mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 25239
|
|
In anul 1969, la Viena, am intalnit un sas din Brasov, care fusese, intre 1928 si 1946 soferul personal al Mariei Antonescu, (1892-1964) sotia maresalului Ion Antonescu (1882-1946). Soferul se numea Johann Kraft.
Om la vreo 69 de ani, la ora aceea, avea niste cunostinte enciclopedice despre intreaga perioada cat a lucrat ca sofer al ei. Isi incepuse cariera ca sofer de taxi, in Bucuresti, cam prin 1924, ocazie cu care l-a cunoscut pe general, care l-a luat in armata si i-a dat gradul de sergent, facandu-l soferul sau. Cand Generalul a fost numit atasat militar la Paris, in 1926, l-a dus cu el.
Asa a inceput o relatie simbiotica intre ei, soferul fiind avansat la gradul de sublocotenent, in 1938.
Din ce-mi relatase Johann, reiesea ca Maria Antonescu era o evreica de origine romana, din Franta, pe numele de Marie Fuller, de care generalul s-a indragostit "ca un adolescent", soferul ducandu-i la intalniri in diverse locuri, in jurul Parisului.
Marie era casatorita, dar in Franta acelor zile adulterul era considerat un sport national.
Se pare ca sotul ei, un evreu, bogat, a consimtit la un divort "de urgenta", cedandu-i o suma de bani considerabila. Din acea casatorie, dupa cum mi s-a spus, exista cel putin un copil. Johann nu a intalnit niciodata familia ei.
Dupa intoarcerea in tara, in 1927, Marie si Ion Antonescu s-au casatorit. In toamna anului 1928, cu ocazia unui bal regal, la Ateneu, in cinstea lui Carol II, Elena Lupescu si Maria Antonescu purtau aceleasi rochii albastre, cu blanuri albe identice, pantofi si posete asortate.
Elena Lupescu s-a revoltat, cerand regelui sa gaseasca un motiv sa o inlature pe Maria din inalta societate. Incidental, dupa cum spunea Johann, inalta societate din Bucuresti le privea pe ambele femei ca pe niste parvenite, puse pe capatuiala prin talente amoroase.
Asa se face ca regele Carol II i-a intentat un proces pentru poligamie generalului, sustinandu-se ca, la data casatoriei, Maria nu era inca divortata.
Johann a refuzat sa dea depozitii in fata curtii, pe motiv ca nu poate divulga "secrete militare", cu care a fost insarcinat in timpul serviciului sau ca sofer al atasatului militar la Paris.
Atitudinea lui Johann a cimentat o relatie favorizata cu generalul. Se pare, dupa cum spunea Johann, ca generalul Antonescu a castigat, iar presa legionara l-a sprijinit contra regelui, care, de acum incolo, va deveni subiect de bancuri, culminand cu expulzarea lui din tara.
Maria Antonescu a devenit consiliera pentru caritatile din Romania, colectand sume enorme de la intreprinderi si de la persoane particulare.
La data intrarii tari in razboi, de partea Germaniei, Maria Antonescu, cunoscuta acum ca "Rica Maresal Antonescu" si-a convins sotul sa ceara "unificarea" tuturor organizatiilor de caritate din tara sub o umbrela comuna, Consilul de Patronaj al Lucrarilor Sociale.
Masurile antisemite, la care s-a recurs in Basarabia si Transnistria, prin care sute de mii de evrei au fost deposedati de tot ce aveau, batuti in stil rusesc si mutati cu forta in ghetouri, la Odessa si Chisinau, au cunoscut participarea ei directa, pentru a se evita orice impresie de solidaritate cu ei.
Johann spunea ca a facut vreo zece calatorii, cu masina, in Basarabia, in timp ce ea calatorea cu trenul. Odata ajunsa acolo, o garda de doi ofiteri ii insotea peste tot.
In astfel de calatorii, Maria umplea porbagajul masinii cu valize pline de bani, de obicei franci elvetieni, despre care Johann suspecta ca veneau de la evrei bogati, care cereau "premise de libera trecere".
In octombrie 1941, presedintele comunitatii evreiesti din Romania, doctorul Wilhelm Fielderman, a trimis o scrisoare de protest maresalului Antonescu, cerand sistarea deportarilor evreilor din Basarabia. Un ordin de deportare era echivalent cu o sentinta la moarte. Maresalul a ignorat petitia doctorului Fielderman.
O luna mai tarziu, in noiembrie 1941, ghetoul evreiesc din Chisinau a fost jefuit de trupele romane, care aveau ordin sa ia totul, sub supraveghera Mariei Antonescu, sefa Consiliului de Patronaj al Lucrarilor Sociale. Prada era catalogata drept "donatii" pentru Crucea Rosie Romana si pentru spitalele militare.
Ca o masura de precautie, evreii bogati din Bucuresti, printre care Max Auschnitt si Franz von Neuman, au donat acestei organizatii de caritate 50 de milioane de franci elvetieni, dupa care Maria Antonescu si-a convins sotul sa amane deportarile evreilor spre lagarele de exterminare naziste.
Vazand ca evreii mai au bani, Rica Maresal Antonescu a creat niste scheme grandioase de deposedare a evreilor, colectand peste 780 milioane de lei, in august 1942.
Johann era convins ca a carat mii de kilograme de bani, din 1941 pana in 1944, dar el nu a primit nici macar un franc.
Pe 20 august 1944, cand sosirea trupelor sovietice parea iminenta, Marie Antonescu i-a ordonat lui Johann sa pregateasca masina pentru un drum lung, cerandu-i sa ia bidoane cu benzina si sa fie gata in cateva ore. Destinatia era Baile Herculane, si de acolo Belgradul.
Johann n-a mai ajuns sa-si termine misiunea. Nu a putut gasi benzina si niste ofiteri superiori nemti i-au sechestrat masina. Fiind fluent in limba germana, a reusit sa-si convinga noii stapani sa ia benzina de la o unitate militara si sa continue sa sofeze pentru ei. Asa se face ca in doua saptamani a ajuns la Viena, doar cu un pas sau doi inaintea frontului generalului Malinovski.
La periferia Vienei, dupa un atac aerian, masina a fost facuta bucati. In portbagaj avea o salopeta de lucru, pe care a imbracat-o imediat, lepadandu-se de uniforma militara.
Cand trupele rusesti au intrat in Viena, a fost oprit, iar pentru ca nu avea niciun fel de documente, rusii i-au examinat mainile. Mainile lui muncite, cu bataturi, au fost ca un pasaport. Rusii i-au dat pace. Asa se face ca Johann Kraft a ramas in Viena pentru tot restul vietii lui.
Marie si Ion Antonescu au fost arestati de rusi si dusi la Moscova. Au fost inchisi, cateva luni, in inchisoarea Lubyanka, in celule alaturate, fara sa stie unul de altul. Au fost dusi la Bucuresti in martie 1946 si detinuti la Jilava.
Tribunalul "poporului" care l-a "judecat" pe general, era condus de Avram Bunaciu (1909-1983), un evreu caruia maresalul Ion Antonescu i-a salvat viata, scotandu-l dintr-un grup de deportati ardeleni, printr-un ordin special, redactat de sotia lui, cu care acesta fusese prieten.
Avram Bunaciu n-a acceptat condamnarea la moarte a generalului, pana ce nu a fost validata de primul ministru, Dr. Petre Groza (1884-1958) si de ministrul Justitiei, Lucretiu Patrascanu, (1900-1954) care urma sa aibe o soarta similara.
Maria Antonescu a fost arestata, interogata si inchisa pana in anul 1950, cand a fost eliberata de catre Ana Pauker. Se crede ca sume enorme de bani au trecut dintr-o mana in alta, pentru a se face o astfel de exceptie.
Trimisa in Baragan, cu domiciliu obligatoriu, pe undeva pe langa Viziru (Braila) a supravietuit catorva infarcte cardiace si a fost eliberata, aproape in fiecare an, pentru a fi rearestata.
Johann imi spunea ca, in 1944, Maria, avea o constitutie de sportiva, fiind intr-o conditie fizica excelenta. Asa se explica faptul ca a reusit sa traiasca pana in anul 1964.
In anul 1964, Johann Kraft a facut o calatorie in Romania, cu sotia lui, incercand sa afle ce s-a intamplat cu familia lui, care, probabil, s-a prapadit prin Siberia. A gasit-o pe Maria Antonescu, printr-un cunoscut, la Spitalul Coltea, unde a murit peste cateva zile.
"Te-am tot asteptat. Am stiut ca vei veni sa ma iei..." i-a spus Maria, cand l-a recunoscut, aproape intr-un delir.
Johann s-a intors la Viena, fara sa afle nimic despre familia lui. In casa parinteasca de langa Brasov locuiau acum niste chiriasi ai statului, care habar nu aveau cine locuise acolo, inaintea lor.
Discutand cu Johann despre razboi si marsaviile oamenilor, acesta mi-a relatat, pe tonul unui om simplu, ca:
"Nimeni nu are dreptul sa faca unui om ce au facut nemtii, rusii sau romanii evreilor. Acestea sunt pacate fata de Dumnezeu, pe care si nemtii si rusii si romanii le vor plati greu...".
In decursul anilor, ii trimiteam, lui Johann, de Craciun si de Paste, felicitari de sarbatori, el imi raspundea la fel, pana in 1986, cand nu mi-a mai raspuns.
Anul urmator, am facut o calatorie la Viena si l-am cautat. Casa in care locuise era schimbata total, fiind remodelata de noii proprietari.
Un vecin mi-a spus ca si Johann si sotia lui murisera cu cativa ani inainte, intr-o epidemie de gripa. El trebuia sa aiba la vreo 85 de ani.
Ce m-a impresionat cel mai mult la Johann Kraft a fost faptul ca, desi lucrase pentru sotia dictatorului si era in termeni foarte buni cu generalul, nu a beneficiat de niciun fel de avantaje "nemuncite".
Convins in etica sa luterana, n-a vrut sa pacatuiasca fata de Dumnezeu. Nu s-a atins nicioata de ceva care nu era al lui, chiar daca in portbagajul masinii existau milioane, in bani de valoare.
Odata ajuns la Viena si-a luat viata de la inceput, sofer de autobuz, s-a casatorit, a avut un copil, in tot acest timp rugandu-se fierbinte pentru familia lui, de care n-a aflat niciodata nimic.
Un suflet nobil, pierdut in umbra sotiei dictatorului.
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
