mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 25239
|
|
Autor:
Lazăr Lădariu
Tot ce s-a petrecut la Timişoara - o spune autorul - a făcut parte din „evenimentele planifi cate”. De cine? De mai multe forţe, un rol esenţial revenind neorevizionismului ungar! Semnalul a fost dat la 8 iulie 1988, atunci când, la Bucureşti, avea loc întâlnirea la nivel înalt a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia. Direct implicat a fost Mihail Gorbaciov, secretarul general al PCUS, care a avut o întrevedere bilaterală cu delegaţia ungară. Din delegaţia Ungariei făceau parte Nyers Rezso, Nemeth Miklos şi Horn Gyula. Atunci, conducerea ungară a avut obrăznicia să afirme: „Transilvania nu aparţine României!” - slogan reluat azi de adepţii aşa-zisului ţinut secuiesc, ai neorevizionismului, separatismului autonom, extremismului maghiar de azi -, ameninţând că vor internaţionaliza problema ungurilor din România.
Deja în august 1989, erau pregătite formaţiuni de luptă (gherile urbane) cu misiunea de a acţiona în România. Aceste formaţiuni paramilitare au fost pregătite în cazarma din Bicske, din Ungaria, de instructori unguri originari din România. Existau deja puncte de sprijin, „oraşeleţintă” fi ind Alba-Iulia, Arad, Braşov, Bucureşti, Caransebeş, Cisnădie, Cluj, Constanţa, Craiova, Cugir, Iaşi, Lugoj, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Târgu-Mureş, Sighişoara... Prin Harghita şi Covasna erau prezenţi cam mulţi străini, chiar şi ruşi! „Creierele” acţiunilor concertate erau Mihail Sergheevici Gorbaciov, George Herbert Bush, François Mitterrand şi Helmuth Kohl. Cele patru puteri - URSS, SUA, Franţa şi Germania - îşi dădeau mâna să răstoarne regimul politic din România, prin materiale de propagandă ostilă, prin provocări şi diversiuni, prin agenţi curieri din serviciile secrete. Chiar Silviu Brucan spunea, cu prilejul unui interviu: „Problema este că eu cred că la Timişoara a fost şi este mână ungurească!”. Depozitarul atâtor informaţii culese de pe toate fronturile, ştia ce spune! La Timişoara, un rol esenţial l-a avut şi Tokes Laszlo. Iată conţinutul Notei Informative nr. 00262 / 22.11.1989 a DSS: „Deşi au fost dovedite acţiunile ilegale (anterioare - n.n.) împotriva securităţii statului, săvârşite de Laszlo Tokes (…), Nicolae Ceauşescu nu a aprobat sesizarea instanţelor de judecată”. O mare greşeală a şefului Statului Român! Ceauşescu „nu a aprobat măsura propusă de noi - spunea, după 1989, Radu Tinu, locţiitor, pe atunci, al şefului Securităţii judeţului Timiş, în cartea „Timişoara, no comment!” -, având în vedere situaţia politică internaţională din momentul respectiv”. Repetăm: mare greşeală! „Tokes Laszlo nu a fost împotriva lui Ceauşescu, ci împotriva României!”
O spunea, ceva mai târziu, şi Iulian Vlad, în 1989 fi ind ministru secretar de stat în Ministerul de Interne, şef al Departamentului Securităţii Statului.
Nicolae Ceauşescu era unicul destinatar (Elena Ceauşescu, mai altfel spus Cabinetul 2, nu avea acces!) al Buletinului Informativ al DSS (Departamentul Securităţii Statului). Cu toată informarea, oportunistă uneori - mai bine spus, dezinformarea prin omisiune (care- i trădare!) -, Ceauşescu a fost informat la timp de către DSS. Mai ales după trădarea lui Pacepa, profesionişti în domeniu îi prezentau informări speciale zilnice, mai cu seamă în perioada 7 noiembrie - 12 decembrie 1989. Se ştia, după informaţiile competente ale serviciilor secrete, că se preconizau incidente la graniţa cu Ungaria, în ideea izbucnirii unui confl ict militar, în culise afl ându-se, de fapt, URSS şi Austria! Confirmă acest fapt şi Nota nr. 0610 / 12.12.1989: „În mediile emigraţiei maghiare din Occident, dar şi în cercurile guvernamentale de la Budapesta, se vehiculează ideea reanalizării, în forurile internaţionale, a statutului actual al Transilvaniei, după ce etnicii unguri din România vor acţiona pentru autonomie şi întemeierea unui nou stat independent, suveran şi neutru - Ardealul - sau pentru înglobarea Transilvaniei într-o federaţie”! Exact ce fac azi, tot Tokes Laszlo şi ai lui ciraci, în ideea întemeierii de „ţinuturi secuieşti”, în Harghita, Covasna, Satu-Mare, Bihor, chiar şi în Banat. Chiar dacă formulele nu se pot exporta, ele se folosesc!
Locotenent-colonelul în rezervă Mircea Buie (condamnat la moarte prin spânzurare de extremiştii unguri, în acele zile dramatice, salvat de creanga acelui castan, care s-a rupt!) relatează despre anumite întâlniri secrete ale lui Sandor Csoori, preşedintele Federaţiei Mondiale a Ungurilor, mai apoi lider al Frontului Democrat Maghiar, cu anumite persoane de etnie maghiară pe teritoriul României, printre ei fiind profesorul Katona Adam, ajuns parlamentar al UDMR, şi actorul Bartha Mihaly Levente (emigrant în Ungaria): „La o cabană din zonă - relatează el - aveau loc întâlniri la care mai veneau Suto Andras (plecat şi el în Ungaria, după evenimentele de la Târgu-Mureş şi fratele lui Tokes Laszlo”.
Telegrama nr. 015771 / 9.11.1989 a Direcţiei de Informaţii a Armatei (din MApN) conţine următoarea atenţionare: „Ungaria acţionează în scopul destabilizării situaţiei politice interne din România, cu prioritate în Transilvania (...). Simultan cu provocarea unor demonstraţii (...), Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţă, care să degenereze într-un conflict militar. Acest scenariu se va realiza cu ştirea URSS şi cu sprijinul Austriei”.
În legătură cu reuniunea de la Paris, convocată de preşedintele Franţei, François Mitterrand, Nota nr. 00262 / 22.11.1989 precizează: „Acţiuni concertate de SUA şi URSS, cu privire la România, preconizează crearea unei tensiuni interne, destabilizatoare, prin folosirea unei stări de nemulţumire şi incitări în mediul minorităţii maghiare”. Iată ce declara, conform Notei DSS nr. 00288 / 12.12.1989, preşedintele Franţei, şi după reuniunea de la Strasbourg: „Problema unor provincii..., nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Ungaria şi România în chestiunea Transilvaniei... sau problema Basarabiei...”.
Serviciul de contraspionaj din Timişoara a sesizat că „în zilele premergătoare datei de 16 decembrie 1989, dinspre Iugoslavia au intrat numeroase coloane, de câte 20-30 de autoturisme (...), cu ruşi, unguri, ajungându-se la cifre de ordinul sutelor, apoi al miilor. Cei în cauză nu au solicitat cazare hotelieră, preferând să se răspândească în oraşe şi să steie în maşină”. Colonelul Filip Teodorescu afirma că sunt acei „turişti speciali”, cu rolul învăţat la Budapesta, pentru drama vărsării de sânge de la Timişoara, în care, de fapt, Moscova a dirijat totul! „În noaptea de 16-17 decembrie 1989, o astfel de coloană s-a deplasat pe Calea Buziaşului, cu scopul de a intra în Timişoara. Interceptată, a fost obligată să ocolească oraşul.” Câteva autoturisme „au scăpat”. Sarcina supravegherii revenea colonelului Filip Teodorescu. Din acel moment, generalul Iulian Vlad i-a ordonat să nu mai iasă din sediu. Iar dacă oamenii, totuşi, o fac, să iasă fără arme!
Totul duce spre ferma convingere că „evenimentele din decembrie 1989 erau, într-adevăr, mai demult anunţate”. Că, de fapt, se scria doar „o cronică a evenimentelor anticipate”! În 1989 se intra doar într-o linie dreaptă. „Ce a durat un deceniu în Polonia, un an în Ungaria, o lună în RDG, o săptămână în Cehoslovacia şi Bulgaria, în România s-ar putea întâmpla instantaneu” - era una dintre opiniile vehiculate. Singurele necunoscute erau: „Când şi cum?”. Tot ce s-a petrecut, în ani, luni, săptămâni, în celelalte ţări socialiste est-europene, „în România s-a întâmplat într-o zi”!
Ce s-a întâmplat, ştim cu toţii! Crime abominabile! Dovezi sunt crimele de la Timişoara, masacrul, cu premeditare, de la Otopeni (ţinta fi ind U.M. Câmpina), dispariţia generalului Dumitru Puiu, măcelul asupra Şcolii Militare de Ofiţeri Activi nr. 1 a Ministerului de Interne de la Băneasa, barbaria de la Sibiu, uciderea locotenent-colonelului Gheorghe Trosca, şeful Statului Major al USLA, cel care a documentat activitatea generalului Militaru de trădare a României în favoarea URSS. O clară diversiune contra USLA. „Centrul” diversionist a fost generalul Militaru, omul ruşilor, pe atunci ministru al Apărării. Ajunşi la intrarea în sediul Ministerului de Interne, Gheorghe Trosca şi însoţitorii lui au fost ucişi de mitralierele de pe tancuri! Decapitat, capul i-a fost împlântat în osia unui autoturism de teren, răsturnat! Pe transportorul în care a venit, a fost scris „Terorişti!” - care, cică ar fi atacat Ministerul de Interne. Nici măcar azi acest caz nu a fost desluşit. Şi mai amintim, apoi, şi de rolul profesorului Dumitru Mazilu, alarmele false, episodul cu elicopterul de la Baia (Tulcea), conducând spre concluzia că am avut „vizitatori” din Est, şi cu elicopterele, şi cu „Lada”! Edifi catoare sunt şi declaraţiile colonelului (r) DIA Anghel Constantinescu, comandantul Batalionului 404 - Cercetare din Buzău, referitoare la cei introduşi în teatrul operaţiunilor „diversioniste”, după ce generalul Ştefan Guşă a cerut „retragerea armatei în cazărmi”. Se vorbea despre terorişti prinşi, unii prezentaţi pe ecranele televizoarelor, apoi dispăruţi precum camforul.
Cum, oare, ar putea fi omise abominabilele crime, asasinatele şi ororile de la Târgu-Secuiesc, Odorheiu-Secuiesc, Dealu şi Zetea, unde au căzut victime Aurel Agache (colonel post-mortem), lt. col. Dumitru Coman, şeful de post Liviu Cheuchişan şi alţi români, doar pentru „vina” că erau români. Criminalii, unii apăraţi mai târziu, în procese, de senatorul Gyorgy Frunda, au recurs, la Târgu-Secuiesc, de pildă, la ritualuri păgâne! La Cisnădie, oamenilor din sediul Miliţiei li s-a dat foc să ardă de vii!
Aşadar, revoluţie? Revoltă populară? Lovitură de stat? Lovitură de stat, „tocmai pentru a acoperi crimele cu alte crime şi a nu răspunde pentru săvârşirea lor”?! Să mai mire, oare, întrebarea ministrului de Externe vest-german, Hans Dietrich Ghensher, din ianuarie 1990: „Dar, ce, voi aţi avut, în România, o revoluţie?”.
Au existat, sau nu, acei agenţi ai serviciilor străine, veniţi cu autoturismele „Lada”? Teroriştii? Arătaţi-mi măcar unul! „Gardiştii revoluţiei” îşi făceau treaba. Unii au dispărut tot atât de repede cum au şi apărut! Unul dintre ei, care stătea nemişcat pe un scaun, cu un „Kalaşnikov” pe genunchi, în mijlocul cabinetului generalului Iulian Vlad, dându-se „profesorul Munteanu din Alba”, întrebat cum a ajuns acolo, a răspuns: „Ştiam din vară că acesta este obiectivul meu. Am venit din mai multe locuri din ţară... Am fost din timp pregătiţi!”. Generalul Pleşiţă preciza: „Adevăraţii terorişti au fost comandourile compuse din ruşi, unguri, iugoslavi şi alţi străini, din Est şi din Vest, care au fost infi ltraţi în România”. Generalul Iulian Vlad, care a suferit „o sentinţă nedreaptă şi umilire”, închis în Fortul Jilava, el fi ind ţintă a spionajului sovietic, a fost arestat, după ce a fost pusă la cale o înţelegere între ambasadorul URSS la Bucureşti, Tiajelnikov, şi Nicolae Militaru, ministru al Apărării.
„Operă aparte, ieşită din canoane”, cu priviri în registre complexe, cartea generalului Aurel I. Rogojan este o „pledoarie pentru adevăr” într-o succesiune de argumente privind perioada când „România s-a afl at sub ocupaţie informativă străină”. Ofiţerii de informaţii - patrioţi - se aflau la post, în interes naţional. „Carte vie, cu personaje încă trăitoare, netrecute în istorie”, despre un segment învolburat în apărarea securităţii naţionale, „constituie încă un pas spre afl area adevărului”. Cartea generalului Aurel I. Rogojan („1989: Dintr-o iarnă în alta.... România în resorturile secrete ale istoriei”), „omul din umbră al cancelariei tainice a lumii informaţiilor secrete”, este un document important lăsat posterităţii. O carte incitantă, fascinantă, necesară, dar şi cutremurătoare prin adevărurile ei şi prin senzaţia pe care ţi-o lasă.
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
