mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 25239
|
|
La 1848-1849, aproape întreaga Europă a fost marcată de revoluţii. În spaţiul românesc au fost chiar două: una românească şi alta maghiară. Cum, pe lângă ţelurile economice şi politice, fiecare din cele două a avut şi un ţel naţional, s-a ajuns la confruntarea dintre români şi unguri. Sub îngrijirea regretatului academician Cornelia Bodea, a apărut o carte fundamentală a istoriografiei româneşti - două volume masive publicate în 1982 şi un al treilea în 1998 - sub titlul 1848 la români. O istorie în date şi mărturii. Cartea dă răspuns tuturor întrebărilor despre Revoluţia Română; fixează caracterul ei unitar în toate provinciile româneşti; prezintă idealurile pentru care au luptat românii în acel moment; prezintă spiritul umanist şi democrat al acţiunii lor. Are 2013 pagini, de format mare. Putem face, parcurgând documentele publicate astfel, o comparaţie între comportamentul ungurilor şi cel al românilor în acel moment revoluţionar. foto
La 15 martie 1848, printr-o Proclamaţie, se anunţau dezideratele Revoluţiei maghiare. Punctul 12 al Proclamaţiei prevedea înglobarea Transilvaniei în Ungaria, fără a fi întrebat şi Poporul român, care forma majoritatea locuitorilor provinciei respective; era, aşadar, o prevedere profund nedemocratică. Liderii Revoluţiei ungare nu au rămas la nivelul proclamării dezideratului înglobării Transilvaniei, ci au trecut la realizarea lui în practică. Cum românii s-au opus, s-a ordonat şi executat în practică o cruntă represiune: 40.000 de români au fost asasinaţi şi peste 200 de sate ale lor au fost incendiate - o barbarie demnă de întunecatul Ev Mediu timpuriu. Asasinatele au fost ordonate chiar de către conducătorul Revoluţiei ungare, Kossuth Lajos (foto stânga); au avut un caracter premeditat. Kossuth anunţa represiunea într-un Apel către Poporul român, datat 10 octombrie 1848: „Ia seama, Popor român, ca nu cumva să atragi asupră-ţi nimicirea totală! Viteaza noastră armată va porni asupra voastră şi atunci vai şi amar de fiecare aţâţător! Atunci ar fi fost mai bine să nu vă fi născut! Se va ordona maghiarilor şi secuilor ca să se ridice ca viforul să măture fiecare gunoi neascultător, să şteargă de pe suprafaţa pământului pe fiecare trădător de Patrie! Cel care nu vrea să asculte va pieri de mâna călăului sau de sabie”. De aceea, Kossuth pentru români este un criminal. La ordinele sale, trupele ungare, împreună cu detaşamentele secuieşti, au făcut un adevărat măcel în Transilvania. Cei care omorau mai mulţi români erau consideraţi mai „mari patrioţi unguri”. Au condus represiunea 13 generali cărora, în semn de mulţumire din partea Poporului ungar, li se va ridica la Arad un monument, reamplasat cu bunăvoinţa condamnabilă a Guvernului foto2Năstase, în 2004. De asemenea, în zona centrală şi răsăriteană a Transilvaniei, generalul Bem a ordonat asasinate, anunţate prin proclamaţiile din 27 decembrie 1848 şi 24 iunie 1849. Iată ameninţarea de la 27 decembrie 1848: „Lăcuitorii aceia, cari se vor prinde cu armele în mână, precum şi aceia cari după intrarea armatei ungureşti îndată tot felul de arme nu le vor da, cu moarte se vor pedepsi”. Iar la 24 iunie 1849, anunţa: „Pe împotrivitorii libertăţii şi neatârnării maghiare, adecă: lăcuitorii ai ţării, saşii şi românii, îi sfătuiesc să nu ia nicio parte la această luptă. (…) Însă, care cu nebăgare în seamă aceştii dojani a mele totuşi ar îndrăzni a face una ca aceasta, pe acela cu cea mai strajnică şi fără milă pedeapsă în viaţă şi în avere îl voi pedepsi”. Aşadar, Bem şi-a premeditat crimele. Li se alătură cel care i-a înflăcărat pe unguri, i-a convins că asasinarea românilor este o faptă măreaţă, Petofi Sandor (foto dreapta). Iată fragmente din poeziile sale, republicate în zeci de ediţii. În iunie 1848, Petofi publica poezia Magyar nep (Poporul maghiar): „Doar maghiarul are aici drepturi de stăpân, / Iar cei ce vor să ni se urce-n cap / Vor simţi pe capetele lor paşii noştri, / Înfigându-le pintenii în adâncul inimii”. În septembrie 1848, scria Elet vagy halal (Viaţă sau moarte): „Tu sârbule, croatule, neamţule, slovacule, valahime, / Ce tot muşcaţi pe maghiar? / (…) / Nu sunteţi decât nişte corbi, corbi hulpavi şi scârboşi, / Dar maghiarul nu este încă un cadavru, / Nu, pe Dumnezeul meu, nu! / Şi îşi va zugrăvi pe cer / Aurora zorilor cu sângele vostru. / (…) / Să nu fie pace până când din inimile voastre ticăloase / Nu va curge ultima picătură de sânge. / (…) / Ridică-te, deci, Popor maghiar, împotriva acestei turme nemernice, / Care îţi vrea averea şi viaţa. / Sus, pentru un uriaş şi sfânt război, / Ridică-te pentru ultima judecată, sus! / (…) / Am luptat ca leii în trecut, / Iar acum să ne mănânce păduchii?”. Şi poetul nu s-a oprit la îndemnuri lirice la asasinat. A participat, în fruntea detaşamentelor comandate de Bem, la aplicarea în practică a propriilor îndemnuri. Militarii conduşi de el au la activ: asasinarea a 7 ţărani români la Sărmaş; 19 la Albeşti; 8 români în satul Caşva, comuna Gurghiu; 17 români în comuna Chirileu (Sânpaul); 5 români în satul Cerdhid, comuna Aţintiş; 5 români în comuna Ungheni; 25 de români la Deneş; 19 români la Galeşti; 13 la Giuluş, comuna Ogra; 21 la Ibăneşti; 15 la Lechinţa de Mureş; 15 la Luduş; 8 la Lueriu, comuna Suseni; 7 la Lunca; 31 la Miheşu de Câmpie; 11 la Mihăşel, comuna Crăieşti; 3 la Nadeş; 3 la Orosia, comuna Cuci; 7 la Petea, comuna Band; 25 la Răzoare; 4 la Sovata; 12 la Sărmăşel; 15 la Suplacu; 5 la Valea Izvoarelor; 6 la Valea Largă; 17 la Vânători; 25 la Vidrascău, comuna Ungheni; 13 la Viişoara; 11 la Zau de Cămpie ş.a.. Documentar sunt înregistrate 354 victime din 28 localităţi, doar în urma acţiunilor soldaţilor conduşi de Petofi Sandor.
Iată şi răspunsul românilor la aceste asasinate premeditate. Sever Axente, în octombrie 1848, transmitea un Apel către toţi românii: „Dacă mai găsiţi recruţi şi soldaţi unguri prin păduri, rătăciţi, dezarmaţi-i, daţi-le o pâine în traistă, o călăuză şi liberaţi- i”. Iar Comitetul Naţional Român transmitea românilor din Sibiu, la 9 octombrie 1848, un Ordin: „Să nu îndrăznească nimeni a se atinge nici de persoana, nici de averea altuia, fie acela de ce neam va fi, român, ungur, ovrei sau orice neam, pentru că toi oamenii au drepturi deopotrivă la viaţa sau averea lor, şi tuturora cu aceeaşi cinste suntem datori”. Poziţiei criminale a liderilor maghiari, românii au răspuns printr-un umanism desăvârşit.
Mai nou, se încearcă acreditarea tezei „atrocităţilor reciproce”, lansată prima dată într-o şedinţă a Camerei Deputaţilor, la 5 octombrie 1993, de către deputatul UDMR Borbely Emeric. Ulterior, a fost reluată în repetate rânduri în Parlament. La fabulaţiile cele mai mari a ajuns deputatul Becsek Garda Dezideriu Coloman, într-o şedinţă a Camerei Deputaţilor din 15 martie 1997: „Ziua naţională a maghiarilor de pretutindeni are importanţă majoră nu numai în Istoria Poporului maghiar, dar şi pentru Naţiunea română, cea sârbă, croată şi slovacă, reprezintă un pas hotărâtor în lupta pentru emanciparea socială, naţională şi a iniţierii lor spre progresul general”. Acelaşi, la 13 martie 2007, spunea: „Revoluţia maghiară a luptat şi pentru eliberarea românilor”. Şi, de la 40.000 de victime dintre români şi saşi (cf. volumului Germania, Austria, Ungaria, Londra, 1851, p. 285-286), ajungea la 6.000. Aşadar, asasinarea în masă a românilor a însemnat eliberarea lor!
Milton G. Lehrer, care nu poate fi bănuit de subiectivism, fiind american, publica în 1944, în Elveţia, volumul sub titlul Ardealul pământ românesc. Pentru ce s-a întâmplat în 1848 în Transilvania, americanul trăgea concluzia: „Persecuţiile contra intelectualilor români se ţineau în lanţ. Casele ţăranilor delegaţi la Adunarea de la Blaj erau arse din temelii; preoţii erau închişi, spânzuraţi sau împuşcaţi. Execuţiile alternau cu incendiile, acestea din urmă cu masacrele. Ungurii s-au comportat şi de această dată cu asprimea lor tradiţională. Există în sufletul ungurului o ură seculară împotriva elementului românesc din Ardeal, care nu-şi are nicio justificare. (…). Bilanţul catastrofal al Revoluţiei din 1848 din Transilvania reprezintă cea mai fidelă imagine a teroarei dezlănţuită de unguri împotriva elementului românesc luptând pentru dreptul sacru al libertăţii naţionale”.
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
