mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 25239
|
|
Autor:
prof. Vasile Stancu
Acum mai bine de un an, publicam în paginile „Condeiului ardelean” recenzia unei valoroase cărţi a rememorărilor celor care i-au fost contemporani Marelui Iancu, scrisă de eminentul arhivist şi istoric târgumureşan dr. Ioan Ranca şi intitulată „Avram Iancu pe baricadele Apusenilor”. Spuneam atunci că publicarea unor asemenea scrieri despre Crăişorul Munţilor este la ora actuală o necesitate, necesitatea de a reconstitui adevărul privind personalitatea şi faptele celui care a fost braţul şi sufl etul revoluţiei române paşoptiste din Ardeal. O necesitate impusă de pseudoistoricii locali maghiari, cvasinecunoscuţi şi nerecunoscuţi de forurile ştiinţifi ce naţionale ale propriei etnii, din care se pretind a se trage, dar cu audienţă în mass-media secuiască, care, în oarba ostilitate împotriva poporului român, imaculează cu sârg tot ce înseamnă istorie românească şi eroii săi, incitând şi acum, după trecerea a peste 162 de ani de la evenimentele redeşteptării românilor ardeleni, la duşmănie, ură şi revanşă împotriva inamicilor închipuiţi. Mai clar spus, în prefaţa lucrării autorul scrie despre necesitatea de a răspunde unei „istorii ostile” care, de generaţii şi generaţii, „n-a încetat să-l scoată mereu vinovat pe cel pe care, cu un minim efort de obiectivitate, cele mai multe rememorări şi nu puţine dintre ele rămase de la adversari de pe baricadele opuse ale revoluţiei ungureşti deci, îl descriu ca pe conducătorul cu cele mai omeneşti sentimente, indiferent de etnia căreia i-a fost dat să-i facă dreptate”. Prin articolul de faţă, vom începe un serial care-şi propune să aducă în faţa cititorului „adevărul simplu redat de oameni oneşti care l-au cunoscut pe Avram Iancu, atât din preajma lui cât şi dintre adversari, fie ei unguri sau saşi”. Avram Iancu
Vom apela la autorii mărturiilor potrivit principiului (propriu istoriei) succesiunii în timp al acestor scrieri. Vom începe cu Ioan Oros alias Rusu, cancelist, pe atunci, la Tabla regească de la Târgu-Mureş. S-a născut, în 1924, la Vidrasău, în apropiere de Târgu-Mureş, unde părintele său era preot ortodox. Urmează Gimnaziul romano-catolic în urbea de pe Mureş, apoi Liceul academic din Cluj şi cursul academic al Colegiului reformat de bun renume târgumureşan, după care, ca mulţi tineri din generaţia sa, se înscrie între practicanţii jurişti, cancelist la Tabla regească, Tribunalul Suprem al Transilvaniei, de la 1542. Era bun prieten cu Alexandru Papiu-Ilarian, cel mai bun cunoscător al secvenţei târgumureşene a biografiei lui Avram Iancu (foto). Fragmentul de mai jos ne redă, dintre multele la care a fost martor, o întâmplare petrecută în „faza de pornire a revoluţiei la care autorul textului şi-a adus direct şi nemijlocit contribuţia”:
„Locul nostru de întâlnire, conversare şi de citirea jurnalelor româneşti, în Târgul Mureşului înainte de anul 1848, sub timpul cât am fost la Tabla regească, au fost la cortelul lui Avram Iancu, care locuia cu Alexandru Papiu-Ilarian şi cu Petru Popovici în strada Olarilor numită. Câte odată ne adunam la câte o cină românească de mămăligă cu brânză de foale de la Răşinari, la cortelul lui Ioan Pinci şi Petre Roşca. În teatru şi cafinele mergeam adeseori mai mulţi inşi şi conversarea noastră între noi, peste tot locul curgea în limba noastră cea dulce română. Într-o seară după teatru ne-am coborât în salonul de mâncare şi aşezându- ne în jurul alor două mese rotunde lângă olaltă am cinat. Sala era plină de public maghiar, banda muzicală a faraonilor a cântat numai piese maghiare. După un timp unul dintre muzicanţi, umblând cu o farfurie pe la mesele oaspeţilor, a venit şi la mesele noastre, însă Avram Iancu a zis faraonului că deoarece nu a tras nicio piesă românească, de la noi nu capătă bani. Întorcându-se faraonul la trupa sa şi spunând ortacilor lui cazul lui Iancu, numaidecât au început a trage la piese româneşti, la aceea un maghiar din public a strigat muzicanţilor să nu mai tragă piese româneşti căci doară cafineaua aceea nu-i românească, (nem olah kavehaz), faraonii însă neluându-l în seamă, au tras mai departe trei piese româneşti. După aceea unul a venit cu farfuria la mesele noastre apoi şi noi arătându-ne cavaleri am umplut farfuria faraonului cu douăzeci de argint. Altă dată muzicanţii când vedeau tineri de-ai noştri în cafinea, începeau cu piese româneşti. Conversaţia între noi, în teatru, în baluri, în cafinele, pe stradă etc. totdeauna curgea în dulcea şi frumoasa noastră limbă românească. Odată trecând noi prin piaţ pe lângă o grupă de maghiari şi auzindu-ne vorbind româneşte, unul dintre ei a zis: «Românii aceştia încă ne vor face multe necazuri », şi gura păcătosului a grăit adevărul”.
LUKACS BELA despre AVRAM IANCU
Renumitul economist şi fost ministru al Comerţului din Ungaria, s-a născut în familia unor proprietari de mine din Zlatna. Urmează cursurile gimnaziale la Alba-Iulia şi, apoi, Facultatea de Drept din Pesta. Aptitudinile sale publicistice îl îndrumă succesiv spre literatură, istorie, studii economice şi fi scale şi chiar militare. Colaborează la mai multe publicaţii („Patria”, „Ţara”, „Gazeta de duminică”) şi elaborează mai multe lucrări cu caracter economic şi social, printre care şi „Robii aurului - convorbiri despre Ţara Moţilor şi descrieri din viaţa minerilor”. Avram IancuTextul selectat din „Robii aurului” descrie atmosfera revoluţionară din sânul tinerimii târgumureşene (maghiari, saşi şi români), care, seară de seară, în lunile februarie şi martie ale anului 1848, se întâlneau într-un restaurant pentru a afl a ce se petrece pe la Guberniu şi în restul Europei (Palermo, Paris, Viena, Buda, Milano), unde se declanşaseră puternicele mişcări revoluţionare. La aceste întruniri aveau loc discuţii aprinse privitor la viitorul principatului, cât şi la desfi inţarea regimului urbarial, adică desfi inţarea raporturilor de tip feudal stabilite prin „Codul lui Werboczi” şi legile ulterioare acestuia, care prevedeau obligaţiile ţăranilor iobagi sau jeleri, în marea lor majoritate români, faţă de nobilimea maghiară.
«Pe măsură ce ziarele publicau veşti tot mai interesante, creştea şi numărul membrilor cercului de tineri din Târgu-Mureş. Iancu a fost participant nelipsit al acestor întruniri. Se retrăgea modest lângă o masă şi acolo asculta ştirile citite. Cel care-l urmărea cu atenţie în acest timp putea să-i observe emoţia crescândă. Ziarele anunţau sancţionarea legilor din 1847-1848 şi, între altele, desfi inţarea regimului urbarial.
Odată cu acestea sosise şi chemarea însufl eţită din ziarul lui Kossuth („Pesti Hirlap”) adresată transilvănenilor, în care li se trasa ca sarcină să urmeze exemplul strălucit al ţării frăţeşti, desfi - inţarea grabnică a sistemului urbarial şi dincolo de Piatra Craiului. La citirea chemării mobilizatoare, faţa lui Iancu se aprinse într-un mod neobişnuit. Domnişorii tineri, însă, erau toţi de aceeaşi părere în această privinţă. Găseau că desfiinţarea iobăgiei şi, prin aceasta, eliberarea poporului român care era cel mai crunt asuprit, apare prea timpurie şi dăunătoare patriei (înţelegând prin patrie, pe ei însuşi). Tinerii trăiau animaţi numai de interesele personale; prin această lege îşi vedeau pierdute frumoasele zile de la Aranjuez (localitate în Spania cu un castel pitoresc, reşedinţă regală - n.n.), zilele slăvite ale puterii, ale afluenţei nemărginite şi numai ale desfătării. Bănuiau că vor fi nevoiţi să concureze într-un domeniu pentru care au simţit o prea puţină chemare.
În timpul dezbaterilor, şi alţi colegi ai săi de naţionalitate română avură prilejul să semnaleze şi menţiuni despre poporul român care, într-un fel puteau fi acuzate numai de prejudecăţile şi stupiditatea spirituală, de părtinirea mult cultivată în decursul secolelor. Între aceşti domnişori nobili se afl au câţiva care încercau să îndrumeze pe alţii spre o concepţie mai cumpănită. Aceştia susţineau că eliberarea poporului român înseamnă pentru nobilime pierdere şi dezavantaj, însă pierderea, totuşi, nu pare a fi tocmai ireparabilă, căci iobagii nobililor vor fi răscumpăraţi de patrie.» (va urma)
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
