la o emisiune pe TVR Internaţional, că apărarea drepturilor românilor din Timoc este o abordare depăşită. Că vremea naţiunilor a trecut şi că a venit vremea... transnaţiunilor. Că transnaţionalismul acesta ar fi calea către înţelegere şi pace. Sunt multe şi grave erori aici. Cea mai serioasă este cea sufletească. Abandonul fraţilor de sânge în numele oricărui concept nu doar descalifică ştiinţific (logica socială e definită de comunităţile locale, deci, sociologia este mai întâi naţională . Dar nu e vorba numai despre deruta sufletească, ci şi de o crasă incultură: până la apariţia naţionalismului sârbo-bulgar din a doua parte a secolului XIX, românii de pe cele două maluri ale Dunării formau o comunitate culturală, economică, chiar şi politică atunci când domnii români se înrudeau cu prinţii sârbi şi întemeiau biserici şi mănăstiri în adâncimea spaţiului balcanic - apropos de „transnaţionalism”. Mai este vorba şi de dezorientare în spaţiul regional actual: Bulgaria e în UE din 2007 şi nici până azi nu recunoaşte că ar avea minorităţi, alta decât cea turcă. Cine garantează că sârbii nu vor face la fel? În loc de încurcătura aceasta afectiv-emoţională, ar fi fost mult mai simplu pentru ştiinţifica în cauză să spună: drepturile sârbilor din România să fie şi drepturile românilor din Serbia.
(Articol preluat de pe Romanian Global News, din 4 noiembrie 2011)
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
