mariol44
Administrator
 Din: TOPLITA ROMANA!
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 25239
|
|
Cu toată temperatura negativă înregistrată în ultimele nopţi în unele localităţi din Harghita, se pare că vara aceasta nu este dispusă să se despartă atât de uşor de noi. Fiindcă suliţele sale de foc, pe care ni le trimite cu atâta bunătate, sunt aproape la fel de fierbinţi ca şi în luna lui Cuptor. Doar prietenia sa pentru noi, pământenii, este parcă mai romantică, îmbrăţişarea sa este mai afectuoasă, mai sentimentală, asemenea unor fiinţe care se iubesc, care nu doresc să se despartă niciodată, dar sunt nevoite totuşi, pentru o vreme, să trăiască departe una de alta.
Aici, la Praid, unde mă aflu de câteva zile, spre a beneficia de acelaşi izvor de sănătate pe care îl caută o mulţime de lume, toamna îşi face simţită prezenţa doar prin bogăţia roadelor livezilor, sub greutatea cărora pomii parcă gem, cerând sprijin din partea omului; prin ciorchinii multicolori ai strugurilor daţi în pârg, care îţi fac cu ochiul, ademenitor, căţăraţi pe vrejurile viţelor de vie, care împodobesc, ca nişte adevărate ghirlande, aproape fiecare curte de gospodar.
În rest, soare strălucitor, ce te îndeamnă să cauţi încă umbra binecuvântată, lume multă şi pestriţă, venită din ţară şi de peste hotare. Praidul este o gazdă primitoare pentru toţi cei sosiţi aici de aiurea. Fiindcă vară de vară populaţia acestei frumoase aşezări harghitene, pornită puternic pe drumul urbanizării şi al civilizaţiei moderne, se înmulţeşte cu câteva mii de vilegiaturişti, sosiţi aici din toate colţurile ţării şi nu numai. Dovadă stau sutele de maşini cu numere de înmatriculare din toate judeţele României, parcate peste tot. Şi nu exagerez deloc dacă spun că aici, într-o localitate a cărei populaţie este aproape în întregime de etnie maghiară, în sezonul estival, care, cum spuneam, se prelungeşte şi acum, în septembrie, transformând această toamnă într-una cu adevărat estivală, limba română se aude peste tot: în catedrala subpământeană a Salinei, unde se oficiază săptămână de săptămână Sfânta Liturghie; la ştrandul cu apă sărată super-concentrată şi în cabinele pentru băi calde, cu aceeaşi apă; pe străzi, în magazine, pe la tarabele înşiruite de-a lungul străzilor centrale, în care poţi găsi, cum spune românul, câte şi mai câte; la terasele amenajate cu gust şi pricepere managerială, la numeroasele pensiuni particulare, care de care mai atractivă, fiecare încercând să atragă un număr cât mai mare de musafiri; pe firmele acestora etc.
Nimeni la Praid nu-şi face nici o problemă despre limba în care i se vorbeşte. Dacă te adresezi în limba română, imediat ţi se răspunde în aceeaşi limbă, pe care, interesant, toată lumea din Praid o cunoaşte. Şi este normal să fie aşa din moment ce ei se bucură că le vin musafiri din toată ţara, pe care se străduiesc să-i servească cu toată solicitudinea, civilizat şi amabil, astfel încât aceştia să fie tentaţi să revină cât mai des la Praid. Problemele etnice nu-şi găsesc locul aici, fiindcă interesul economic primează în faţa lor. Oamenii îşi câştigă existenţa de pe urma acestora, nu de pe urma vorbelor deşarte, demagogice pe care elita maghiară le rosteşte, nu pentru că este preocupată de bunăstarea oamenilor simpli, ci pentru a-i manevra după cum o cer interesele ei politicianiste.
Urmărind toate acestea, mi-am zis, în sinea mea, că la Praid autonomia etnică, pe care tot o trâmbiţează fără încetare iredentiştii cu spirit intolerabil, este o chestiune ce nu interesează deloc populaţia comunei, chiar dacă este, cum spuneam, aproape în totalitate de etnie maghiară. Aici, după acele triste evenimente care au avut loc în decembrie 1989, în care intoleranţa etnică s-a manifestat tot ca urmare a agitaţiei făcute de cei care nu au alt scop decât acela de a agita spiritele, de a împrăştia sămânţa vrajbei şi a intoleranţei etnice, s-a instaurat o atmosferă de bună înţelegere, de toleranţă, de respect reciproc. Oamenii sunt interesaţi de cu totul alte preocupări decât aceea a agitaţiei pentru autonomie etnică. Ei îşi văd de treburile lor de gospodari, de oameni ai pământului, dar şi de bune gazde pentru cei care le calcă pragul. Iar de pe urma acestor preocupări, mai ales cele de natură turistică şi balneară, ei nu au decât de câştigat, astfel că, prosperitatea lor şi a comunei în general este vizibilă la tot pasul.
Această constatare mi-a fost confirmată şi de o discuţie avută în urmă cu câţiva ani, cu un vechi cunoscut, fost membru şi dirijor al renumitei fanfare din Praid, cu care ne mai întâlneam uneori pe la diferitele concursuri artistice de amatori din cadrul festivalului ,,Cântarea României". Recunoscându-mă, m-a invitat la o bere pe terasa motelului din centrul comunei.
- Nu aţi mai venit cam de mult la Praid... De vreo câţiva ani... Dinainte de '89...
- Da, într-adevăr, nu am mai fost de câţiva ani, i-am răspuns.
- De ce? V-a fost frică?, m-a chestionat dumnealui. Am tăcut câteva clipe, neştiind ce anume să-i răspund. Apoi i-am spus sincer:
- Da, mi-a fost într-adevăr frică. S-au petrecut atunci lucruri urâte şi aici la Praid. Poate că au fost şi exagerări, ştiţi cum se întâmplă de obicei...
- Câţiva nebuni, domnule, oameni de nimic, care s-au lăsat influenţaţi de vorbele altor nebuni, care nu au încetat nici acum să agite spiritele, să învrăjbească lumea, că aşa pot trage foloase multe şi bune. Noi însă am rămas tot cum am fost, cu truda, cu necazurile zilnice, de care nu ne pot scăpa vorbele lor mincinoase. Iar aici, la Praid, lumea îşi vede de treburile ei. Iar treburile ei înseamnă multă muncă şi alergătură, toţi se străduiesc să facă ceva, să-şi câştige mai uşor existenţa. Mulţi au reuşit deja, alţii vor reuşi în viitor, iar alţii nu, că aşa este viaţa.
Constat, acum după vreo câţiva ani de la această discuţie, că vechiul meu cunoscut a avut dreptate. A avut dreptate, fiindcă locuitorii Praidului, în marea lor majoritate, sunt oameni harnici, pricepuţi şi întreprinzători, s-au descurcat bine. Datorită acestora, înfăţişarea de astăzi a Praidului s-a schimbat, e mai degrabă înfăţişarea unui mic orăşel turistic şi balnear: case arătoase, cu multe camere - pensiuni adevărate! - cu încălzire centrală, cu străzi asfaltate, apă curentă şi canalizare, unităţi comerciale şi prestatoare de diverse servicii etc. Oare nu aceasta este adevărata autonomie locală, spre care trebuie să tindă toate localităţile României, indiferent de cine sunt ele locuite şi unde se află? Eu cred că da.
ILIE ŞANDRU
_______________________________________
Tot ce-i romanesc nu piere!
|
|
