mariol44
Administrator
Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 25239
|
|
Marcahuamachuco, un complex arheologic misterios, vechi de 1.600 de ani, ridicat in stanca Anzilor Peruvieni, este scos din nou la lumina de arheologi, piatra cu piatra. Situl cu nume aproape imposibil de pronuntat ar putea deveni noua atractie turistica din Peru, rivalizand cu maretia complexului Machu Picchu.
Pe o suprafata de 240 de hectare, pe un platou aflat la o inaltime de 3.700 de metri, situl pre-incas mai ascunde inca multe mistere, cu toate ca a fost pradat, de-a lungul secolelor, de nenumafrati cautatori de comori, scrie AFP.
Nu se stie cine a trait aici, de unde au venit oamenii care au construit ziduri inalte de 15 metri, in centrul carora se afla galerii, o piata rectangulara si centrul religios ce are in centru un sanctuar, locuinte. "Toate sunt inconjurate de ziduri, o fortareata de piatra pe un platou muntos, aparandu-se de o invazie", subliniaza Cristian Vizconde, arheologul sef al guvernului.
Marcahuamachuco - in limba Quechua inseamna "poporul barbatilor cu acoperamant de cap in forma de soim" - este studiat de arheologi de la 1900 incoace, insa parti din sit sunt inca sub tone bune de pamant acumulate in decursul secolelor.
Splendoarea sa a inceput insa sa fie dezvaluita incepand cu sfarsitul lui 2010, cand guvernul a demarat un proiect major de conservare, in parteneriat cu Global Heritage Fund, o agentie care are ca misiune protejarea patrimoniului international.
Machu Picchu, un sit mult mai cunoscut, aflat la 1000 de kilometri departare, va fi serios concurat de Marcahuamachuco, "cel mai important centru pre-incas din Anzi, cu propria limba, culli (vorbita pana in secolul XX), proprii zei si cladiri cum nu s-au mai vazut nicaieri in siturile arheologice peruviene".
"Nu stim din ce cultura face parte Marcahuamachuco. Stim ca structurile de piatra, cu ziduri de 10-15 metri, au fost construite intre anii 350-400 dupa Hristos, insa nu stim cand au sosit locuitorii sai aici sau de unde au venit", continua Vizconde.
Mai mult, locuitorii sai au disparut in mod misterios, prin secolul XIII, asa ca atunci cand incasii au ajuns aici, doua secole mai tarziu, n-au gasit decat ruine.
Mai multe detalii despre ce s-a intamplat cu vechii locuitori ai complexului ar putea fi gasite intr-un spatiu unde par a fi fost ingropati preoti sau nobili.
"Ce mai socheaza este incredibila transparenta a ansamblului: era foarte deschis, ca si cum era un mesaj public, construit sa impresioneze, sa arate puterea unei dinastii", spune si John Hurd, de la Global Heritage Fund. Impresionanta este si modalitatea de constructie, cu un mortar ce a unit pietrele atat de bine incat au rezistat mai bine de un mileniu si jumatate vanturilor si ploilor intense.
Hurd crede ca Marcahuamachuco este atat de impresionant incat ar putea "rupe dependenta industriei turismului de Machu Picchu".
_______________________________________ Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|