mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 25239
|
|
O nouă încercare de sfidare la adresa românilor din Topliţa Cum ar putea sta bustul lui Urmanczy Nandor lângă cel al Patriarhului Miron Cristea?!
Subscrisele organizaţii obşteşti constituite pentru promovarea culturii româneşti: Fundaţia Culturală ,,Miron Cristea", Asociaţia Radio ,,Ardealul", Societatea Culturală ,,Glasul Călimanilor", Societatea Cultural-patriotică ,,Avram Iancu", toate având sediul în Topliţa şi personalitate juridică, fiind înscrise în Registrul special al asociaţiilor şi societăţilor obşteşti de la Judecătoria Topliţa, luând cunoştinţă despre cererea Asociaţiei Culturale ,,Urmanczy Nandor" Egyesulet, cu sediul în Topliţa, privind aprobarea amplasării unui bust al lui Urmanczy Nandor în parcul central al oraşului, publicată pe site-ul ,,Topliţa info", vă aducem la cunoştinţă următoarele: Urmanczy Nandor (1868-1940), născut în Topliţa, a fost unul dintre marii proprietari ai pământului, pădurilor şi munţilor din zona Topliţei (alături de alţi magnaţi, precum Banffy, Kemeny, Bornemisza etc.), cei care au răpit pământul topliţenilor, devenind stăpâni pe el, iar ţăranii români din Topliţa au fost aduşi în stare de iobăgie pe moşiile noilor proprietari (vezi ,,Topliţa la 1785" de David Prodan, Cluj, 1947). Este adevărat că între 1902 şi 1918, Urmanczy Nandor a fost deputat în Parlamentul Ungariei, dar el nu a reprezentat acolo nicidecum interesele românilor transilvăneni din circumscripţia sa electorală, toţi iobagi, ci interesele marilor magnaţi unguri, grofi şi baroni, dornici de a-şi menţine starea social-economică şi politică pe care o aveau, precum şi interesele Ungariei de a-şi menţine stăpânirea asupra Transilvaniei, încorporată cu de-a sila în componenţa statului maghiar încă în 1867. Nu cunoaştem dacă în 1895 a apărut vreun ziar la Topliţa. Cercetătoarea Sidonia Puiu, de la Biblioteca Academiei Române - Filiala Cluj-Napoca, afirmă că primul ziar a apărut, la Topliţa, în 1911, ,,Marasheviz hirlap" (între 25 iunie 1911 şi 13 oct. 1912), dar în care ştirile despre românii topliţeni au fost aproape inexistente (vezi Sidonia Puiu în Sangidava 1, pag. 461-463). Informaţia privitoare la cea dintâi şcoală din Topliţa, datând din 1896, este corectă, clădirea şcolii fiind edificată pe un teren aparţinând familiei Urmanczy, care a ajutat lucrarea şi prin contribuţie bănească, alături de cea a cetăţenilor. Atenţie, însă! Terenul dat de Urmanczy Nandor era, de fapt, pământul ţăranilor din Topliţa jefuit samavolnic de către familia Urmanczy. Iar această ,,binefacere" pentru românii topliţeni nu s-a făcut deloc dezinteresat, ba chiar era îndreptată împotriva lor. Prin şcoală, subvenţionată de statul maghiar, nu se urmărea altceva decât deznaţionalizarea şi maghiarizarea românilor transilvăneni, fiindcă întregul proces de învăţământ s-a desfăşurat doar în limba maghiară. Directorul-învăţător era ungur, Gart Tivadar, adus, probabil, de undeva din Ungaria, aşa cum s-a procedat şi în 1940 cu toate şcolile româneşti. Tocmai pentru a contracara acest proces, bisericile ortodoxă şi greco-catolică din Ardeal au înfiinţat şi susţinut şcolile confesionale, în care era permisă şi limba română. Adevărat este şi faptul că în 1903, fraţii Urmanczy Nandor şi Ieronimus au participat la sfinţirea bisericii-catedrală ortodoxă din Topliţa, semnăturile lor aflându-se pe Actul de sfinţire a bisericii, semnat cu acea ocazie de toţi invitaţii de onoare (nu a existat o Carte de Onoare). Fraţii Urmanczy nu au fost invitaţi pentru că ar fi contribuit vreodată cu bani pentru construirea bisericii, ci pentru că erau reprezentaţii autorităţilor. Nu există nici un act care să dovedească vreo contribuţie bănească a acestora pentru biserică. Iar acestea există în original, fiind depuse într-o cutie metalică sudată, aşezată la baza crucii din turnul din dreapta. De altfel, tocmai lipsa fondurilor a făcut ca zidirea noii biserici să dureze 36 de ani, din 1867 până în 1903! Între 1871-1896 nu s-a lucrat deloc. ,,Pentru a nu se mai amâna lucrările şi deci sfinţirea, dr. Elie Miron Cristea, dr. Octavian Popescu şi dr. Teodor Zbârcea au pus la dispoziţia bisericii o importantă sumă de bani" (vezi ,,O călătorie cu Maica Domnului" de protos. Varahiil I. Jitaru, ediţie îngrijită şi completată de Ilie Şandru, Ed. Grai Românesc, Miercurea-Ciuc, 2009, pag. 21). Nu negăm nici faptul că Urmanczy Nandor, în calitatea sa de deputat la Budapesta, o fi avut vreun oarecare rol pozitiv în grăbirea construirii liniei ferate Deda - Gheorgheni, finalizată în 1909, dar sigur a făcut-o din interese proprii, el fiind unul dintre profitorii acestei lucrări, putând să transporte mai uşor şi mai repede produsele agricole şi silvice destinate comercializării. De altfel, această lucrare oricum era în curs de executare tocmai pentru o mai uşoară legătură între secuime şi restul ţării, inclusiv cu capitala Budapesta. Şi informaţia privitoare la înfiinţarea judecătoriei din Topliţa, în 1909, este corectă, numai că scopul acesteia, ca organ represiv al dualismului austro-ungar, nu a fost în folosul românilor topliţeni, ci în folosul stăpânitorilor, spre a putea condamna pe cei care nu mai erau în stare să ducă la bun sfârşit nesfârşitele sarcini iobăgeşti, ori îndrăzneau să nu se supună acestora. După cum cu acelaşi scop a luat fiinţă, în mai 1918, şi biroul financiar, prin care s-a urmărit colectarea mai uşoară a dărilor şi impozitelor pe care iobagii le aveau atât faţă de stăpânii lor, cât şi faţă de statul maghiar. După cum este adevărat că Urmanczy Nandor a făcut parte din aceeaşi generaţie cu cel care a fost întâiul Patriarh al României, dr. Elie Miron Cristea, ambii fiind născuţi în acelaşi an: 1868. În rest, nu mai au nimic comun. Faptul că Elie Cristea a studiat la Budapesta nu reprezintă ceva deosebit. În acea vreme sute de tineri români din Ardeal au studiat acolo, în capitala ţării ai cărei cetăţeni erau. Autorii cererii afirmă că ,,amândoi îşi iubeau poporul şi nu au făcut nimic pentru dezbinarea bunei înţelegeri între cele două naţiuni". Ce bine ar fi fost dacă era aşa. Miron Cristea, ajuns mitropolit primat al României şi membru în cel dintâi Senat, s-a adresat locuitorilor de etnie maghiară, ajunşi cetăţeni ai României: ,,Şi cred că tălmăcesc sentimentele românilor de pretutindeni şi în deosebi ale membrilor acestui înalt Corp legiuitor, când declar că, să fie asiguraţi fraţii maghiari, că noi nu o să-i persecutăm nicicând şi dragostea lor către rasa maghiară, vom da respectul şi toleranţa cea mai mare faţă de credinţa lor, vom respecta datinile şi obiceiurile lor şi toate năzuinţele lor juste de înaintare, cu o singură condiţie: să se identifice cu interesele şi aspiraţiunile noastre". Oare a procedat vreodată aşa Urmanczy Nandor? ,,Moştenirea morală" la care se face referire, atât în adresa trimisă Consiliului local Topliţa, cât şi în Statutul Asociaţiei ,,culturale" ,,Urmanczy Nandor", nu poate fi alta decât cea cuprinsă în cuvântarea sa din 1935 ca ,,fondator şi conducător al mişcării iredentiste şi revizioniste împotriva păcii de la Trianon" (inscripţie pe piatra de la mormânt): ,,Dacă ne vom relua ţara (Transilvania - n.n.) nemaghiarii (adică românii - n.n.) vor trebui să se readapteze stării de lucruri milenare. Şi ne punem garanţi că se vor acomoda în 24 de ore (...) Slovacii, pan-slavii, valahii vor trebui să dispară de pe pământul maghiar!" (Corneliu Codarcea - ,,La litige Romano-hongrois", Bucureşti, 1937, pag. 170, preluată şi de Costel Cristian Lazăr în ,,Românii din judeţul Ciuc în perioada interbelică", Bucureşti, 2007, pag. 161). Asta da ,,bună convieţuire" în ,,spirit european"! Nu punem în discuţie activitatea multilaterală a Patriarhului Miron Cristea, care a fost una imensă. Vom preciza doar că datorită eforturilor sale permanente, vreme de mai mulţi ani, o parte din munţii şi pădurile din jurul Topliţei au putut fi redate localităţii, împotriva manevrelor de tot felul ale foştilor proprietari care s-au împotrivit cu disperare finalizării reformei agrare din 1921. Ne întrebăm: ce a făcut oare Urmanczy Nandor pentru Topliţa şi pentru românii topliţeni pentru ca el să merite un bust aşezat lângă cele trei mari personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti? El nu a făcut nimic altceva în calitate de stâlp al puterii dualiste, austro-ungare, decât să se întărească continuu starea de dependenţă a Transilvaniei, alipită cu forţa şi împotriva voinţei românilor transilvăneni, majoritari la Ungaria; nu a făcut altceva decât să menţină şi să întărească starea de iobăgie în care se aflau românii topliţeni, care pe la jumătatea secolului al XIX-lea formau marea majoritate a populaţiei statului. La recensământul din 1850, Topliţa avea o populaţie de 2.397 locuitori, din care 2.115 erau români şi 181 erau unguri! Toţi românii topliţeni se aflau în stare de iobăgie, din care o bună parte pe întinsele pământuri ale familiei Urmanczy, care deţinea 11.573 de iugăre (păduri întinse, păşuni alpine, fâneţe şi teren arabil). Împreună cu ceilalţi magnaţi unguri (Banffy şi Societatea de Plutărit din Reghin) aceştia deţineau 32.990 de iugăre, adică aproape toţi munţii şi toate pădurile din jurul Topliţei, în timp ce întreaga populaţie iobăgească avea doar 26.000 de iugăre. În toată perioada de după 1918, până în 1940, Urmanzy Nandor a trăit la Budapesta, unde a desfăşurat o permanentă şi intensă activitate revizionistă şi iredentistă împotriva statului român, devenind, aşa cum am arătat, fondatorul mişcării iredentiste şi revizioniste împotriva păcii de la Trianon, un adevărat titlu de glorie, care a ţinut să-i fie înscris şi pe piatra funerară. S-a reîntors la Topliţa în 1940, odată cu ,,glorioasa armată horthystă", care a ocupat Ardealul de Nord, în urma Diktatului de la Viena, din 30 august. Pe podul de peste Valea Topliţei, ocupanţii vremelnici ai Ardealului de Nord au fost primiţi cu flori şi cântece ,,patriotice": ,,Pe podul de peste râul Topliţa din centru îi aştepta o poartă oficială pregătită cu o seară înainte de Siklodi Ferenc, Siklodi Antal, Siklodi Janos, Szep Jozsef şi Farro Ferenc. Casele şi vitrinele magazinelor din centru s-au umplut de steaguri roşu-alb-verde (...) Militarii au fost întâmpinaţi în centru, unde primarul Pattantyas Abraham Miklos, secretarul Ujvarosi Bela şi Urmanczy Gizela au rostit saluturi de întâmpinare" (Czirjak Karoly - ,,Toploczatol Marashevizig avagy Marasheviz monografia", 2010, pag. 76). Primarul mai sus-amintit este cel care, nu după multă vreme, în noiembrie 1940, i-a acordat, post-mortem, lui Urmanczy Nandor titlul de ,,cetăţean de onoare" al Topliţei. Pentru ce merite? Pentru ,,meritul" de se fi reîntors ,,glorios" în Topliţa, unde dorea să-şi pună în practică ,,garanţia" rostită în 1935. Nu a mai apucat, fiindcă în octombrie 1940 şi-a dat obştescul sfârşit. Bătrânii din Topliţa, dintre care unii mai sunt în viaţă şi care l-au cunoscut direct, ne-au povestit că ,,pe Urmanczy Nandor l-a apucat damblaua de prea marea bucurie a venirii ungurilor din nou în Ardeal şi şi-a dat duhul la puţină vreme după ce el a revenit în Topliţa". Ce au făcut aceşti ,,eliberatori" ai Ardealului de Nord după revenirea în Topliţa? ,,După cedarea Ardealului de Nord din 1940, mai mulţi unguri, la îndemnul inginerului Molnar Francisc din comuna Topliţa, au mers la Cimitirul Eroilor şi au distrus locaşurile unde erau depuse osemintele ofiţerilor eroi, le-au spart plăcile, au aruncat osemintele (...) Au profanat în mod îngrozitor toate osemintele depuse în cimitir, iar placa mare pe care era stema ţării, indivizii Simon Andrei, Pentz Leon şi Siklodi Janos au dus-o în comună şi au pus-o ca podea la grajdul vitelor, unde a fost găsită la cercetările făcute. Plăcile mai mici cu emblema ţării au fost îngropate în pământ, spunând românilor că au îngropat România pe veci. Au distrus tot cimitirul şi gardul din jurul acestui cimitir" (Arhivele Statului, Bucureşti, Inspectoratul General al Jandarmeriei, Dosar 25 din 1945, fila 73). Cităm şi dintr-un alt document referitor la familia Urmanczy: procesul-verbal ,,dresat astăzi, 9 iunie 1945, în localul Organizaţiei Frontul Plugarilor, în faţa obştei satului Topliţa" (...) ,,Urmanczy a fost acela care în toamna anului 1940, cu ocazia venirii trupelor maghiare, în fruntea acestor trupe fiind fratele său, iredentistul Bandi, mare fascist, şi fiii lor, au ţinut o consfătuire într-o noapte de duminică şi în aceeaşi noapte, pe la orele trei, au fost ridicaţi toţi fruntaşii români şi duşi la jandarmii horthyşti, unde au fost bătuţi şi maltrataţi în modul cel mai barbar. Tot cei din familia lui au declarat că în 24 de ore nu mai vor să vadă în Topliţa opincă de valah. Tot ei sunt aceia care împreună cu nepotul lor Savari, atunci când se adunau românii cu ordine de chemare pentru a fi trimişi în lagăre de muncă, cu săptămânile erau la dispoziţia lor, pentru a scoate rădăcinile sălcilor şi arborilor, desculţi şi flămânzi. În castelul lor se ţineau şedinţele secrete, după 23 august 1944, au fost ridicaţi preoţii sau arestaţi la casele lor. Tot acolo a fost instalat comandamentul suprem german şi, împreună cu ruda lor, Caiser Adolf, neamţ de origine, dădeau directive contra trupelor aliate (...) Dumnealor au plecat cu avioanele germane cu o zi înaintea intrării trupelor aliate în Topliţa". Iată şi câteva fragmente din ,,Declaraţia locuitorilor comunei Topliţa", aflată la pag. 98 din Dosarul reformei agrare din 1945, în Topliţa: ,,Subsemnaţii locuitori ai comunei Topliţa, judeţul Mureş, privitor la purtarea familiei Urmanczy Jeronim, Urmanczy Gizela, Silvicultura Arceleana şi Szaba Ştefan, declarăm următoarele: Urmanczy Jeronim şi soţia sa, împreună cu fiii lor Ioan şi Jeronim, în tot timpul celor patru ani, 1940-1944, au avut o comportare duşmănoasă faţă de populaţia românească; Urmanczy Jeronim Sandor a fost conducătorul politic al plasei Topliţa şi în această calitate a propagat şi susţinut prin fapte şi prin viu grai alianţa germano-horthystă-fascistă; Şi-a reluat în posesie toate bunurile expropiate de Statul Român şi a deposedat instituţiile româneşti de pământurile cu care au fost împroprietărite!!! A luat parte activă la acţiunea de internare a românilor în lagăre. În această acţiune a fost secondat de soţia sa şi de fiii săi, Jeronim şi Ioan (...) Szaba Ştefan nu a fost refugiat , dar în 1943 a fost iniţiatorul măsurii de evacuare a locuitorilor români din Ciobotani în casele cărora a cantonat apoi armata germană. Cu forţa a folosit apoi terenurile unor români din cătunul Zencani, purtarea sa nefiind deloc prietenoasă cu populaţia românească". Iată deci ce a însemnat familia grofilor Urmanczy pentru românii din Topliţa. Iar cel mai important membru al acesteia, Urmanczy Nandor, ,,cel mai renumit topliţean de etnie maghiară", cum îl numesc autorii cererii, fost deputat în Parlamentul din Budapesta, duşman declarat al poporului român, preşedinte al societăţii iredentiste şi revizioniste pentru anularea Tratatului de la Trianon, este acum comemorat de către societatea ,,culturală" ce-i poartă numele. Ba, mai mult, fără nici o neruşinare şi lipsă de bun simţ se cere acum aşezarea unui bust al acestuia în parcul central al oraşului. Acest lucru nu ar constitui o ,,reconciliere istorică între românii şi maghiarii din Topliţa", aşa cum susţin autorii cererii, ci un act de blasfemie faţă de cele trei mari personalităţi culturale ale poporului român, dar şi o batjocură la adresa populaţiei româneşti a Topliţei. Oare cum ar putea sta bustul lui Urmanczy Nandor lângă bustul Patriarhului Miron Cristea? De aceea considerăm cererea preşedintelui asociaţiei ,,Urmanczy Nandor" un act lipsit de bun simţ, de neruşinare şi lipsă elementară de respect faţă de întâiul Patriarh al României, dar şi faţă de populaţia românească a Topliţei. Nu negăm faptul că ,,parcul central al oraşului nostru este un spaţiu de memorie comună a tuturor locuitorilor", însă acest lucru nu presupune ca alături de busturile marilor personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti să-şi găsească locul un individ care pentru toţi românii topliţeni nu reprezintă altceva decât superlativul odiosului impilator şi exploatator al vremurilor trecute. Pentru ce nu se propune ca în acest ,,spaţiu de memorie comună" să-şi găsească locul o personalitate a istoriei şi culturii maghiare care s-a născut în Topliţa, sau măcar în împrejurimi? De ce tocmai Urmanczy Nandor este socotit ,,cel mai renumit topliţean"? Pentru că a fost un duşman nu numai al românilor topliţeni, ci al întregului popor român!? Unul dintre cei care au militat de-a lungul vieţii pentru ,,menţinerea stării de lucruri milenare". Pentru astfel de himere militează acum cei ce doresc cu orice preţ păstrarea ,,memoriei morale" a lui Urmanczy Nandor. Prin aceasta ţinem să precizăm că nu avem nimic de reproşat locuitorilor de etnie maghiară ai oraşului, în marea lor majoritate oameni oneşti, cu care trăim în bună înţelegere şi respect reciproc. Deci noi aici, în Topliţa, nu avem nimic de ,,reconciliat". Acţiunile iredentiste şi revizioniste ale unora dintre cei ce se consideră a fi liderii acestora nu au nimic comun cu realitatea existentă de bună convieţuire şi înţelegere între românii şi ungurii topliţeni. Autorii unor astfel de acţiuni, care nu fac altceva decât să incite la neînţelegeri şi animozităţi, ar trebui să aibă în memorie cuvintele rostite de un primar de etnie maghiară al unei comune din judeţul Cluj, aşezat în această funcţie de către autorităţile de ocupaţie maghiare, în 1940. El i-a adunat pe toţi consătenii săi, români şi maghiari, şi le-a spus: ,,Dragii mei, noi suntem aici împreună de când ne ştim şi niciodată nu am avut nimic de împărţit, trăind mereu în bună înţelegere. Cei care au venit acum, vor sta, poate mai mult, poate mai puţin, şi vor pleca. Noi însă rămânem aici şi aşa cum am trăit până acum, aşa trebuie să trăim şi de acum încolo". De aceea îl întrebăm şi noi pe acest individ, Czirjak Karoly, preşedinte al unei societăţi care se numeşte ,,culturală", când are de gând să se astâmpere, să-şi vadă de treburile sale de brutar, să nu ,,croiască" istoria după cum visează el că ar fi trebuit să fie, ci s-o accepte aşa cum a fost şi cum este, fiindcă istoria, ca orice ştiinţă, nu se scrie după ureche, nici după inspiraţie, visând la cai verzi pe pereţi, cum se spune. Iar dacă societatea pe care o conduce este cu adevărat culturală, de ce nu şi-a ales ca patron spiritual o personalitate a culturii maghiare, fiindcă sunt destule asemenea personalităţi, nu un individ care a devenit în conştiinţa românilor transilvăneni şi a celor topliţeni, în mod special, ca fiind un duşman înrăit al poporului român şi unul dintre cei care i-a adus la sapă de lemn şi nicidecum la o stare de normalitate şi de convieţuire paşnică, aşa cum se insinuează în cererea adresată Consiliului local Topliţa. Pentru toate acestea, cerem Consiliului local Topliţa, în numele opiniei publice româneşti din oraş, să respingă această cerere, ea fiind o încercare de profanare a celor trei mari personalităţi ale culturii româneşti, precum şi un act de dispreţ şi sfidare a populaţiei româneşti care formează marea majoritate a locuitorilor municipiului Topliţa. Topliţa, 20 aprilie 2011 Cine a fost cu adevărat Urmanczy Nandor De ceva vreme se agită spiritele prin municipiul Topliţa în sensul necesităţii unei statui a lui Urmanczy Nandor. Nu cred că mai este nevoie să reproducem aici lucrurile cunoscute despre baronul mai sus-numit. În treacăt doar să spunem că unii apologeţi ai săi se arătau tare vexaţi atunci când este numit grof. Poate ne explică ei care este diferenţa în mod concret între o denumire şi alta. Sau ar putea să ne spună ce a făcut baronul după 1918, că din câte vedem în cererea de atribuire a unui loc central pentru statuie, ,,realizările" sale se opresc la 1918, deşi a trăit până în 1940! Pentru a face mai multă lumină asupra adevăratei feţe a fostului magnat local, vom apela la câteva documente, deoarece doar ele pot să ne dea o imagine edificatoare asupra celui de mai sus, şi nu poveştile de genul că datorită lui s-au făcut calea ferată, şcoala, biserica şi toarta la cană, într-un cuvânt indiferent ce s-a făcut în zonă poartă neapărat pecetea sa. Ori documentele ne arată exact contrariul celui preamărit de apologeţii săi. Un om care toată viaţa a militat pentru anularea Tratatului de la Trianon, creator al mişcării iredentiste din Ungaria, lucru certificat şi de inscripţia de pe mormântul său, şi un duşman neîmpăcat a tot ce este românesc. Presa interbelică abundă de articole şi luări de poziţie ale sale, dintre care nu putem să nu trecem în revistă câteva, pentru a vedea cui se vrea a se ridica o statuie. ,,Noi trebuie să reunim cei 15 milioane (de unguri - n.n.) într-un singur popor. În primul rând trebuie să eliberăm fraţii din teritoriile ocupate provizoriu, după care să ne debarasăm de paraziţi. Mizerabilii trebuie să dispară de pe pământul maghiar. În locul lor, al oamenilor lipsiţi de credinţă şi de recunoştinţă, în locul duşmanilor, să readucem în patrie fraţii nevoiţi să locuiască în străinătate, în America, în Asia, în insule şi păduri seculare... Ei vor pune bazele unui Imperiu ungar asemănător celui al lui Ludovic cel Mare şi al regelui Matei... Celelalte naţionalităţi trebuie să dispară de pe pământul unguresc, care trebuie să rămână unguresc pentru totdeauna, după legile naturii" (Horia Brestoiu, L'incorigible obsession, în ,,Roumanie. Pages d'histoire", XIVe annee, 1989, nr. 1, p. 132). La Budapesta, unde s-a refugiat la finalul Primului Război Mondial, Urmanczy Nandor a publicat în ziarul ,,Pesti Hirlap", un adevărat campion al presei iredentiste şi revizioniste, apărut în a patra serie în 1878, un organ al intoleranţei şi al şovinismului maghiar, de unde împroşca cu invective şi ameninţări nu numai asupra românilor, ci şi asupra altor naţiuni care potrivit concepţiei milenariste maghiare ,,sfâşiaseră" Ungaria la Trianon. Tot în capitala maghiară, groful (sau baronul pentru cei mai avizaţi în genealogia nobiliară maghiară a ridicat patru grupuri statuare, dezvelite la 12 ianuarie 1922, reprezentând cele patru mari regiuni ,,rupte" de la sânul patriei mame maghiare. Statui iredentiste, revizioniste, menite să amintească mereu drama Ungariei ,,mutilate". Deci nici o legătură conceptuală cu un ,,mecena" al artei, aşa cum intenţionează unii să ni-l prezinte. Tot la iniţiativa lui Urmanczy Nandor, ziarul ,,Pesti Hirlap" a iniţiat o listă publică de subscripţie pentru ridicarea unui aşa-numit ,,steag al Trianonului". Cu ajutorul acestor fonduri s-a ridicat în piaţa ,,Libertăţii" din Budapesta un soclu pe care e abordat drapelul Ungariei, coborât în semn de doliu, şi rămas aşa atâta timp cât va rezista Tratatul de la Trianon. Acelaşi celebru cetăţean topliţean a iniţiat tipărirea de mii de cărţi poştale cu graniţele Ungariei vechi şi cu harta ,,mutilată" de Tratatul de la Trianon, împreună cu celebrul slogan ,,nem, nem, soha", în mai multe limbi de circulaţie internaţională. Aceasta este celebra ,,acţiune Urmanczy". Mai mult de atât, Urmanczy Nandor a fost unul dintre creatorii ,,Gărzii revizioniste", organizaţie paramilitară, care îşi propunea ,,să restabilească hotarele milenare ale Marii Ungarii", aşa cum spunea cel de mai sus în articolul din 9 noiembrie 1932 din acelaşi ,,Pesti Hirlap". Dacă pentru autorii cererii de edificare a unei statui titlul de cetăţean de onoare este un argument, să analizăm şi acest aspect. Cine şi în ce condiţii a acordat acest titlu? Un primar numit de autorităţile horthyste după ocuparea Ardealului, prin Dictatul de la Viena. Act care a devenit automat caduc după retrocedare Ardealului către România, ca multe alte legiferări ale statului maghiar din perioada ocupaţiei. Nicidecum nu are valoare juridică acest act, al unei persoane numite şi nu alese, cum de altfel nu încape comparaţie cu statutul de cetăţean de onoare acordat de Consiliul local al oraşului (organism ales) altor personalităţi. Am lăsat pentru ultima parte ceea ce noi considerăm a fi acuza cea mai gravă ce i se aduce lui Urmanczy Nandor: aceea de a fi unul dintre autorii - cel puţin moral - masacrului de la Beliş din noiembrie 1918. Pentru cei care nu cunosc despre ce este vorba, vom face o scurtă descriere a evenimentelor tragice ce s-au petrecut în localitatea Beliş la sfârşitul Primului Război Mondial, odată cu dezmembrarea dublei monarhii austro-ungare. În această localitate avea domenii şi un castel fratele lui Nandor, Urmanczy Janos. Despre situaţia ţăranilor pe moşiile grofilor maghiari, fie că se numeau ei grofi sau baroni, nu mai are rost să insistăm. Există o bogată bibliografie istorică despre aceste lucruri. După cum nu are rost să insistăm nici pe crearea acestor latifundii de mii de jugăre de pământ, prin spolierea obştilor ţărăneşti şi deposedarea lor de pământ. Ideea este că în vremurile acelea de la sfârşitul anului 1918 când monarhia şi întregul sistem politico-social sprijinit de ea se prăbuşeau, prizonierii de război români, sârbi, italieni, ruşi care munceau pe exploatările forestiere ale lui Urmanczy Janos, au intrat pe domeniul familiei Urmanczy de la Beliş de peste 28.000 de jugăre şi au cerut alimente ca să poată pleca acasă. Proprietarul plecase la Budapesta de pe 3 noiembrie, de frica sclavilor de pe moşia sa. Vestea revoluţiei ajungând şi la Beliş, muncitorii au dorit să plece acasă, dar la refuzul celor rămaşi de a le da alimente, au distrus castelul, văzut evident ca o fortăreaţă a represiunii şi exploatării seculare. Urmarea a fost aceea că familia Urmanczy a organizat acţiuni represive, şi nu oricum. La ,,ordinul" fratelui Urmanczy Nandor, la Budapesta se constituie ,,batalionul Urmanczy", care urma să vină la Beliş şi să pedepsească ţăranii care se răsculaseră. A urmat o baie de sânge nemaivăzută până atunci, atrocităţi care au uimit lumea civilizată şi care au dus la întreruperea tratativelor româno-maghiare de la Arad. Cazul a fost ecranizat în 1980, filmul numindu-se ,,Capcana mercenarilor". Comisia mixtă întrunită pentru a elucida împrejurările şi răspunderile pentru aceste oribile crime a stabilit vinovăţia detaşamentului organizat de Urmanczy Nandor, precum şi amestecul autorităţilor de stat maghiare în toată această poveste. Căpitanul Dietrich recunoştea în declaraţia sa că autorizaţia Ministerului de război a fost obţinută ,,la intervenţia deputatului Urmanczy". Din lipsa spaţiului nu putem reproduce aici tot procesul verbal, dar vom extrage din el câteva aspecte. La punctul 3 al procesului verbal încheiat pe data de 14 noiembrie se spune că ,,detaşamentul a împuşcat în mod statarial oamenii, deşi starea de asediu nu era proclamată". Mai jos, la punctul 4, se spune că ,,la ordinul căpitanului Dietrich, 20 de cadavre, între ele 3 femei, au fost puse pe rug pe jăratecul depozitului incendiat, cu scopul de a fi arse, şi aceasta în ziua de 12 noiembrie 1918, în timp ce comisia mixtă de anchetă se găsea la faţa locului, ardeau fumegând. Execuţia statorială s-a întâmplat în noaptea de 8". Foarte importantă pentru speţa de faţă este implicarea directă a lui Nandor în constituirea batalionului de pedepsire. Fapt recunoscut de groful din Topliţa, care atunci se afla deputat la Budapesta. Ce poate fi mai edificator decât recunoaşterea publică a acestuia, în gazeta mai sus-amintită, ,,Pesti Hirlap", în numărul 268 din 15 noiembrie 1918: ,,Sub titlul de 'Vărsări de sânge nejustificate la Beliş' şi sub alte titluri în ziarele de azi, au apărut diverse corespondenţe. Ca răspuns la acestea vă rog să publicaţi următoarea declaraţie: 1. Detaşamentul care a plecat în Ardeal, compus din cei care s-au organizat de bunăvoie la apelul meu (subl. nst.), a fost organizat, înarmat şi aprovizionat cu alimente şi echipament în cazarma din strada Falk Miksa, cu ştirea şi consimţământul Ministerului de război. 2. La Bologa, Cionca şi la Belişul incendiat şi ars până la temelii, detaşamentul a întrebuinţat arma numai împotriva celor care au fost prinşi tâlhărind şi jefuind, arestându-i, şi împotriva celor care au rezistat cu arma în mână sau au atacat. Dintre soldaţi, doi au fost răniţi. 3. Ioan Urmanczy nu a avut nici o cunoştinţă despre organizarea şi trimiterea ajutorului militar. Timp de 5 zile el a fost asaltat de bande înarmate până ce, fiind în pericol de moarte cu familia, a fost silit să se refugieze înainte de a sosi ajutorul. 4. Comunicatele desigur pornesc din sursă valahă, ca să se deruteze atenţia lumii de la infamiile pe care le-au comis în Ardeal împotriva ungurilor. În regiunile locuite de valahi, deja toate familiile ungureşti au fost jefuite. Au mânat animalele, au cărat cerealele, au jefuit şi distrus casele, au incendiat. Cei ce nu s-au refugiat, au fost asasinaţi. La Beliş au asasinat trei oameni. 5. Mă mir de ministru Jaszi că se pronunţă în bază de informaţii unilaterale, fără a cunoaşte situaţia de fapt. Prin aceasta numai îngreunează restabilirea ordinii. În provincie, anarhia este generală. Sute de mii jefuiesc, incendiază, asasinează. Prin teorii ştiinţifice, cuvântări şi afişe nu se poate restabili ordinea. Urmanczy Nandor, Budapesta, 14 noiembrie 1918". Declaraţia aceasta a deputatului Urmanczy Nandor vine să lămurească mai multe aspecte: 1. Mentalitatea familiei care a stăpânit domenii întinse în Ardeal, care organizează expediţii militare de pedepsire, după model medieval, dispunând după bunul său plac de viaţa şi moartea supuşilor. 2. Detaşamentul care a acţionat la Beliş a fost organizat la chemarea şi îndrumarea directă a lui Urmanczy Nandor, cu ştirea Ministerului de război de la Budapesta. Faptul este cu atât mai important cu cât ulterior evenimentelor, autorităţile budapestane au încercat să se spele pe mâini, printr-o declaraţie a ministrului Jaszi, publicată cu o zi înainte în acelaşi cotidian, şi prin care spunea că ,,din partea mea voi pretinde că nu numai făptuitorii direcţi, dar şi autorii morali să fie pedepsiţi în mod exemplar, luându-se toate măsurile ca în viitor să nu se mai întâmple astfel de atrocităţi neomenoase" (,,Pesti Hirlap", nr. 267 din 14 noiembrie 1918). 3. Declaraţia lui Urmanczy Nandor plină de îngâmfare feudală abundă în minciuni grosolane şi calomnii la adresa poporului român, ilustrând atitudinea sa faţă de români. Urmanczy Janos se găsea la Budapesta când se pregătea detaşamentul de pedepsire a românilor, şi nicidecum nu era sechestrat la Beliş! Cât priveşte ,,infamiile românilor" în Ardeal, ele sunt simple născociri menite a justifica procedeul barbar al detaşamentului. Nicăieri românii nu au masacrat comune întregi şi nu i-au ars pe rug pe locuitori, cum au făcut soldaţii maghiari la Beliş şi cum s-a făcut în 1940 la Ip şi Trăznea. Dacă se mai îndoia cineva de complicitatea ,,celui mai mare maghiar din Topliţa" la acest episod, probabil că acum se va gândi de două ori când se va solicita o statuie în Topliţa. Asta doar în cazul în care nu se va dori a se aniversa la dânsa uciderea ,,opincarilor valahi".
Prof. drd. Lazăr Costel-Cristian
_______________________________________ Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|