mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 25239
|
|
Din toate timpurile oamenii s-au preocupat de trecutul şi viitorul lor. De unde venim, unde ne aflăm acum, unde ne ducem? Acestea sunt întrebările pe care au încercat să le rezolve filosofiile antice şi moderne. Naşterea lumilor, naşterea materiei animate sau inanimate, evoluţia sau crearea speciilor şi omului, dezvoltarea instinctelor şi a intelegenţei au suscitat multiple lucrări şi numeroase teorii. Am ajuns la un punct al evoluţiei ştiinţei de unde se pare că toate acestea probleme pot fi măcar abordate, dacă nu în întregime rezolvate. Cunoştinţele pe care le avem acum noi în domeniul telepatiei sunt încă minime, iar mecanismul viziunii sau al percepţiei paranormale este încă abia întrevăzut. Totuşi, anumite fapte impresionante, controlate şi bine observate, au permis în ultimii ani să se proiecteze câteva licăriri de lumină asupra acestor tenebre. Veţi găsi aici încercarea unei explicaţii fiziologice a unor fenomene actualmente considerate misterioase.
8.6KB
_______________________________________ Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|