mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 25239
|
|
Dr. Petre Ţurlea
(în „ANGVSTIA”, nr. 8, Editura Angvstia, Sf. Gheorghe, 2004, p. 217-221)
Ceangăii – populaţie de origine românească, ce suferise cu secole în urmă un început de maghiarizare a limbii şi, ca să rămână români se refugiaseră peste munţi, în Moldova – au înfruntat, în perioada contemporană, repetate momente de presiuni pentru a se declara maghiari(1)1. Unul dintre aceştia este situat în anii 1946–1947.
În 1946 şi 1947, Legiunea de Jandarmi Bacău anunţa trimiterea unor emisari din Ungaria în zona locuită de ceangăi, aducând instrucţiuni pentru maghiarizarea acestora. Totodată, unii dintre ceangăii câştigaţi de şovinismul maghiar erau chemaţi în Ungaria, unde erau instruiţi, revenind apoi în România. La 6 februarie 1947, Legiunea anunţa Ministerul Afacerilor Interne, cu raportul nr. 44.564, că “trimişi din Budapesta cutreeră satele de ceangăi din judeţul Bacău”, ca reprezentanţi ai iredentismului maghiar, transmiţând ştiri şi instrucţiuni(2)2. Astfel de rapoarte urmează şi în lunile martie, aprilie, mai(3)3. Legiunea anunţa Inspectoratul de Jandarmi Iaşi, căruia îi era subordonată direct, prin nota nr. 1789/21 februarie 1947, că o parte a ceangăilor din comuna Gârleni întreţine legături cu centrul iredentist maghiar din Ungaria; de aici primesc instrucţiuni, prin intermediul unor emisari(4)4. Avizată asupra acestui fenomen, Direcţia Generală a Poliţiei, Poliţia de Siguranţă, va cere Inspectoratului General al Jandarmeriei, pe 8 martie 1947, să i se comunice şi ei rezultatele cercetătorilor privind activitatea iredentistă a Ungariei în zona Moldovei(5)5. Situaţia a fost considerată atât de alarmantă încât, pe 11 martie 1947, I.G.J. trimite o informare şi M.A.I..(6)6. În unele documente apar şi numele emisarilor veniţi de la Budapesta. Unul dintre ei, Ştefan Dogaru, era menţionat în nota nr.2006/26 martie 1947 a Legiunii de Jandarmi Bacău; ajunsese în România după o şedere de patru ani în Ungaria(7)7. În alt document este prezentată activitatea lui Toth Gheorghe, care “a venit cu instrucţiuni precise de felul cum să acţioneze pe teren iredentist(8)8”. Mai erau menţionaţi Frâncu Gheorghe, Vaidoc Mihai, Duma Gheorghe(9)9. Dirijarea lor în Ţară era făcută de către Uniunea Populară Maghiară (urmaşă a MADOSZ – ului), organizaţie creată şi condusă de PCR.
În judeţul Bacău, UPM era organizată, la 17-18 august 1946, în comunele Faraoani, Cleja, Luizi Călugăra, Lespezi, unde emisarii conducerii centrale au fost ajutaţi de Ştefan Dogaru. Populaţia, însă, a răspuns nefavorabil doar câţiva locitori au acceptat să se înscrie în organizaţia maghiară. Acţiunea va reâncepe după 14 septembrie 1946; de date aceasta, principalul ei conducător va fi Frâncu Gheorghe, a venit din judeţul Alba, unde fusese cantor la o biserică romano-catolică maghiară; adusese cu el şi importante sume de bani, pe care le folosea pentru atragerea ceangăilor(10)10. Toată iarna şi primăvara lui 1947, Legiunea de Jandarmi Bacău anunţa că agenţii iredentismului maghiar “îndeamnă localnicii să nu asculte de preoţii şi învăţătorii români şi să ceară înlocuirea lor cu cei de naţionalitate maghiară”. De asemenea, se cerea înlocuirea limbii române cu cea maghiară în biserici, şcoli, primării. Toate acestea, l-au făcut pe secretarul Episcopiei Catolice din Iaşi să întreprindă o anchetă în zonă, referitoare la “opunerea populaţiei de a se introduce limba maghiară la slujbele religioase”. Centrul agitaţiei era comuna Gârleni, iar principalul ei susţinător preotul Minuţ Ianos. Ancheta a descoperit că preotul avea doar cinci adepţi. În altă comună, însă, Parincea, atrase de anunţatele avantaje materiale, 14 familii de ceangăi începuseră să-şi întocmească actele pentru a emigra în Ungaria; de asemenea, din comuna Sănduleni, până în aprilie 1947 plecaseră în Ungaria 31 ceangăi(11)11.
La fel ca în Transilvania de Nord-Est, majoritatea propagandiştilor iredentismului maghiar îşi duceau acţiunea sub steagul democraţiei şi, ca să nu fie deranjaţi de autorităţi, cei mai mulţi se înscriseseră nu doar în UPM, ci şi în Frontul Plugarilor şi, mai ales, în PCR. Faptul era adesea consemnat(12)12: un raport din 8 martie 1947 menţiona “elementele iredentiste, membrii ai Partidului Comunist din judeţul Bacău”; la 4 aprilie se scria despre “instigatori veniţi din Ungaria, unii membrii ai PCR”; la 7 mai se scria că “cei mai mulţi instigatori iredentişti sunt înscrişi în PCR şi FP, şi la acest adăpost suspectează orice intervenţie a jandarmilor”. Fiind membrii ai PCR, semnalarea activităţii lor antistatală era imediat interpretată ca o acţiune anticomunistă şi antidemocratică – în viziunea autorităţilor din acel moment, democraţi fiind doar comuniştii şi aliaţii lor. Aceia care făceau asemenea semnalări erau repede etichetaţi drept reacţionari, fiind pasibili de represalii. De aceea, însuşi comandantul Legiunii de Jandarmi Bacău, căpitanul Făşie Nicolae, printr-un raport către IGJ, din 4 aprilie 1947, se vedea nevoit să întrebe cum să acţioneze: “In urma acestor rapoarte, subsemnatul mă văd suspectat de Organizaţia PCR Bacău. Faţă de cele de mai sus, cum şi de faptul că ceangăii din raza acestui judeţ susţin că sunt români şi nu le trebuie limba maghiară, vă rugăm să binevoiţi a dispune să ni se comunice dacă acţiunea Organizaţiei politice MADOSZ (UPM) este legală printre ceangăii din acest judeţ, spre a şti în viitor modul de procedare în această privinţă, pentru a nu fi expuşi la neplăceri13”(13). La 16 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Iaşi intervine în aceeaşi problemă la IGJ, cerând să se dea ordin de urmărire a UPM, “care intensifică propaganda iredentistă în rândurile ceangăilor din judeţul Bacău. Solicităm aceasta pentru ca organele de jandarmereşti să fie puse la adăpost de orice surprize, mai ales că anumiţi indivizi, sub masca partidelor democrate, activează în direcţia iredentismului maghiar”. IGJ s-a temut să ia singur o hotărâre; de aceea, a făcut raport la MAI, pe 7 mai 1947(14)14. Dar, cum ministrul de Interne era un reprezentant al PCR, Teohari Georgescu, aprobarea urmăririi UPM nu a venit.
Constatând faptul că Jandarmeria doar înregistrează activitatea lor, fără a lua măsuri pentru a stopa, propagandiştii UPM şi-au intensificat acţiunile. Un raport al IGJ către MAI, din 21 aprilie 1947, semnat chiar de inspectorul general, general I. Alistar, constata că propaganda şovină maghiară din judeţul Bacău s-a amplificat, “dedându-se la manifestaţii cu caracter rasial, care cauzează nemulţumiri în rândul masei locuitorilor”; ceangăilor li se cerea imperativ să intre în UPM; în judeţ soseau propagandişti maghiari din Transilvania. Cu toate acestea, se aprecia, rezultatele ofensivei erau minore: “In ceea ce priveşte atitudinea ceangăilor localnici, parte sunt pentru MADOSZ, însă o majoritate covârşitoare solicită asimilarea cu poporul român(15)15”. Fără efect a rămas şi răspândirea unei broşuri de propagandă cu titlul Nemzeti Kivansagok (Dorinţe naţionale); printre “dorinţe” erau folosirea limbii maghiare în instituţiile publice (p.4), la CFR şi poştă (p.7), în localităţile cu 20 copii maghiari să se declare maghiari, UPM-ul nu putea solicita îndeplinirea acestor “dorinţe”! De aceea, pentru a-i impulsiona, s-a ajuns chiar la violenţă fizică. În comuna Lespezi, câţiva propagandişti maghiari, în frunte cu preotul Minuţ Ianos, au pătruns în biserică în timpul oficierii slujbei religioase, I-au bătut şi alungat pe enoriaşi, pentru că se slujea în limba română. Acest sacrilegiu a dus la o nemaiîntâlnită încordare în comună(17)17. Protopopiatul romano-catolic din Bacău a fost nevoit să intervină şi să-l suspende pe preotul iredentist. Dar, “Suspendarea nu s-a efectuat, întrucât în urma intervenţiilor MADOSZ-ului, a fost menţinut mai departe în serviciu”. Un reprezentant al conducerii UPM a venit în grabă de la Bucureşti şi, împreună cu prefectul, au mers la Gârleni şi Lespezi; au vorbit cu protopopul Tălmăcel, cu preotul Dumău, locţiitor al protopopului, cu preotul Minuţ. Ameninţător, preotul Dumău este întrebat de ce s-a opus introducerii limbii maghiare în biserică. Consemnând ancheta şi presiunile ce se făceau dinspre PCR şi UPM, comandantul Legiunii de Jandarmi Bacău aprecia; “Semnalăm această acţiune ce se duce pentru introducerea limbii maghiare în biserică în mijlocul populaţiei ceangăieşti, întrucât reuşita acestei acţiuni într-o comună ar atrage după sine introducerea limbii maghiare în toate comunele ceangăieşti din acest judeţ şi din Moldova, motiv după aceea de expansiune teritorială în Ardeal, prin schimbul de populaţie ceangăiască din Moldova în Ardeal şi a populaţiei româneşti din Ardeal în Moldova, în locul celei ceangăieşti. De asemenea, ar atrage după sine şi considerarea populaţiei ceangăieşti ca populaţie minoritară(18)18”. Cazul a ajuns şi în Parlament, unde Eduard Racoviţă, deputat de Bacău îl prezintă şi-i trimite o telegramă ministrului Cultelor şi Artelor, tătărescianul Radu Roşculeţ; acesta va răspunde tot printr-o telegramă: “Am dat ordin cu dispoziţiuni ca slujba religioasă de la parohia catolică Lespezi-Gârleni, Bacău, să se facă în limba română. În acest sens s-a comunicat Episcopiei Catolice din Iaşi şi Eparhiei Catolice de Bacău(19)19”. Lucrurile nu s-au liniştit; acţiunea iredentistă avusese deja efect. Într-un raport către MAI, din 18 mai 1947, IGJ anunţa că “ceangăii din satul Lespezi, pendinte de comuna Gârleni, judeţul Bacău, s-au împărţit în două tabere, unii voind a introduce limba maghiară în biserică şi şcoală, iar alţii cer cu insistenţă înlăturarea acesteia”. S-a ajuns la permanente certuri pe această temă şi chiar la bătăi, situaţia fiind foarte încordată; “Se întrevăd incidente sângeroase într-un viitor foarte apropiat(20)20”. Ambele tabere au trimis Ministerului Cultelor şi Artelor câte un memoriu, prin care-şi susţineau cauza. Dar, deşi autorii se certau între ei, amândouă memoriile demonstrau conştiinţa românească a ceangăilor]. În memoriul ceangăilor care susţineau introducerea limbii maghiare, se scria: “Posedăm toate notele esenţiale ale naţionalităţii româneşti, dintre care cel mai caracteristic şi fundamental este portul. Aspiraţiunile noastre au fost întotdeauna româneşti, sunt şi astăzi şi vor fi şi în viitor. În decursul veacurilor am avut şcoli româneşti. (…) Ar fi cu cale să se folosească în serviciile bisericei, pe lângă limba ţărei şi limba populaţiei ceangăieşti. (…) Folosirea acestei limbi nu o cerem ca un drept în baza Statutului naţionalităţilor, deoarecem ne considerăm români. (…) Vrem să nu se ştirbească naţionalitatea românească a masei catolice care o formează ceangăii, prin privilegiul ce s-ar acorda prin folosirea limbii ceangăieşti în biserică”. La rândul lor, cei care se opuneau înlocuirii limbii române scriuau (în numele “locuitorilor din comunele şi satele judeţului Bacău, de religie romano-catolică – aşadar, nu doar în numele locuitorilor din Lespezi-Gârleni): “De când ne-am cunoscut pe aceste meleaguri, şi Istoria arată, am fost socotiţi de români şi trataţi ca atare. Portul, obiceiurile, datinile strămoşeşti la nunţi, înmormântări etc sunt româneşti. Aspiraţiunile noastre au fost totdeauna româneşti. Nu putem ţine seamă de limba vorbită în familie – jargonul ceangăiesc, derivat din limba maghiară – şi care nici o clipă n-a putut altera simţământul nostru naţional românesc. Stiut este limba maghiară nu poate fi considerată criteriu al naţionalităţii. Astfel, în Ardeal sunt sate ortodoxe care vorbesc numai în limba maghiară, totuşi nu încetează a se simţi şi a fi români. La fel nu discutăm de religia noastră, căci nici confesiunea nu determină naţionalitatea şi nici nu o condiţionează. Astfel, un catolic poate fi: român, italian, belgian, francez, ungur, german, etc.; precum şi un ortodox poate fi: român, bulgar, rus, etc. aşa că noi ne considerăm români de naţionalitate şi origine etnică, însă de religie romano-catolică. S-a dovedit în decursul veacurilor că ceangăii s-au distins în războaiele cu Ungaria. În baza principiilor democratice, nu putem cere decât libertate deplină pentru intensificarea limbii române, chiar şi în materie de religie. Prin întâietatea ce s-ar da limbii maghiare, pe motiv că e limba noastră de familie, s-ar face mare greşeală şi aceasta pentru simplul fapt că limba maghiară e departe de jargonul nostru, atât literar cât şi dialectal. Iar ca să se introducă cărţi ungureşti, putem spune că ni s-ar impune o nouă limbă, ceea ce nu a fost niciodată. Orice tentativă de acest fel o socotim că ar fi un început de deznaţionalizare. Şcoliile noastre au fost totdeauna româneşti. Să nu se înţeleagă că facem aceasta din ură de rasă(21)21”.
În vara lui 1947, acţiunile vizând maghiarizarea ceangăilor din Moldova au continuat. Expresia folosită de IGJ, în buletinul informativ din 28 august, era: “UPM forţează pe ceangăi de a cere introducerea limbii maghiare în toate instituţiile publice”. În acelaşi sens erau transmise “îndemnuri” şi din Ungaria: “În ultimul timp, postul de radio Budapesta a ameninţat, pe calea undelor, că se vor lua măsuri împotriva preoţilor catolici din Moldova, care se opun introducerii limbii maghiare în biserici(22)22”. Altă emisiune, cu acelaşi subiect, era transmisă de Radio Budapesta la începutul lui septembrie 1947; de data aceasta era ameninţat şi personal unul dintre preoţi – Hajdu, din Cleja(23)23. Tot asupra preoţilor îşi concentrau atenţia şi comuniştii maghiari din PCR, folosind metoda aducerii acestora în faţa unor adunări populare, unde să li se impună “voinţa maselor”. La 10 august 1947, secretarul Organizaţiei PCR din Plasa Răcăciuni, Dogaru Ştefan, a convocat o astfel de adunare în satul Fundul Răcăciuni, judeţul Bacău, având ca pretext constituirea organizaţiei locale a UPM. Invitat la adunare, preotul Susanu Carol a fost somat de reprezentanţii PCR să ţină slujbele în limba maghiară. Preotul a răspuns: “Atâta timp cât am ordin de la Sfânta Episcopie să săvârşesc slujba în limba română, sunt obligat de a executa ordinele şefilor”. A fost susţinut de majoritatea populaţiei, care nici nu a vrut să se înscrie în UPM. Raportul Legiunii de Jandarmi Bacău concluziona: “Ceangăii nu văd bine înfiinţarea acestei organizaţii şi nici nu doresc limba maghiară”.
Constatând rezistenţa la procesul de maghiarizare, UPM şi-a adus în zonă artileria grea: câţiva deputaţi unguri, din Parlamentul de la Bucureşti, au colindat judeţul în vara şi toamna lui 1947, înfiinţând organizaţii locale şi încercând să impună limba maghiară în locul celei române în toate instituţiile. Rezultatul a fost contrar aşteptărilor. În raportul IGJ către MAI, din 17 august 1947, se constatau “fricţiuni între locuitorii ceangăi din judeţul Bacău, în urma propagandei desfăşurată de diferiţi agenţi şi deputaţi maghiari, pentru introducerea limbii maghiare în bisericii şi în şcoli, şi (pentru) formarea organizaţiilor politice MADOSZ(25)25”. “În ultimul timp, datorită influenţei propagandei iredentiste maghiare, care se desfăşoară prin agenţi speciali trimişi în rândurile ceangăilor din Moldova, pentru a-i determina să opteze la cetăţenia maghiară, aceştia s-au despărţit în două tabere în judeţul Bacău, majoritatea cerând menţinerea limbii române în şcoli şi biserici, iar o parte infimă susţinând limba maghiară. Pe acest considerent, reprezentanţi ai PCR Maghiar (UPM, care, fiind creată şi subordonată de PCR, era identificată cu acesta) cutreeră satele de ceangăi, îndemnându-i să ceară înlocuirea limbii române cu cea maghiară în instituţiile de Stat”. Pe 13 iunie 1947, la Cleja apare la o adunare populară deputatul Farcas Carol, pentru a susţine acţiunea de maghiarizare; dar, din toţi cei prezenţi, a obţinut numai 20 de semnături pentru introducerea limbii maghiare “ca limbă oficială”. O altă adunare de acelaşi tip, pe 23 iunie 1947, în comuna Ferdinand, judeţul Bacău, avea loc în prezenţa deputatului maghiar Sicu (din Sibiu); acesta le-a spus celor adunaţi: “Patria mamă a ceangăilor este Ungaria, deci toţi trebuie să vă alipiţi la Ungaria, pentru a vi se reda drepturile, întrucât sunteţi persecutaţi de poporul român”. Ceangăii nu s-au lăsat amăgiţi: numai 16 s-au înscris în UPM, ceilalţi numindu-i “rătăciţă”. La fel s-a întâmplat în toate localităţile străbătute de propagandiştii maghiari(26)26. De aceea, îndreptăţit, în finalul raportului IGJ se scria: “Cele de mai sus sunt primite cu mare ură din partea majorităţii ceangăilor, care afirma că nu doresc Partid Comunist Maghiar” şi nici limba maghiară(27)27.
Deşi cu consecvenţă, tot fără succes s-a desfăşurat acţiunea de maghiarizare a ceangăilor şi în anii următori. Un episod caracteristic s-a petrecut în martie 1949 în comuna Fundu Răcăciuni: când s-a încercat, din nou, introducerea limbii maghiare în biserică, coru parohiei i-a întâmpinat pe emisarii maghiarizării cu cântecul “Mult e dulce şi frumoasă limba ce vorbim, / Altă limbă armonioasă ca ea nu găsim” iar la consultarea populaţiei, sugerată de Episcopia Catolică, ce a avut loc în aceeaşi lună, din cei 4096 capi de familie, din 14 sate, au votat pentru limba română 3731 (91,08%), iar pentru cea maghiară 365 (8,92%)(28)28.
Note
1. Vezi volumul Originea ceangăilor din Moldova, de Dumitru Mărtinaş, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1958 şi volumul Incercări violente de maghiarizare a “ceangăilor” români (1944-1997), de Bucur Ioan Micu, Edit. Bravo Press, Bucureşti, 1997.
2. ANIC, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei (IGJ), dosar 86/1946, f. 339.
3. Idem, dosar 71/1947, f. 144.
4. Idem, dosar 86/1946, f. 339-340.
5. Idem, f. 338.
6. Idem, f. 337.
7. Idem, dosar 71/1947, f. 148.
8. Idem, dosar 86/1946, f. 339.
9. Idem, dosar 71/1947, f. 140.
10. Idem, f. 148-149.
11. Idem, f. 134 şi dosar 86/1946, f. 339.
12. Idem, f. 338 şi dosar 71/1947, f. 141-142, 144.
13. Idem, f. 144.
14. Idem, f. 143; IGJ relua cu exactitate formulele din raportul Inspectoratului de Jandarmi Iaşi, fapt ce demonstrează că socotea informaţia corectă şi cererea justă:”Deoarece locitorii ceangăi din raza acestui judeţ în majoritate susţin că sunt români şi se opun introducerii limbii maghiare în biserică, este necesar a se dispune dacă activitatea Organizaţiei politice MADOSZ este legală printre ceangăii din judeţul Bacău, pentru a nu crea suspiciuni sau reclamaţiuni la adresa jandarmilor care urmăresc orice activitate de extindere a iredentismului maghiar” – Idem, f. 141-142.
15. Idem, f. 146-147. Între ceangăii din comuna Lespezi fusese răspândit zvonul că va veni să le vorbească despre originea lor maghiară şi un ministru din Guvernul de la Budapesta – Idem, f. 134.
16. Idem, f. 60-61.
17. Idem, f. 134.
18. Idem, f. 136.
19. Idem, dosar 86/1946, f. 341.
20. Idem, dosar 71/1947, f. 111-112.
21. Idem, f. 114-115.
22. Idem, dosar 106/1945, f. 153.
23. Idem, dosar 71/1947, f. 141 – notă a Legiunii de Jandarmi Bacău din 5 septembrie 1947.
24. Idem, f. 142 – notă a Legiunii de Jandarmi Bacău din 27 august 1947.
25. Idem, f.155.
26. Idem, dosar 75/1947, f. 156.
27. Idem, f. 158.
28. Conform notelor lui V.M. Ungureanu din volumul lui Dumitru Mărtinaş, op.cit., p. 143 (reluate şi de Bucur Ioan Micu, op.cit.p 188-189).
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
