mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 25239
|
|
Autor:
Lazăr Lădariu
Cartea aceasta nu este o replică la expansiunea periculoasă a grupului de extremişti unguri, care, propagandistic, a depăşit cu mult halucinantele acţiuni revanşarde din anii ‚30. Atunci, când forţele revizioniste săpau tranşeele Dictatului de la Viena! Paginile acestei cărţi vor să atragă atenţia „actorilor” că, dincolo de eroismul clipei, sunt şi responsabilităţi care trebuie asumate. Iar atunci când survin îndemnuri la violenţă, nesupunere civică, mergând până la folosirea forţei, rămân de neînţeles complicitatea şi tăcerea vinovate ale autorităţilor Statului Român: a şefului statului, a premierului, a justiţiei şi a serviciilor secrete. O dramă naţională de care, mai devreme sau mai târziu, cei vinovaţi vor trebui să răspundă!
Nici nu s-ar putea concepe că, încercând să scrii despre „România trădată”, cartea lui Constantin Mustaţă, să treci peste acest teribil avertisment. De un sfert de veac dăinuind în sufl etul autorului, cartea „România trădată” vine, cu prisosinţa dovezilor, să confi rme că, prin timp, neprietenii românilor ardeleni n-au ascultat, o clipă măcar, îndemnul nobil al pretorului Szentivanyi Mihaly: „Domnilor, să ne dăm seama cum tratăm, de veacuri, naţiunea română, un popor care număra, pe pământul comitatelor, de douăzeci de ori mai multe suflete decât nobilimea. Să arătăm că suntem fi ii unei epoci umane. Mi-e ruşine de tirania părinţilor noştri!”.
Din păcate, urmaşii pretorului nu i-au auzit cuvintele şi nu i-au urmat îndemnul, nedovedind că ar fi fi ii unei „epoci mai umane”. Iar acea „tiranie a părinţilor” lor s-a prelungit până în zilele noastre! Asta o dovedeşte, din plin, cu pagina netăgăduitei istorii, Constantin Mustaţă, atâta timp cât cercurile revizioniste şi revanşarde, maşina asta a propagandei şovine, acuzaţiile aduse românilor de genocid şi etnocid, avându-l vârf de lance pe Tokes Laszlo şi emigraţia ungurească din America şi Canada, toate au „creierul” la Budapesta! Acolo au fost clocite enormităţile despre „deportarea”, „umilirea”, „discriminarea celor trei milioane de unguri”! De unde, Doamne, trei milioane? Sunt, cu totul, în zilele noastre, cam 1.300.000! Atât. De ce şi, mai ales, pentru ce toate aceste bazaconii? Scopul? Unul singur pentru cei pentru care „Ardealul este parte a Ungariei”, care 162 de ani, după Mohacs, n-a existat, a fost paşalâc turcesc: revanşa cu orice preţ! Mai ales folosindu-se de minciuna sforăitoare! Spun că li se închid şcolile şi universităţile, că n-au voie să vorbească ungureşte în locurile publice, că liderii maghiari sunt deportaţi (sărăcuţii de ei!), închişi, maltrataţi cu brutalitate în închisori. Şi alte enormităţi fl uturate prin faţa şi ochii cârpiţi de somn ai adormitei Europe! Toate acestea, după ce au profi tat, din plin, de toate privilegiile! Ce mai, „genocid” în toată legea! Chiar aţi văzut sau întâlnit vreun ungur deportat? În schimb, cum scrie Constantin Mustaţă, „odinioară gemeau închisorile ungureşti, cu zecile de mii de români întemniţaţi”. Chiar mama lui Octavian Goga şi el, marele poet ardelean, Liviu Rebreanu, Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Ioan Russu Sirianu, Ioan Slavici, Vasile Lucaciu, Septimiu Albini au simţit „binefacerile” autorităţilor ungureşti. Iar Emil Rebreanu, fratele marelui prozator, a fost spânzurat de unguri. Românul ardelean, atât de umilit, atât de batjocorit de nemeşimea nemiloasă, spune, justifi cat: „Iertăm, dar nu uităm!”. Ce nu vrea el să uite? De pildă, pe Ujvarosi Bela, prim-notar al Topliţei, care a trimis în lagăr peste două sute de români şi evrei! Celor care au refuzat să se facă unguri, a dat ordin să li se scoată câte două măsele, cu cleştele de potcovar! Au păţit, cumva, ceva vinovaţii? Nimic! Au fost achitaţi. Cică „făptuitorii nu erau stăpâniţi de ură sau de sentimente rasiale, ci de un naţionalism excesiv (doar) şi un temperament agresiv”. Aşa erau judecate faptele lor în anul 1948, nu în 1848! Când tot ei erau cu pâinea şi cu cuţitul vremii. Şi cu puterea! Aşa a fost! Sunt cei de azi mai cuminţi? Mai potriviţi? Nici vorbă!
La Cluj-Napoca, în inima aceluiaşi Ardeal, este înregistrat un partid extremist-şovin care are drept ţintă ruperea Transilvaniei de Statul Naţional Unitar Român! Asta - în 2010. Mişcarea Naţională a Maghiarilor din Transilvania (Erdelyi Magyar Nemzeti Mozgalom) pledează, sub poruncile lui Tokes Laszlo, pentru autonomia teritorială, pe criterii etnice, a aşa-zisului ţinut secuiesc, pentru universitate maghiară de stat, pentru drepturi colective, maghiara ca limbă ofi cială. Ce au făcut oamenii legii, români? Au dormit, ca de obicei! Sau au fost cumpăraţi?! La Topliţa Română, o fundaţie poartă numele lui Urmanczi Nandor, cel care a organizat atrocităţile de la Beliş, trimiţând „detaşamentul morţii”, să facă „ordine”, cu puşti şi mitraliere, pe domeniul fratelui lui. La 7 noiembrie 1918, au fost ucişi 45 de prizonieri italieni şi sârbi răsculaţi. În drum spre Beliş, soldaţii unguri din trenul blindat au împuşcat totul. Tot ce mişca a fost mitraliat şi adus la tăcere. În groapa cu jar, în care erau aruncate cadavrele, ardeau şi muribunzii! Printr-o sfi dare a Constituţiei şi a legilor româneşti, fundaţia îi poartă azi numele. Cu sprijinul complice al unor români, aşa-zişi jurişti!
La Cluj-Napoca - o altă trădare! Grupul care, în anul 1956, a organizat un complot antistatal, cu planuri pentru ocuparea Bucureştilor şi formarea unei Uniuni Româno-Ungare, cu capitala la Arad, cu un guvern condus de preotul romano-catolic Aladar Szoboszloi, în care ministru al Apărării urma să fi e locotenent-colonelul Constantin Drăgăniţă, comandatul unităţii de tancuri din Caracal, care avea misiunea să ocupe Bucureştii, a cărui soţie, Marika, era nepoata lui Alexandru Moghioros. Deci, lovitură de stat! Asta se urmărea. După 400 de arestări are loc procesul de la Timişoara. Câţiva complotişti au fost executaţi prin împuşcare. Cei mai mulţi, grosul, din cei 400, au fost eliberaţi la amnistia din 1964. Anexarea Ardealului la Ungaria a mai eşuat o dată! Complotiştii au fost reabilitaţi în urma unei regretabile confuzii: confundarea lor cu luptătorii anticomunişti! coperta carte
Semne de întrebare ar fi mai multe. Ştiu, oare, autorităţile române ce rol are, de pildă, „Forumul Deputaţilor Maghiari din Bazinul Carpatic”, al cărui preşedinte este tocmai preşedintele Parlamentului de la Budapesta, la care, în urma unei hotărâri din anul 2008, au aderat deputaţii de etnie maghiară din România, Slovacia, Serbia şi Croaţia? Ei sunt subordonaţi Parlamentului budapestan! Oare ce înseamnă asta? O spune Constantin Mustaţă: „o asumare a suveranităţii peste teritoriile altor state”! Şi, din nou, nimeni nu ştie, nimeni nu aude, nimeni nu vede nimic?! Sub stindard unguresc, prin inima României mişună toţi neisprăviţii: Gal Kinga, Eva Maria Barki, Vona Gabor (fondator al „Gărzii Maghiare”, preşedintele partidului de extremă dreapta, de orientare neonazistă, „Jobbik”, purtător al ideilor lui Horthy!), Raffay Erno (militant extremist pentru refacerea Ungariei Mari) etc..
Din minciună, cu neruşinare, la ordinea zilei, şi-au făcut un obicei. Minţi bolnave! Ură! Extremism! Şovinism! Vrajbă! Încă din grădiniţă, ideea dominantă, obsesivă a lor, este reînvierea stafi ei Ungaria Mare. În numele ei au comis crimele abominabile de la Ip, Trăznea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Moisei, Sărmaşu - pe timpul Dictatului de la Viena, precum şi cele de la Zetea, Dealu, Târgu-Secuiesc, în zilele lui decembrie 1989! Pomeneam de cuvântul minciună. Vă mai amintiţi de minciunile vehiculate, în timpul miniloviturii de stat şi a începutului unui război civil de la Târgu-Mureş, din 20 martie 1990 şi în zilele imediat următoare? Cum mai plângea Europa, cu lacrimi de crocodil, „masacrarea ungurilor la Târgu-Mureş”. Cum îi omorau „barbarii” români pe „europenii” unguri, cum se exprima o clămpănitoare, nomina odiosa, pe un post francez de televiziune! Numai că acea „primă victimă” cu jerseu verde nu era ungur, ci românul Mihăilă Cofar! Minciuna cu paşaport fals repede a fost răspândită! Iar Pal Cseresnyes, autorul principal al agresiunii barbare asupra unui semen, era un îngeraş, graţiat, mai apoi, de Ion Iliescu! Culmea ironiei, Statul Român a fost obligat chiar să plătească despăgubiri criminalilor de la Zetea, Dealu, Târgu-Secuiesc, deoarece procesele ar fi durat prea mult şi i-au „tracasat” pe cei care au ucis, apăraţi de senatorul UDMR Gyorgy Frunda!
Şi, uite aşa, toate sunt iertate, toate-s trecute cu vederea! Şi fărădelegile, şi schizofrenia autonomistă! Sintagma „noul descălecat” al ungurilor a fost lansată de Marko Bela la un miting electoral de la Târgu-Mureş, „pentru cei care au uitat că a existat cândva un Attila”, vărsând lacrimi după „pământul şi patria pierdute la 1918”, „patrie” care, cică, s-ar fi întins, după căpăţâna unui zălud, din Bazinul Carpatic până haţ la Don! Multe inepţii se mai inventează pentru ambiţia „restabilirii Imperiului Maghiar”. După roboţii ăştia primitivi şi zănatici până şi Kievul este unguresc! Tâmpenii! Gugumănii! Ce ai mai putea adăuga, dacă, după înalta lor deşteptăciune, până şi Ştefan cel Mare şi Sfânt ar fi un oarecare Bogdanovics Istvan?! Cam asta ar fi după scrântitul Csobanczi şi „inventatorii istoriei unui neam”.
Iar cum toate acestea nu ar fi sufi ciente, în loc să mediteze la ce ar trebui făcut pentru necesara armonie interetnică, pun la cale noi incitări la ură, la răsturnarea ordinii constituţionale, la autonomii şi autoguvernări. Asta ştiu şi asta au în cap! În timp ce ei mereu cer privilegii şi li se dă totul, uneori chiar mai mult decât cer, nimeni nu se întreabă cum o duc românii din Ungaria, atâţia câţi mai sunt în urma sălbaticei lor deznaţionalizări. Dispăruţi „în volbura istoriei”, ei sunt azi fără şcoli, fără biserici, fără limbă! La Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula, „românii dispăruţi în Ungaria” doar limba română o mai învaţă în româneşte! Atât. Asta la cinci kilometri de graniţa cu România. Comparaţi această realitate cu drepturile (la toate nivelele!) maghiarilor din România! Ce s-a întâmplat cu „Moştenirea Gojdu” (o altă trădare, de data aceasta a Guvernului Tăriceanu!) ştiţi bine! O imensă avere a fost oferită, gratis, Budapestei!
De fapt, românul pe toate le uită! Şi crimele, şi sângele vărsat la Săvădisla, şi isprăvile de azi ale „purtătorului de haine preoţeşti” Tokes Laszlo, mereu dispus să le acopere. Acea zi de 14 septembrie 1940, Ziua Crucii, greu va fi uitată vreodată de românii din Sântana de Mureş. Atunci a fost ucis tânărul Ştefan Căliman, cu resteile de la jug. I-au fost zdrobite oasele, creierul i-a fost împrăştiat pe gunoiul de la grajd. Trupul neînsufl eţit i-a fost ciuruit de gloanţe într-o demenţă colectivă! Dar „Cazul Aita Seacă” vă mai spune ceva? Tocmai acolo, după decembrie 1989, se striga: „Afară cu românii!”, „Aici e Mica Ungarie!”. Preotul Toba a fost alungat, tot aşa cum au fost alungaţi profesorii şi elevii români din Harghita şi Covasna! Era, într-un fel, reiterat îndemnul la crimă şi la ură din acel manifest al barbarei „Nincs kegyelem!” („Fără milă!”) al lui Ducso Csaba (Daday Lorand), cel care, chiar după Al Doilea Război Mondial, prin 1946, ca şef al Inspectoratului Şcolar a dus o campanie de maghiarizare şi de desfi inţare a şcolilor româneşti de pe Valea Someşului. Cutremurătoare- i şi replica acelui criminal, prins la furat, întrebat dacă-i pare rău că l-a ucis, cu sânge rece, pe pădurarul român: „Nu! Am omorât un singur român. Ar fi trebuit să omor 44, pentru că în 1944 ne-aţi luat Ardealul!”. În faţa tragicului adevăr, cuprins şi în Raportul „Har- Cov”, a bestialităţilor demne doar de Evul Mediu, legea românească a tăcut. Iar vinovaţii de crime abominabile împotriva românilor au fost pedepsiţi doar formal! Şi parţial!
Mulţi ar dori ca românii lăsaţi de Dumnezeu pe aceste meleaguri să uite totul! Să li se şteargă memoria! Şi uciderea bestială, însoţită de ritualuri barbare, în zilele de decembrie 1989, a lui Dumitru Coman (pe trupul lui au jucat Ceardaş!), a lui Aurel Agache (în orbite i-au pus o monedă şi stema de la chipiu, în gură un şobolan mort!), a lui Liviu Cheuchisan şi Dănilă Gabi, şi terorizarea măicuţelor de la Orfelinatul „Sfântul Iosif” din Odorhei, şi reacţiile la instalarea primului Episcop Ortodox al Covasnei şi Harghitei, Ioan Selejan, vechi vis al românilor, şi separatismul numit „autonomia ţinutului secuiesc”, şi sloganurile „Afară, români împuţiţi!”, „Trăiască Ungaria Mare!”, „Ardealul - pământ unguresc!”, şi năzăririle unui Borbely Imre, şi isprăvile unor Tokes Laszlo, Marko Bela, Sogor Csaba, Raduly Robert, Szasz Jeno, şi „istoriile” care se repetă, şi retrocedările aberante, şi erorile justiţiei, şi frontierele noi dorite prin inima României. Dar şi „afacerea Roşia Montană”, de la o poştă cu miros de corupţie şi mare jaf, cu implicările unor „băieţi deştepţi”: Traian Băsescu, Radu Berceanu, Sulfi na Barbu, Dan Ioan Popescu, Adriean Videanu, mână în mână cu puşcăriaşul Vasile Frank Timiş şi cu primarul Virgil Nicolae Narita!
Un general al Armatei Române, Ilie Ungureanu, întrebat „Încotro mergem?”, a răspuns scurt, milităreşte: „Spre absurd! Spre Evul Mediu!”. Citim cartea „România trădată”, a scriitorului Constantin Mustaţă, şi constatăm cu regret, cu o amărăciune explicabilă, că la noianul de nenorociri abătute asupra românilor ardeleni, azi, se adaugă altele, alcătuind drama noastră naţională. Din decembrie 1989 încoace, noi, românii, asistăm la Marele Jaf! La o mare trădare „cu miros de corupţie”!
Published in Condeiul Ardelean, 17 - 23 septembrie, Volume 2010, No. 183
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
