mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 25239
|
|
(Victor Jinga, "Probleme fundamentale ale Transilvaniei", pag. 77)
"Să examinăm originile spiritului naţional la unguri şi concepţia lor despre naţiune.
Nici īn timpul lui Bela al IV-lea, nici la sfīrşitul secolului al XIII-lea, după marea furtună a invaziei mongolice nu se poate vorbi de reacţia unui spirit naţional unguresc - ne spune prof. Gh. Brătianu. De bună seamă, protipendada regatului putea fi geloasă de preponderenţa străinilor - cumani sau tătari - īn sfaturile regelui. Iniţiativa luptei īmpotriva acestora a fost luată de curtea de la Roma şi īn bulele papale apare din nou noţiunea cruciadei: cruciada, īntreprindere esenţial internaţională, pusă sub egida Sfīntului Scaun şi a creştininităţii universale.
Aprecierea că:"Regnum unis linguae imbecille est", se opunea noţiunii unui stat "naţional", deci unitar. Adevăratul caracter al monarhiei Sfīntului Ştefan, stat poliglot, destinat să răspīndească credinţa bisericii apostolice şi romane īntre diferitele popoare ale bazinului carpatic şi dunărean, investit de Sfīntul Ştefan cu o misiune de cruciadă permanentă, reiese īn mod cu totul evident. Tocmai pentru că misiunea Ungarie era cruciada, la care trebuia să participe īntreaga creştinătate, această ţară nu putea fi, īn sentimentul conducătorilor ei, un "regat al unei singure limbi", deci un stat naţional.
Armatele cruciate erau expresia cea mai fidelă a feudalităţii internaţionale, care se ilustra atunci, pentru ultima oară pe cīmpurile de bătălii, cavaleri germani şi francezi mergīnd şi luptīnd alături de arcaşi englezi şi mercenari itelieni. Cruciadele īmpotriva turcilor, īntreprinse de Sigismund de Luxemburg, la sfīrşitul secolului al XIV-lea, chemau sub drapelul lor toată cavaleria aventurieră a occidentului, ungurii nefiind niciodată singuri īn īnfruntarea puterii otomane. Dimpotrivă, deseori, Domnii Munteniei şi ai Moldovei, care se aflau īn avangarda creştinătăţii ameninţată de turci, s-au putut lamenta, cu mult temei, de ajutorul slab pe care l-au aflat īn Ungaria şi īn Polonia, īn a doua jumătate a secolului al XV-lea.
Apelurile repetate ale lui Ştefan cel Mare al Moldovei, numit şi "atletul lui Cristos" , constrīns a lupta deodată şi īmpotriva invaziei turceşti şi īmpotriva pretenţiilor ungureşti şi poloneze, sunt o dovadă īn acest sens dintre cele mai elocvente. Nimeni nu contestă - spune tot prof. Gh. Brătianu - sacrificiile ungureşti īn luptele secolului al XIV-lea şi al XV-lea, dar cea mai elementară obiectivitate istorică ne obligă să le raportăm la ansamblul sacrificiilor susţinute cu atīta abnegaţie de toate popoarele creştine ale Europei orientale care au facut din corpul lor un bastion al occidentului.
Acest fapt l-a relevat atīt de pregnant savantul istoric francez al evului mediu, Ferdinand Lot cīnd a afirmat că: "Ceea ce interesează istoria europeană este rezistenţa faţă de turci a grecilor, sīrbilor, a ungurilor, a valahilor, a moldovenilor şi īn sfārşit, a ruşilor, din secolul a XIII-lea pīnă īn secolul al XVI-lea. Graţie jertfelor "Balcanicilor" şi ale slavilor din răsărit, civilizaţia occidentală a putut să se continuie īn Europa occidentală şi de acest fapt germanii, italienii, francezii etc., nu īşi dau destul seama."
O primă concluzie se impune - ne spune tot prof. Gh. Brătianu: sentimentul naţional īn sens primitiv, al unui strīmt particularism, care deosebeşte limba şi obiceiurile unui popor de acela ale altui popor, a putut exista la unguri īn măsura īn care ei se manifestează īn toate timpurile şi īn orice loc. Dar, ar fi absurd să se facă din aceasta fundamentul unei concepţii sau al unei teorii a Statului naţional; dimpotrivă, īn evul mediu nu exista expresie politică mai perfectă a ideii internaţionale decīt regatul unguresc "cu mai multe limbi", care a primit de la Sfīntul Scaun adevăratul sens al misiunii apostolice. Acest mod de a vedea, se impune cu atīta evidenţă că, chiar istoricii maghiari s-au văzut obligaţi să ţină seama de el şi de a o opune teoriei de nesusţinut a "Statului naţional maghiar din evul mediu" o interpretare cu totul particulară a ideei maghiare de naţiune.
Despre caracterul "naţional" al nomadismului unguruesc, un cercetător maghiar se exprima astfel: "Această colectivitate - a poporului nomad maghiar, n. tr. - această naţiune nu este īntemeiată pe legături de sīnge şi nu este deloc etnică, ea putīnd īmbrăţişa grupuri umane foarte deosebite din punct de vedere etnic. Aceste din urmă grupuri pot să-şi păstreze liber etnia lor deoarece spiritul comunităţii, al imperiului nomad are corolar toleranţa". Dovada acestei afirmaţii există īn "Sfaturile" Sfīntului Ştefan, care "īncredinţează urmaşului său un imperiu care uneşte obiceiuri şi limbi multiple, deci popoare deosebite". Această concepţie se menţine de-a lungul īntregului ev mediu maghiar: ea inspiră, după Arpazi, Casa de Anjou şi devine doctrina Sfintei Coroane. "Naţiunea maghiară este totalitatea membrilor Sfintei Coroane şi aceşti membrii sunt nobilimea. Sfīnta Coroană este mai mult decīt un simbol: ea este esenţa īnsăşi a naţiunii" (Vintilă Mihăilescu)
Īn statul de atunci maghiar existau două categorii distincte de oameni: privilegiaţii "care formează naţiunea" şi plebea, burghezii şi servii "care nu sunt membrii ai naţiunii", dar care trăiesc şi "īşi pot păstra liber etnia lor". Ideea ungurească de naţiune se īntemeiază numai pe loialitatea faţă de Coroana Sfīntului Ştefan deoarce ni se spune că: "nu sīngele ci spiritul determină apartenenţa la naţiunea maghiară".
"Este esenţială constatarea - spune un alt autor (L. Spohr) - că "naţiunea", aşa cum o īnţelegem astăzi, nu s-a format īn Ungaria decīt īn secolul al XIX-lea, deoarece nobilimea, care pīnă atunci fusese susţinătoarea Statului maghiar, a devenit conştientă de particularismul poporului său şi de forţa propriului destin".
Un alt autor ungur se exprima caustic cīt priveşte funcţia nobilimii īn "crearea" naţiunii maghiare: "Istoria maghiară este istoria unei minciuni īngrozitoare. De o mie de ani expresia "naţiunea maghiară" īnseamnă doar domnia a 300 de magnaţi". ( Dr. S. Fenyes)
Pīnă la īnceputul secolului al XVIII-lea, īn toată nobilimea Ungariei, inclusiv cea mai īnaltă, se vorbea uzual limba maghiară. Īnsă de la Maria Tereza īncoace, marea nobilime şi nobilimea de mijloc care era īn funcţii şi demnităţi nu mai vorbeau deloc ungureasca sau o vorbeau foarte rău. De-a lungul secolelor, conceptele de "naţiune" şi "naţional" au fost complet identice cu conceptele de "nobilime" şi "interese ale nobilimii".
Această idee "naţională", era după venirea Habsburgilor, opusă ideii "regale", pentru bunul motiv că "Statele" - adică clasele nobilitare privilegiate - se găseau īn stare permanentă de apărare īn faţa absolutismului regal. Şi acest absolutism s-a īnfăţişat totdeauna īn Ungaria sub costum german, rezistenţa aristocratică "naţională", avīnd şi o anumită nuanţă "maghiară", deci "naţională" īn sens modern.
Mai tīrziu, istoriografia maghiară nu a ezitat să considere aceste lupte, īntre caste, drept lupte "naţionale", aureolate cu adausuri fanteziste de care este plină istoriografia ungurească. Pentru unii istorici nobilimea asumase īnalte funcţii naţionale pe care le īndeplinea cu vitejie şi devotament pentru cauza maghiară; alţi istorici - realişti şi cu spirit critic - au recunoscut ca īn această epocă nu nobilimea ci ţărănimea a păstrat maghiarismul. Mai īnainte, īn timpul dominaţiei turceşti, tot ţărănimea păstrează spiritul maghiar īn teritoriile ocupate din care nobilimea fugise; rămăsese cea mai mare parte dintre servi deoarece le era cu totul indiferent dacă erau exploataţi de unii sau de alţii. Şi atunci cīnd au putut constata că jugul stăpīnilor turci era mult mai suportabil decīt acela al stăpīnilor unguri, o mulţime de servi evadaseră īn grupuri mari, din teritoriile rămase ungureşti, din acelea care aparţineau Habsburgilor sau seniorilor ardeleni, pentru a se aşeza īn teritoriile turceşti. De altfel, servii mai erau atraşi şi de teritoriile roditoare şi aproape pustii ale Dunării şi Tisei, unde ei puteau - plătind biruri - să trăiască destul de liniştit şi īn spiritul deprinderilor lor naţionale. Oraşele mari rurale din cīmpia ungurească, care şi astăzi sunt īncă o caracteristică a acestor ţinuturi rămīnīnd şi īn zilele noastre centrele ţărănimii maghiare, sunt de pe vremea dominaţiei turceşti.
Politic şi economic, populaţia maghiară era o turmă de sclavi. Totuşi ea exista. Acest popor aservit, a creat tot ceea ce era īn această ţară viaţă economică. Nu numai că īn mīinile acestui popor era toată agricultura, toată industria şi tot comerţul, atīt cīt puteau fi atunci, dar el singur suporta toate birurile necesare pentru īntreţinerea statului aristrocratic şi a comitatelor nobile, numai el furniza soldaţii de care aveau nevoie regele şi seniorii.
Ideea şi sentimentul naţional maghiar s-au dezvoltat īn sens particularist, īmpletindu-se cu frămīntări ale castelor īn luptele lor pentru īntīietate şi cu acelea de esenţă antigermană, mai precis antihabsburgică. Specificul maghiar, pe care mai tīrziu s-a fundamentat ideea naţională maghiară, l-au păstrat masele anonime rurale.
Īn frămīntările de la jumătatea veacului trecut conceptul de naţiune se cristalizase la unguri īn īnţelesul că este naţiune numai aceea care este depozitara şi purtătoarea idealului de Stat naţional maghiar. Īn decembrie 1847, Ludovic Kossuth a făcut următoarea declaraţie īn dieta Ungariei: "Sunt īn Ungaria multe naţionalităţi, dar nu este decīt o singură naţiune: naţiunea maghiară". Şi nimeni nu l-a contrazis. Şi trecuseră numai cinci ani de cīnd Ştefan Szechenyi pronunţase la Academia maghiară celebrul său discurs īn care, cu admirabilul discernămīnt al geniului, prevedea īnsemnătatea pe care va urma să o aibă pentru Ungaria problema naţionalităţilor.
"S-au dezvoltat - ne spune prof. Csekey de la Universitatea Seghedin - două tipuri fundamentale asupra concepţiei de naţiune: noţiunea naţiunii-stat şi aceea a naţiunii-cultură. Aceasta e de origine franceză, cealaltă de origine germană. Naţiunea-stat franceză, de caracter liberal, vede īn naţiune efectul puterii statului. Concepţia organică germană de naţiune exprimă, īn naţiunea-culturală, relaţia necesară a poporului cu putere spirituală, cu evoluţia istorică a vieţii sale culturale".
"Chestiunea care se punea era a şti dacă noi trebuie să ne īnsuşim această concepţie imperialistă şi să ne sforţăm metodic, cu ajutorul acesteia, de a absorbi elemente etnice de limbă şi de rasă străine, sau din contră, dacă noi ar trebui, īn concepţia noastră despre naţiune, să rămīnem fideli idealurilo noastre seculare consacrate de tradiţii şi să ne mlţumim să ne dezvoltăm aceste elemente, prevalīndu-ne de rezultatele obţinute īn străinătate.
După cum se ştie, contele St. Szechenyi a recomandat să se apuce pe calea a doua, dar el a rămas singur. Partizanii sistemului francez l-au majorat şi ei au transplantat īn Ungaria ideea de naţiune-stat, cu mijloace revoluţionare şi liberale".
Este o recunoaştere importantă. Recomandarea lui Szechenyi - "cel mai mare ungur" - cum este socotit de conaţionalii săi - a fost nesocotită. Ungaria īnsuşindu-şi concepţia imperialistă , a Statului naţional maghiar, puternic şi dominator, cu parlament de stil şi dimensiuni, dar nu de spirit, englezesc, un stat mare al ungurilor care nu reprezentau nici jumătate din īntreaga populaţie a ţării, minorităţile la un loc reprezentau majoritatea numerică absolută a Statului Sfintei Coroane.
"Ţinīnd seama - spune prof. Csekey - că clasa mijlocie ungară este epuizată şi că trăsăturile caracteristice ancestrale, ca urmare a amestecului sīngelui străin, au pierdut din importanţa lor, aceasta ar aduce o mare īmprospătare de sīnge dacă s-ar reuşi, graţie unei adevărate politici sociale şi etnice, să se facă conştiente clasele populare şi să fie introduse īn clasa mijlocie".
Este mult sīnge străin īn nobilimea şi pătura conduicătoare maghiară; ni se spune că acelaşi amestec este şi īn clasa mijlocie ungară, solicitīndu-se improspătarea sīngelui ei, prin acela al claselor populare. Vom vedea mai tīrziu, de cīt surplus de vigoare dispun şi aceste clase ppulare maghiare cărora li se cere un īmprumut masiv de sīnge; dar pentru pătura nobilitară şi conducătoare de unde să mai ia sīnge naţional?
Amestecul de sīnge exotic īndeamnă pe unguri la prudenţă cīt priveşte teoria rasială şi recomandările ei.
"Nu se poate verifica - ne spune mai departe acelaşi profesor - īn Ungaria teoria rasială care figurează īn concepţia germană despre naţiune. Nu s-ar puea imagina ceva mai periculos şi mai păgubitor pentru viitorul nostru naţional decīt această concepţie. Īn primul rīnd, ar fi să se rupă concepţia tradiţională a statului conceput de Sf. Ştefan. Dar, īn afară de asta, ar īnsemna renegarea ideii de revizuire şi să se abandoneze posibilitatea restabilirii Ungariei Mari. De altfel, este grelit de a crede că noi suntem destul de numeroşi pentru statul nostru şi că pentru un stat nu trebuie altceva decīt o populaţie a unui singur popor şi că, īn consecinţă, un stat naţionalitar este o formaţiune indezirabilă. Această concepţie ar fi o condamnare gravă a Ungariei istorice care, mai ales după epoca invaziei turce, ar fi pierdut fundamnetul necesar colaborării diferitelor popoare īn incinta Carpaţilor".
Ungurii, foarte puţini la număr, şi-au īnsuşit teoria absurdă a Sf. Ştefan, deoarece nici ei nu pot astăzi afirma că, bunăoară, Franţa, Germania, Anglia şi alte multe state cu populaţie compact unitară ar fi "Regnum imbecille", deasupra acestei imbecilităţi ridicīndu-se numai Ungaria şi alte cīteva state cu populaţiei eterogenă. Iar, suntem lăsaţi să īnţelegem "Ungaria mare" nu se va putea restabili decīt prin aportul de naţionalităţi străine deoarece "este greşit a se crede că noi suntem destul de numeroşi pentru Statul nostru". Constatarea aceasta duce atīt la "condamnarea gravă a Ungariei istorice", cīt şi la condamnarea tot atīt de gravă a "Ungariei mari īn restabilire". Īn incinta Carpaţilor n-a existat nici un moment o colaborare a diferitelor popoare īn cadrul Statului maghiar care neexistīnd nu a putut avea niciodată un "fundament moral".
Īn incinta Carpaţilor - se mīngīie acelaşi profesor - şi īn valea Dunării, forţe mai vii sunt comunitatea de soarte a popoarelor, istoria lor trăită īn comun, spaţiul vital al aceloraşi popoare comandat de situaţia geografică, solidaritatea lor economică, raporturile lor culturale intime. Deci, īn Ungaria, ideea istorică este mai profund īnrădăcinată decīt ideea etnică.
Aprecierile acestea, care nu au decīt valoarea sonoră a unor adjective, nu corespund īntru nimic nici stărilor de lucruri din Ungaria veche şi nici acelora dintr-o Ungarie dorită de autor. Se rostesc numai fraze de efect facil şi īndoielnic pentru acei care nu cunosc istoria maghiară şi nici relaţiile ento-politico-economice din incinta Carpaţilor.
Pe līngă teoria plurităţii linguistice, ungurii invocă des şi teoria dreptului istoric. Scopul acestui studiu nu este decīt de a adīnci istoric, problemele, de istorie servindu-ne numai īn măsura strict indispensabilă pentru o mai bună lămurire a tezelor īnfăţişate. Iată o recentă "confirmare" a tezei maghiare a drepturilor istorice. Ne-o comunică d-l Gh. Balas, profesor la Facultatea de drept, a Univeristăţii din Budapesta.
"Faptul că Germania a invocat, anexīnd Boemia, drepturile istorice de mai multe ori seculare ale imperiului, este pentru noi ungurii un memento a cărui importanţă nu va fi nicicīnd prea mult subliniată. Facīnd abstracţie de toate criticile şi acuzările politice la care a dat loc această anexiune şi fără a intra īn examinarea legitimităţii sau nelegitimităţii sale din diverse puncte de vedere internaţionale, ceea ce īi conferă, după noi o semnificaţie particulară, este datorită faptului că cu acest act a avut īnaintea lumii īntregi manifestarea politică a unui mare principiu pe care īl vede afirmāndu-se īn fiecare epocă orice observator al istorie universale şi care se iveşte, mai curīnd sau mai tīrziu, la toate naţiunile, oricare ar fi celelalte curente sociologice care l-ar putea plasa īn mod trecător, pe un plan secundar. Principiul istoric nu este altceva decīt ataşarea naţiunilor la propriul lor trecut, la propriile tradiţii şi merite, la drepturile pe care ele le-au făurit şi le-au stropit cu sudoarea şi sīngele lor".
Profesorul de la Budapesta n-a privit harta etnografică a ţinuturilor zise sudete, potrivit căreia se pare că īn aceste ţinuturi esistă şi o numeroasă populaţie germană. Acesta a fost pretextul determinant al anexărilor acestor ţinuturi mărginaşe ale Boemiei, pretext făcīnd parte din politica imperialistă a Reichului, iar nu o "manifestare politică a unu mare principiu".
Confecţionarea de principii sau tălmăcirea lor tendenţioasă alimentează, de mult, istoriografia şi politica maghiară. Şi toate acestea din dorinţa fără spaţiu a ungurilor de a avea, cu orice preţ, un stat mare pe care nu-l pot obţine decīt prin dominarea şi oprimarea altor naţionalităţi.
"Maghiarii sunt un popor plin de īngāmfare care locuind īn mijlocul naţiunilor străine lor prin rasă, au pretins totdeauna şi pretind īncă să le domine şi să le maghiarizeze şi asta īntr-un fel de care īnsăşi ştiinţa suferă. Īn recensăminte, de pildă, domneşte voinţa bine hotărātă de a arăta maghiarii mai numeroşi decīt sunt in realitate." (Prof. Dr. Julius Jung). Īn asemenea condiţii Ungaria n-a putut fi niciodată un stat naţional, ci numai un stat de naţionalităţi.
Iuliu Maniu exprima, răspicat, punctul de vedere al neamului său cīt priveşte ideea de stat naţional maghiar, īntr-un discurs rostit īn parlamentul maghiar īn anul 1906.
"Noi nu avem īncredere (mare zgomot) faţă de acest guvern, pentru că vedem, că acest guvern stă īn slujba aceluiaşi sistem de guvernare, care de la 1867 īncoace ţine īncătuşată şi īmpiedică validitatea acelor puteri fireşti care īntr-adevăr susţin ţara aceasta (zgomot mare). Pentru că slujeşte acelaşi sistem de guvernare , care de la 1867 conduce destinele ţării acesteia spre nefericirea ei, şi care nu se poate numi altfel decīt: dominaţia exclusivismului de rasă şi de clasă (mare zgomot)".
"Statul unitar naţional maghiar - spunea tot Iuliu Maniu - īnseamnă pentru noi renunţarea la cultura, limba şi devoltarea noastră naţională, declar - şi cred că toţi romānii, slovacii şi sīrbii de bine vor fi de acord - că nu ne vom īmpăca niciodată cu statul naţional maghiar astfel contemplat şi nu vom fi niciodată adicţii acestuia. Nicicīnd nu ne vom pleca īnaintea acestei idei de stat maghiar, căci aceasta ar īnsemna pieirea. Căci datorinţa de căpetenie a orcărui popor este să se apere pe sine īnsuşi şi naţionalitatea sa".
Īntrebīndu-se despre originea chestiunii naţionalităţilor, Aurel C. Popovici dă următorul răspuns: "Chestiunea naţionalităţilor s-a ivit īndată ce pretinşi bărbaţi de stat au căutat să simplifice politica statelor polinaţionale īnlăturīnd din ele cu forţa caracterul polinaţional; căutīnd să extermine din aceste state individualităţi de popoare ce trăiau īn număr considerabil pe teritorii proprii, trăiesc şi vor să trăiască mai departe şi să se dezvolte īn spiritul lor propriu naţional". Īnlăturarea caracterului polinaţional al statelor marchează tendinţa lor de a deveni state naţionale; numai că a fi sau a deveni stat naţional nu este numai o chestiune de voinţă, de program.
Kossuth preconizase ideea ruperii Ungariei de Austria pentru a da puterile īn Ungaria exclusiv īn mīinile ungurilor, ca īn felul acesta să se poată proceda hotărīt la transformarea polinaţionalismului acestei ţări īntr-un organism naţional uniform. Kossuth nu admitea īn Ungaria decīt o singură suveranitate, aceea a "naţiunii", adică a naţiunii maghiare. Ce s-a ales, ce s-a putut alege dintr-un asemenea program aplicat draconic se ştie: "naţionalităţile" au īnvins "naţiunea" maghiară, creīndu-şi sau ataşīndu-se de statele naţionale de statele naţionale proprii, īnlesnindu-se astfel şi ungurilor să-şi realizeze idealul statului lor naţional, potrivit cu dimensiunile şi importanţa naţiunii maghiare.
Comparīnd originea şi caracterul statului unguresc cu originea şi caracterul statului romānesc, Nicolae Iorga spunea:
"Noi - Romānii - cīnd am constituit stătuleţul nostru la Argeş, l-am constituit pe baza unei idei naţionale şi de aceea i-am zis "Ţara Romānească". Făceam un stat modern, cu caracter teritorial şi naţional īn acelaşi timp. Statul unguresc īnsă nu s-a făcut de la sine, cu baza civilizaţiei maghiarilor şi potrivit ideii lor politice. Ei nici n-au noţiunea statului teritorial, ei au, cum este natural la un popor strămutat, concepţia statului de triburi, de seminţii".
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
